O bijuterie patriotică de Radu Pietreanu

Lecţie de istorie 

Mi-a rămas săpat în minte, de pe cînd copil eram,
Că sînt Om, că am o Țară, și o Limbă, și un Neam,
Că-n adîncul gliei sfinte stau de veacuri moșii mei,
Că din ei răsare pîinea şi prin mine trăiesc ei.
Valuri tulburi de uitare peste morții mei se-așează,
Limba nu ne mai e limbă, țara nu mai este trează,
Azi ne-nvață imbecilii intereselor perfide
Cum să ne uităm eroii și să venerăm partide,
Cum să cîntărim istoria și s-o vindem pe bucăți,
Cum să facem moluri, vile, scoțînd piatra din cetăți,
Pe Vlad Țepeş cum să-l facem personaj de film de groază
Capul lui Mihai Viteazul în dolari cît valorează,
Ne învață idioții că Bălcescu a fost laș
Și că Decebal bătrînul ar fi fost sinucigaș...
Cum de s-a ajuns aicea, ca să vină fiii ploii
Nesimțiți cît să-și permită a ne ponegri eroii ?
Niște dascăli mediocri au citit minciuni sfruntate
Și ni le aruncă-n față ca pe legi adevărate,
Bieți defăimători de stirpe, lacomi si periculoși...
Ce-am fi noi fără istorie ? Ce-ar fi ei fără strămoși ?
Fără urletul lui Horea am fi sclavi și azi pe roată,
Iară hunii din pustiuri - nobilime elevată !
Fără paloșul lui Ștefan am fi pașalîc turcesc,
Robi umili care cu grîne tot Islamul îl hrănesc !
Dacă nu muream în luptă la Neajlov și la Rovine,
N-am mai fi avut biserici unde neamul să se-nchine !
Nu trecurăm peste veacuri ca o nație coruptă,
Ci cu aspre sacrificii, și cu jertfă, și cu luptă !
Și a trebuit adesea, spre a ne salva norodul,
Sîngele lui Brîncoveanu să inunde eșafodul,
Trupul lui Ioan Cumplitul să se sfîșie-n bucăți,
Umărul lui Avram Iancu să se sfarme de cetăți,
Plînsul lui Vladimirescu să răsune din fîntîni
Ca un preambul la imnul "Deșteptaţi-vă, Romîni"...
Fierul scos din pieptul țării ne-a fost arma și necazul
Și coroană pentru Doja, și baltag pentru Viteazul,
Munții noștri aur poartă, am putea să fim bogați,
Însă nu ne sînt salvare, ci motiv să fim prădați.
Biciuiți de monștrii vremii și răpuși de neputință,
Am trecut peste milenii cu speranță și credință
Și-am nădăjduit că poate neamul nostru, într-o zi,
Printre alte mîndre neamuri ca o stea va străluci...

Astăzi... cine ni-s eroii ? Cine-i gata ca să moară
Pentru sfînta Libertate, pentru neam și pentru țară ?
Grașii şi libidinoşii, snobii si analfabeţii,
Banii mulți și burta plină pentru ei sînt sensul vieţii,
Niște lacomi fără școală, niște scîrbe, niște javre
Care pentru-o șpagă calcă fără milă pe cadavre,
Parlamentul Europei ne-a cerut reprezentanţii
Și-am trimis toți imbecilii, proastele şi aroganții
Să ne facă de rușine cerînd mită pe la toți
Și să fim priviți prin dînșii ca o nație de hoți,
Poticnindu-se-n discursuri insipide și banale,
Fără dicţie sau noimă, cu greşeli gramaticale;

Piţipoanca plîngăcioasă ori tribunul făcînd spume
Sau ciobanul fără carte să ne reprezinte-n lume ?
Unde ne e azi mîndria ? Unde ne e azi curajul
De a-i lua de ciuf, de guler, și-a spăla cu ei pavajul ?
Nu mai sînt eroi in țară, oameni demni și responsabili
Să ia frîiele în mînă de la viermii incapabili ?
Creierele geniale sînt trimise la străini
Spre-a nu-i încurca la furturi pe-acești avortoni cretini,
Optsprezece milioane, cîţi am mai rămas prin țară,
Să fim pentru haimanale animale de povară,
Să muncim pe brînci o lună, iar ei să ne dea salar
Cam cît lasă ei pe seară şpagă la vreun ospătar...
Nu mai vreau să văd prin blocuri cum ne mor de frig bunicii
Și nici mame disperate, "ce le dau la ăia micii ?"
Nu mai vreau să-mi văd părinții dependenți de tratamente
Și cu banii pentru hrană cumpărînd medicamente,
Nu mai vreau să-mi văd soția umilită la ghișee
Sau copilul dat afară, că-i sărac, de prin licee,
Ca o boală fără leacuri, ca un cataclism mă sperie
Cum trăiesc în lux netoții, iar capabilii-n mizerie;
Eu aștept Reînvierea, cînd, din marile morminte,
Vor ieși din nou Eroii înarmați c-un bici fierbinte
Și vor face curățenie printre cei ce ne-au furat
Spre a fi din nou în lume Neamul Binecuvîntat !