Lipsiți de organizare politică reală –a
cărei existență o resping fără drept de replică, acesta fiind rezultatul
tîmpitizării practicată ca prim element al represiunii de stat, după 22
decembrie- milioanele de oameni care formează poporul cu cel mai înalt spirit
de libertate, total încovoiat de 26 de ani, au învățat să lălăie în comun pe
străzi, dînd glas în exterior, dar și în interiorul lor, iluziei că sînt puternici,
că ei constituie Puterea schimbării de
urgență.
Așa s-a întîmplat în decembrie-cel-negru,
așa s-a repetat deseori la amploare mai mare sau mai mică, la fel se petrece
astăzi, după tragedia de la
Clubul Morții din București.
Toți cei
care vorbesc în vocea colectivă a străzii ori în particular la interviuri
exprimă dorința și cererea imperativă pentru schimbare, în primul rînd prin demisie -și chiar de onoare (cum naiba
să ceri onoare la dezonoranți ?)- cu vagi sugestii la
demitere, deși aceasta se impune mai cu seamă. Nimeni însă nu vrea (ori nu
poate) să priceapă că întreaga manifestare și dureroasa scurgere de energie nu
este decît o lamentație neinspirată,
izvorîtă din cumplită durere –semn prevestitor al Erorii- care nu poate avea
decît o finalizare nedorită: întărirea guvernării despotice și oprimatoare.
Astfel, durerea
produsă prin accident, ca rezultat al lipsei de interes pozitiv și de corectitudine
din partea autorităților, va fi urmată de dureri mai profunde și mai extinse, nesemnificative.
Apologeții
Răului în permanentă schimbare –autonumiți, impropriu, presă- vor continua, unii
să critice tragedia, alții să laude schimbarea, evidențiind în cor, împreună,
eficiența ieșirii în stradă, pentru care ei vor continua lamentațiile și chemările
neobosite, căci curelele de transmisie au
nevoie de privitori, auditori, cititori permanenți…
Victimele
–cei 24-25 de milioane, izgoniți din țară ori scrumiți în propria vatră- nu trebuie
să știe că singura cale a izbăvirii de Răul general este propria organizare politică, în partidul claselor sociale, idee de
la care sînt îndepărtați sistematic, științific și consecvent; ticăloșii fac
aceasta lăudîndu-i pe cei din fluviile
durerii că sînt din lumea bună,
că, fiind tineri, reprezintă viitorul
țării, garanția pe care ne-o dau bazîndu-se pe nivelul de studii, pe faptul că sînt angajați, că și-au asigurat o situație, că chiar sînt… fericiți.
Iată cum
se perpetuează puterea infractorilor și slugilor lor și cum, în realitate,
sloganul ”Romînia se trezește” ne convinge că somnul ei devine mai profund.
Mangalia,
3 noiembrie 98
Prof. Gheorghe
UNGUREANU
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu