duminică, 26 noiembrie 2017

100 de voluntari !

Un tînăr mi-a sugerat astăzi o soluție pe care o consideră ”super” pentru organizarea Partidului Comuniștilor în întreaga țară, astfel încît ”să scăpăm” de infractori, iar la alegerile viitoare să avem candidați în toate localitățile și în toate județele. I-am reproșat că, dacă are asemenea idei, putea să vină de cînd partidul este înscris oficial, din 1996, ca să se înscrie și să candideze la toate alegerile. S-a mai gîndit uneori, dar abia acum s-a hotărît. L-am rugat să formuleze propunerea, iată: - Vă propun să faceți un anunț în ziare sau la internet, chiar și pe foi volante, prin care să solicitați voluntari, cîte doi-trei din fiecare județ, în total 100 de voluntari, pe țară, pentru contactarea cetățenilor spre a se înscrie în Partid. Aceștia să aibă la ei documentele necesare. Cu primii doi-trei din fiecare județ să faceți contract de colaborare, cu clauze clare și certe... - Ce ai pretinde ca să fii unul dintre cei 100 ? - Cîteva, puține, condiții: 1. Să mă lăsați să înscriu numai pe cei care nu au fost în PCR, pentru că au trădat, în totalitate, 2. Să fie numai Muncitori și Țărani, tineri, vîrstnici, angajați, șomeri, pensionari, bărbați, femei, de orice etnie, dar nu bogați, 3. Să ne puneți pe noi în listele de candidați ca să fim Consilieri, Primari, parlamentari... - ”Super !!!” i-am spus folosind formula lui. Este exact ce prevede Statutul nostru, accept; chiar de azi voi redacta anunțul, ca un fluturaș. Drept recompensă ? - Păiii, dacă sînt voluntar... - Chiar dacă... Cei 100 de voluntari, vor împlini cea mai importantă sarcină, în condițiile în care în regimul nostru politic, de esență despotică și chiar fascistă, nu avem acces la mijloacele de comunicare în masă. De aceea propun totuși să anunțăm o recompensă: morală, politică și... financiară. Să concretizăm: o diplomă de onoare a Partidului pentru minimum 10 membri înscriși din zece localități, propunere de candidat la alegeri pe primul loc după preferință, scutire de plata cotizației timp de 100 de luni de zile, dar considerat că este plătit, ultimele două recompense doar în cazul în care colaboratorul se înscrie și el în Partid. - Super ! Suprasuper ! Angajamentul fiind încheiat, am hotărît să redactez și să public acest anunț.. Adaug unele precizări: Voluntarii urmează să-mi scrie, pe hîrtie trimisă prin poștă, în care să-și ofere disponibilitatea și să adauge: copia CI/ BI, adresa exactă unde locuiesc, telefon (fix, mobil), fax, adresa electronică, alte aspecte esențiale. Precizez că așteptăm voluntari și din afara țării, cîte doi-trei din fiecare țară (cetățeni Romîni). Tuturor care mă contactează le voi trimite documentele de lucru. Aștept scrisori pe adresa: Prof. Gheorghe Ungureanu, Oraș Curtea de Argeș, strada Elena Cuza, bloc B 3, scara D, apart. 62 parter, județul Argeș, tel/ fax 0248.722546, mobil 0745.056752, adresă electronică daciapcn@yahoo.com Alte informații: ziar electronic ”Pentru Socialism !”, date privind înscrierea oficială a Partidului Comuniștilor în Lista Partideleor politice la Tribunalul București, literatură de specialitate: articole din ziarul menționat (care va reapărea și pe hîrtie), cărți cu conținut politic ale autorului Gheorghe Ungureanu (cu plata ramburs), Documentar special (gratuit). Cu urări de sănătate și împliniri pentru fiecare cititor, familie și tovarăși ! 26 noiembrie 101 e.d.. Prof. Gheorghe Ungureanu

Niciun comentariu: