Toți
cei 14 candidați la președinție fiind de dreapta, nu mi-au trezit nici un
interes și am deplîns soarta maselor populare, a Poporului Dac, în întregul
său. Totuși, unul dintre candidați putea să dezvăluie o mică rază de speranță:
Elena Udrea care părea interesantă prin originea sa socială și prin localizarea
etnică, ea fiind, după informații care par sigure, Rudăreasă, făcînd astfel parte din cea mai numeroasă minoritate
etnică din țară.
Dar
drumul ascendent strălucitor, de la Bordeiul
din Pleșcoi pînă la Palatul
prezidențial este deja fenomenal, incredibil și uluitor; putea fi chiar
finalizat, dacă secretul originii sociale și etnice ar fi fost dezvăluit,
cunoscute fiind simpatia proverbială
principială a Poporului Dac pentru oamenii săraci și harnici, împletită în
coloană de susținere cu disprețul
fundamentalist pentru bogătași, premiza constituindu-se în conștiența
eternă, adevăr absolut, mereu și evident confirmat, că bogăția insulară într-o mare de sărăcie nu poate avea decît un singur
izvor – Hoția
În
acest punct cercul drumului nefiresc și sinuos se închide, căci Elena s-a
dovedit a face parte din dreapta socială
și politică; în ciuda plecării timpurii de la Cotroceni, a vehiculat în
zona dreptei, prin căsătorie, prin averea manifestă, infestată de fostul soț, prin
demersul politic de partid, parlamentar și guvernamental.
Căderea
în gol a început cu Mișcarea Populară inițiată,. formată și condusă de ciocoi
peceriști arborînd, ca toți peceriștii, blazonul dreptei, ceea ce i-a făcut pe
toți simpatizanții să se întrebe: Cuma
naiba să fie Populară o Mișcare de
dreapta ?!?
Lipitura
de alianță cu gunoiul istoric PNȚ i-a provocat Elenei prima sinucidere,
nemairămînîndu-i alături decît cei confuzi, iar minoritatea majoritară a
etnicilor Rudari nu știa că Elena este de-a lor și astfel a dispărut pericolul
ca Ponta să fie învins (nimeni nu acorda vreo șansă candidatului ciudat și
inexpresiv de la Sibiu, aruncat de vreun vînt extern în vîrful celuilalt gunoi
istoric, devenit isteric prin Crin Antonescu: PNL…)
Am
încercat, fără succes, deși o cunoscusem în urmă cu mai mulți ani, s-o
contactez și s-o orientez – era singurul candidat cu șanse la masele populare
și cu simpatia noastră. Dar s-a întîmplat un miracol cutremurător, în două
faze, care a electrizat negativ pe cei mulți. Mai întîi lipiturile cu forme și
oameni de stînga erau prinse în mastic aparent sau real de bogăție și chiar de
lux, pus în chenar de critici ascuțite și exagerate la adresa lui Ponta,
plusînd cu mîngîieri pentru Iohannis, climat în care simtatiile pentru ea au
alunecat la acesta.
Apoi,
comportamentul adolescentin de țîfnă, ifose și impertinență al lui Ponta față
cu Statuia Necunoscutului mucalit, aproape limbut a sibianului, a împins masa
voturilor (dacă au fost reale) înspre Calul
Troian care a urcat pe locul al doilea, rîvnit și cuvenit Elenei.
Ceea
ce a urmat a fost un cazacioc pe cioburi
de străchini încheiat cu cea de-a doua… sinucidere: denunțul împotriva unor personaje-cheie care va finaliza cutremurul
eșafodajului încă numit Stat; mă tem că rugul în care îl va
transforma focul unor forțe care nu vor mai putea fi stăvălite, o va învălui în
diademă de jar și pe ea nimicindu-o…
Păsul
nostru, al celor mulți, rămași simpli spectatori cu spinări încovoiate, lipsiți
de glas și cu brațe împietrite, este că nu vom putea striga ura, nici aplauda
și nici a exprima ura, cînd Taciturnul va ordona parlamentului cine-știe-ce
priorități, uitînd mereu de prima: organizarea
politică a țării, aceasta rămînînd în ghearele găștilor peceriste cărora
purtătorul de harabpic le va spune,el însuși, partide.
1 februarie 98
Prof. Gheorghe UNGUREANU
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu