Felicitări
Curții Constituționale ! Legea nr. 14/2003 privind partidele politice a
constituit un abuz grosolan de tip terorist introdus de găștile peceriste
pentru fixarea despotismului contrarevoluționar, astfel ca ei, cu mîna pe cîrmă
de la 6 martie 1945, să nu mai poată fi niciodată trimiși la gunoi. Decizia
Curții Constituționale (desemnată tot de găști peceriste) reprezintă o excepție
incredibilă care poate produce revirimentul mult dorit de masele populare în toată
perioada 1948-2015.
Noi
am propus de multă vreme și am transmis și noului Președinte al Republicii,
încă în 16 noiembrie 2014, textul unei necesare legi a partidelor, care să se
poată organiza cu un minim de zece membri, ceea ce este acum realizabil în baza
deciziei CCR, dar aceasta se va izbi de cerbicia retrogradă și reacționară a
ciocoimii peceriste prezentă exclusiv în parlament.
Dar
legea partidelor trebuie desființată în totalitate; CCR a făcut primul pas
important. Sînt însă urgent necesare alte modificări privind: simplificarea
întregului text, care poate fi redus la trei-patru articole, consfințindu-se
libertatea constituțională de asociere și de activitate; locul înregistrării
(care nu trebuie să fie, în nici un caz, la justiție, ci, de exemplu, la
Finanțe, Primărie, Poliție, Notariat); să fie eliminată prevederea teroristă a
pragului electoral, precum și finanțarea de la buget a partidelor, dar cea mai
importantă prevedere trebuie să fie OBLIGAȚIA PARTIDULUI DE A MENȚIONA ÎN PRIMA FRAZĂ A STATUTULUI
CE CLASĂ/CATEGORIE SOCIALĂ REPREZINTĂ PARTIDUL.
Numai
cu precizarea clasei/categoriei sociale pe care o reprezintă, organizația
devine Partid, total diferită, opusă găștilor de interese nepolitice, care caracterizează
toată fauna ”partidelor” post-decembriste, în realitate nefiind altceva decît
diferite forme de organizare întru ghiftuire ale peceriștilor.
Cu
această ocazie, reiterez chemarea către Oamenii Muncii –adresată, în primul
rînd, Țăranilor și Muncitorilor- de a ne contacta pentru organizare politică,
în care scop avem pregătită reorganizarea Partidului Comuniștilor; pentru
înregistrare, dorim să avem în liste cîte un reprezentant din fiecare județ.
Am
putea spera, astfel, să începem reluarea drumului lung spre democratizarea
țării, blocat la 22 decembrie 1989: intrarea în parlament -și în celelalte
verigi ale Puterii- a reprezentanților aleși ai tuturor claselor și
categoriilor sociale și, în primul rînd, ai claselor sociale fundamentale –
Muncitorimea și Țărănimea.
27
februarie 2015
Prof. Gheorghe UNGUREANU,
Președintele Partidului Comuniștilor
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu