marți, 18 februarie 2020

Cei de Stînga, vă așteptăm la ultima șansă !

Partidul Comuniștilor avem puțini membri care doresc (și pot) să candideze (mai ales la alegerile parlamentare). De aceea, în spiritul hotărîrii Congerinței Naționale, 
pentru ca Stînga să nu dispară din spațiul public (total compromisă de Dreapta ascunsă /PSD/ și Dreapta reală /celelalte 1.000 de ”partide”), oferim șansa tuturor persoanelor care vor să candideze la alegerile din acest an (în special la parlamentare) să ne contacteze (fără lălăială). După alegere, toți cei care și-au împlinit speranța sînt liberi să se întoarcă la propriile partide. Apreciez că totul trebuie rezolvat pînă la sfîrșitul lunii februarie, nu mai tîrziu, fiindcă toți cei cu oferte pentru parlament trebuie să-și pregătească imediat colaboratori în județul respectiv, pentru locale și județene. Precizez că există o singură limitare: ofertanții admiși vor fi cu locurile asigurate în județul de domiciliu, inclusiv în județele în care noi înșine avem candidați (noi plasîndu-ne pe locurile spre finalul listei). Pentru că cineva mă întreabă chiar acum, precizez: voi desemna la fiecare județ ca responsabil al acțiunii pe cel care se oferă primul. Vă urez să fiți înțelepți și victorioși !
18 februarie 103 e.d.
Prof. Gheorghe I. Ungureanu

miercuri, 5 februarie 2020

Peceriști, candidați la partidele dv (aveți aproape 200 !)


            Partidul Comuniștilor nu propune foști peceriști drept candidați în organele de Putere și nici în cele administrative (Primar, Președinte de Republică), chiar dacă aceia ar fi membri ai partidului. Am repetat acest răspuns pentru că sînt mulți doritori să candideze în numele Partidului Comuniștilor, pentru care chiar sugerează că s-ar înscrie imediat, ieșind din partidele peceriste.
            Acceptăm înscrierea în partid, dar nu-i vom propune candidați, riscînd să nu propunem deloc candidaturi pentru parlament și vom depune numai la locale și județene, acolo unde avem doritori.
Dar, așa cum am mai precizat, peceriștii membri ai altor partide (care se prezintă drept Comuniste) pot fi acceptați în listele noastre, însă numai cu acordul conducerilor acelor partide; vă precizăm că nici un partid considerat comunist nu a răspuns la această propunere a noastră.
            Noi repetăm că așteptăm pe Țărani și Muncitori pentru a-i propune pentru orice funcție aleasă și mai ales pentru parlament, iar pe Intelectuali îi vom propune pe locurile 9 și 10 (la parlament), însă îi vom desemna pentru cele mai importante funcții specifice intelectualilor (la cabinetele parlamentarilor, la parlament, la nivel guvernamental și ministerial, în toate funcțiile de specialitate la județe etc.)
            Cine este doritor să candideze să nu mai scrie și să nu mai telefoneze că ”vreau să vorbesc”, ci să scrie: eu… sînt din comuna/orașul…, județul…, vreau să candidez la… și mă înscriu în Partidul Comuniștilor; imediat să trimită cerere sau adeziune pe adresa Partidului sau a Președintelui: Oraș Curtea de Argeș, strada Cuza Vodă, bloc E 10, scara A, etaj I, apart. 7, județul Argeș. Puteți începe de asemenea prin mesaj telefonic sau pe adresa electronică   daciapcn@yahoo.com 
5 februarie 103 e.d.
Prof. Gheorghe I. Ungureanu

luni, 3 februarie 2020

O replică necesară


Să vă fie rușine, canalii netalentate !

Am citit măscările celor două canalii, Daniel Funeriu și Caramitru (acesta o fi măscăriciul ăla care a apărut în 22 decembrie la televizor, în compania poetului debil ?). Cred că titlul dat ca răspuns este tot ce merită asemenea ipochimeni, dar fac doar cîteva adaosuri.
- Nu am văzut spectacolul marelui maestru, dar cunoscîndu-l de la începutul anilor 80, pe cînd Caramitru (bun actor) și, probabil, Funeriu, străluceau de glorie cîntîndu-l pe Ceaușescu, tocmai cînd acesta ne făcea viața dificilă spre a ne menține Libertatea și Independența, știu că Tudor Gheorghe a rostit Adevărul al cel puțin 99 % din Popor cînd a făcut afirmația ”Degeaba 30”;
- L-am vizitat acasă, la Craiova, uneori împreună cu colegul Gheorghe Piele, ne-am plimbat, am vorbit și ne-am îmbrățișat pe străzile Craiovei, spre a le arăta ”coloneilor” de pe trotuarul celălalt că nu ne temem și ne tecșim de ei (încă un mare motiv pentru care avem neștirbită admirație pentru Marele Maestru Tudor Gheorghe);
- L-am abordat în public la Casa de Cultură din Curtea de Argeș cînd ne-a cîntat încîntîndu-ne cu sentințe, cum zic cei doi nerușinați, nesfiindu-ne de mărirea volumului dosarelor de la serviciile secrete ori, apoi, de la noua poliție politică CNSAS, în care tronează gunoierii;
- Am trăit apoi, după spectacol,la nivelul maximului aproape imposibil, vizita la domiciliul nostru a Maestrului, prelungită în desfătări de Frumos și Solidaritate, pînă la mijlocul zilei următoare;
- Port cu mîndrie galoanele de Deținut Politic (ca și Maestrul Tudor Gheorghe pe cele de permanent urmărit), dat noi nu putem nega sau respinge Lumina și Bunăstarea cu care ne-am hrănit și ne-am luminat cei mulți în Socialism, suportînd în tăcere unele dificultăți necesare și înțelese sau criticînd deschis pe cei care -precum cele două canalii- provocau degradările în Socialism ori au ieșit în decembrie să țopăie pe străzi și să ocărască, punînd în pericol nu numai propria viață, ci și soarta Statului și a Poporului;
- Multe aș putea adăuga, din Respect profund și Dragoste pentru Maestru, dar mă rezum la finalul pe care îl consider util și necesar: nu Degeaba au trecut cei 30 de ani de Întuneric, pentru Pramatiile neamului în frunte cu Criminalul șef, Ion Iliescu; în acest răstimp ne-a fost lichidată economia națională, a fost desființat în fapt Statul, ni s-a otrăvit limba, peste care s-au vărsat dejecțiile bolboroselilor din hăurile fasciștilor, biața Țară a fost îmbrîncită în cele mai spurcate imperii feudalo-sclavagiste: UE. USA, NATO, ni s-a alungat din țară Floarea Tinereții și Competenței, spre a-și evita moartea acel Occident anti-civilizat și pentru a se realiza pustiirea pămîntului nostru natal, fiind pregătit în interesul unor invazii proiectate (care nici nu mai sînt secrete)...
Maestrul, Marele Maestru Tudor Gheorghe -care ne-a primit cu ospitalitate în casa dumnealui din Craiova, împreună cu familia și tatăl său, acel tînăr despre care eu l-am întrebat pe Maestru ”Dumnealui este fratele dv. mai mic ?!?”- are, în ciuda puținelor canalii netalentate, permanentă primire ospitalieră în sufletele Poporului și Neamului Dac, iubitor de Frumos, Adevăr și Luptă pentru Binele celor Mulți, unul dintre marii Căpitani fiind Tudor Gheorghe;
          Cîntă-ne mereu, Maestre, ”Degeaba 30” !
3 februarie 103 e.d. (2020). Prof. Gheorghe I. Ungureanu 

Prof. Gheorghe I. Ungureanu
Tel 0745.056752

duminică, 26 ianuarie 2020

Între osanale și ocări



Nicolae Ceaușescu, Eroul-Martir Național,
Între osanale și ocări

            Ziua Luminoasă, 26 Ianuarie, în care s-a născut cel mai important dintre conducătorii Patriei noastre, a fost prilej de sărbătoare în cei 25 de ani cît s-a aflat în fruntea statului și a ceea ce se numea, dar nu era, Partidul Comunist Romîn, în realitate o structură de stat pararelă și suprapusă organelor reale ale Puterii, Administrației și Justiției.
            Brusc, într-o secundă, la ora 12 din ziua cea neagră, 22 decembrie 1989, o dată cu apariția la TV a măscăricilor Dinescu și Caramitru, susținuți de cel de-al treilea, Brateș, lălăitorii peceriști au înlocuit osanalele insultătoare cu ocările deșănțate, protagoniștii avînd lung exercițiu de clovni.
            Fiind inițiatorul -încă din 1990- și organizatorul Comitetului Național pentru Cinstirea Memoriei Președintelui-cel-Mare, Eroul-Martir Național Nicolae Ceaușescu, am fost prezent în cei 30 de ani la locul pe care l-am stabilit (în 1990) a fi presupusul mormînt al Președintelui –presupunere care s-a adeverit- am evocat, în cei 30 de ani, în echilibrul unei judecăți corecte a personalității și activității îndelungate în fruntea statului, formulînd, în același timp, opinii și rezerve față de incapacitatea de a înlătura puciul militar și contrarevoluția (despre care avea suficiente informații), lăsînd poporul și Socialismul pradă lepădăturilor care formau ciocoimea peceristă trădătoare, în frunte cu Criminalul șef, Ion Iliescu.
            În ultimul timp mi s-au (im)pus la dispoziție date și documente autentice și oficiale privind un comportament violent, cu utilizarea armei de foc, inadmisibil pentru un personaj aflat, în 1957, în eșalonul superior de conducere al ”partidului” și statului, motiv pentru care am supus cazul atenției peceriștilor, care, mocirliți din nou în osanale, nu au fost în stare să explice și să clarifice întîmplările, întorcîndu-se cu ocări împotriva mea.
            De aceea nu voi mai participa la cinstirea pe care o oficiam la ceea ce am numit Mormîntul Sfînt al Eroului-Martir Național, mai ales că -în afara acțiunilor noastre, începînd cu anul 1991, apoi și a altor grupuri de oameni dar și partide ale oamenilor muncii- de-a lungul anilor au apărut persoane și mici grupuri care se manifestau, în respect pentru memoria Președintelui, însă împroșcîndu-l cu insulte și calomnii ofensatoare, cu referiri și practici specifice măscărilor religioase, străine poporului nostru Dac.
            Sper încă în ieșirea noastră din întuneric și organizarea de partide politice reale, în locul găștilor post-decembriste de infractori, situație în care, ajungînd în Putere și în Administrație, Comuniștii vor prelua ideea organizării unui sistem național de ținută înaltă pentru cinstirea Eroului-Martir Național, inclusiv un Monument și un Mauzoleu corespunzătoare.
            Imediat după ”alegerile” viitoare, nereușind probabil să depășim piedicile multiple ridicate în calea noastră de către peceriști, vom transforma Partidul Comuniștilor într-un cadru instituționalizat care se va ocupa și de cinstirea memoriei lui Nicolae Ceaușescu.
26 Ianuarie 103 e.d.
Prof. Gheorghe I. Ungureanu

sâmbătă, 25 ianuarie 2020

O Mișcare... suveranistă ?



            Cioclii peceriști știu că toate găștile lor, poreclite ”partide”, sînt total compromise în fața maselor populare, motiv pentru care inventează des cîte ceva ori li se sugerează formule prin care să bareze mereu căile de organizare politică a claselor sociale fundamentale – Muncitorimea și Țărănimea.
            Chiar astăzi am asistat la un circ, în prezența a vreo 25 de persoane, între care mai mulți conducători ai unor partide declarate comuniste, invitate pentru a se subordona unei ”Mișcări suveraniste” ori ”naționaliste” care ar avea menirea să recupereze statul suveran și independent, așa cum, total formal și ineficient, mai stă înscris în textul așa-zisei Constituții a Romîniei, declarată ”republică”, termen care apare o singură dată în tot textul oficial.
            Un nene a citit, greu silabisind, un text transmis de cineva de la… Englitera; probabil că vreun serviciu MI 6 nu este deprins cu scrierea Limbii Dace. Apropo: un alt nene a vorbit mai multe minute criticînd aspru pe cei care vorbesc despre Dacia și Poporul Dac, termenii fiind inventați și neologisme, iar poreclele din familia ”romîn” ar fi de… mii de ani, chiar numirile adevărate. Îmi părea un tip serios și mă mir că nu i-a spus nimeni că de-abia de mai puțin de 200 de ani ni s-au lipit aceste porecle pe obrazul nostru, din intenția, împlinită parțial, de a ni se acapara pămîntul Daciei noastre străvechi, după principiul spus cu stristețe de cel de-al treilea Poet Național al nostru: ”Cine-ntîi îi fură scrisul,/ Celelalte-ți ia apoi” (Grigore Vieru).
            M-am bucurat, însă, că cei mai mulți vorbitori au respins încercarea de disoluție a partidelor care să intre încovoiate sub cupola asfixiantă de cei care nu doresc să apară în țară partide reale și să intre în Putere, pentru ca de acolo -numai de acolo s-ar putea- să înlăture marile dezastre multe care au fost, cu puține dar esențiale excepții, bine prinse în lungul material citit.
            Am spus și notez și aici eroarea fundamentală a unui asemenea demers (care repetă pe cele asemănătoare, cu consecințe negative, din preajma ”alegerilor” trecute): Partidul Comuniștilor oferă tuturor partidelor și persoanelor care se consideră Comuniste șansa de a candida și a intra în Putere, la orice nivel, sub numele Doctrinei proprii și simbolul cel drag: Secera și Ciocanul. Apoi, intrați în Putere, vom avea timp, condiții și mijloace să ne refacem Patria în suveranitate și independență, aruncînd de pe grumazul nostru zdrențele imperiilor UE, USA, NATO și să ne-o numim cu realul nostru nume străvechi. 
25 ianuarie 103 e.d.
Prof. Gheorghe I. Ungureanu

sâmbătă, 18 ianuarie 2020

Candidați intelectuali

Da, vom avea și candidați intelectuali

            Ca de fiecare dată, sînt întrebat de către diferiți doritori dacă îi vom desemna drept candidați pentru parlament, caz în care s-ar înscrie în Partidul Comuniștilor. La răspund iarăși ca de fiecare dată, dacă vom îndeplini condițiile legale pentru a depune candidaturi: Da, vom desemna și Intelectuali pentru a fi aleși în parlament, în respect cu prevederile statutare. Adică vom avea în vedere vechimea și activitatea în partid, contribuția în organizarea locală și județeană a partidului.
            Organizațiile și pretendenții trebuie să nu uite că:
1. Vom propune pentru funcții în Putere, la orice nivel și mai ales la parlament, numai candidați nepeceriști. În cazul în care în partid există peceriști cu calități profesionale deosebite și dovedite în activitatea practică (nu doar prin diplome și certificate), îi vom desemna în orice funcție în organele Administrației, mai ales în Guvern și ministere;
2. Candidații intelectuali la alegeri, pentru orice funcție și la orice nivel, vor fi poziționați pe locurile nouă și zece, deoarece, potrivit politicii Partidului Comuniștilor și Statutului, primele opt locuri vor fi ocupate de Țărani și Muncitori, căci Doctrina Comunistă este doctrina Democrației.
            Așteptăm pe toți doritorii să ne contacteze.
18 ianuarie 103 e.d.
Prof. Gheorghe I. Ungureanu

miercuri, 1 ianuarie 2020

COMUNICAT

Conferința Națională din 21 decembrie 103 e.d./ 2019, a Partidului Comuniștilor a analizat activitatea Partidului de la înființare, a caracterizat situația prezentă și a adoptat diferite măsuri privind existența și activitatea viitoare, mai ales privind participarea a alegerile din anul 2020.
Conferința a constatat că, doar cu puține excepții, nu s-au constituit statutar organizații locale și județene, nu există practic, în afara sediului central, sedii și nici interes pentru aceasta, nu se încasează taxa de înscriere și nici cotizația lunară a membrilor de partid deținători ai carnetului de membru, ceea ce face inoperante nu numai prevederile statutare, ci și ale legilor care reglementează diferite aspecte ale activității partidelor.
Aceste cauze și altele au făcut ca, în cele mai multe județe, să nu avem încă lista cu posibilii candidați la alegerile parlamentare și, desigur, locale și județene. Față de această situație, s-a adoptat hotărîrea ca, cel mai tîrziu la 19 ianuarie viitor, organizațiile existente și membrii din străinătate să confirme expres dorința de participare la alegeri, cunoscînd că, dacă nu vom avea candidați în cel puțin 23 de județe, nu ne vom înscrie nici anul acesta la alegeri.
Aceasta va determina adoptarea unei hotărîri corespunzătoare privitoare la imposibilitatea realizării scopului pentru care ne-am înființat.
Conferința Națională apreciază că putem lua în calcul ca viitori membri ai Partidului Comuniștilor și, posibil, viitori candidați la alegeri, pe cei care sînt adepți ai Socialismului, în primul rînd Muncitori și Țărani, dacă ne anunță imediat și trimit cerere sau adeziune pînă la 19 ianuarie viitor
Conferința Națională a aprobat propunerea Președintelui de a se retrage calitatea de membru al Comitetului Național și al Biroului Permanent pentru toți membrii care, aleși anterior sau cooptați cu titlu provizoriu, nu au constituit organizațiile locale și județene care să-i desemneze statutar, iar documentele nu vor ajunge la Președinte pînă la 19 ianuarie viitor
Viitoarea Conferință Națională va avea loc la sfîrșitul lunii ianuarie viitor și va adopta hotărările care se impun.
31 decembrie 103 e.d./ 2019
Prof. Gheorghe I. Ungureanu,
Președintele Partidului Comuniștilor