Sînteți din nou chemați la urne, miza
fiind exterminarea ultimului pămînt al Daciei rămas în libertate pînă în
prezent. Dacă nu v-ați pierdut cu toții Demnitatea și Verticalitatea specifice Marelui
Popor Dac, reflectați și nu vă lăsați îmbrînciți în Imperiul Cotroman
Romano-German de la Strasbourg, care ne-a înghițit pe noi (cei din Romînia) și
ne digeră ca cel mai hulpav imperiu din
cîte au existat pe planetă.
Știm că Partidul Comuniștilor de la
dv. (le-am spus-o și dumnealor), în toți anii de după trădarea și destrămarea Uniunii Sovietice, și-a abandonat parțial ideologia
și practica societății democrate, comportîndu-se uneori, ca partid și ca
persoane, aproape identic celorlalte partide, deși a (re)ajuns la Putere prin
alegeri, șansă pe care noi, în Romînia, nu am avut-o.
Pierderea majorității în Parlament
și a dreptului de a guverna țara și-a pregătit-o singur și chiar pînă astăzi,
din opoziție parlamentară și politică, precum și prin ruperea din structura sa
a unor eșantioane oportuniste sau trădătoare, s-a îndepărtat de Dezideratul Național Dacic: unirea, ba
chiar a proclamat unirea cu ”țara – Uniunea Sovietică”, ceea ce, iată, acum
face dificilă rezistența în fața mîlului pestilențial care vă împinge în
mocirla imperiului european care vă va ucide ca și pe noi...
Dacă mai aveți rădăcini străvechi,
dacă mai credeți în Libertate și Independență, dacă mai sperați să vă uniți cu
toții între dv. și apoi cu noi, dacă vreți să nu fiți exploatați, asupriți și
înrobiți, adunați-vă toate forțele și nu votați clica burghezo-moșierească de
la guvernare.
Nu-i ascultați pe emisarii care,
chiar dacă vă vorbesc în Limba Daciei (”romînește”), nu sînt animați de gînduri
și sentimente favorabile dv., ci vor să vă dea brînci în Oborul Europei; votați
pe comuniștii care vă propun proiecte pozitive pentru cei mulți și, după
victorie, luați-i de urechi ca să nu mai construiască, așa cum au făcut-o,
Capitalismul, ci să reia construcția Socialismului, să vă readucă în țară
tinerii (cu copiii lor) trimiși de burghezo-moșierime să cerșească, să
slugărească, să fie uciși pentru imperiul cel mîrșav.
Votul dv va fi un semnal de maximă
importanță și pentru cei 24 de milioane
de Daci din Romănia cărora li s-a impus ca președinte un candidat care
obținuse cam 20 % din voturi (procent și așa exagerat de mare); luați aminte !
Succes ! Pentru dv. și pentru noi,
votați Partidul Comuniștilor din Republica Moldova !
29
noiembrie 98/2014
Prof. Gheorghe UNGUREANU,
Președintele Partidului
Comuniștilor (Nepeceriști)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu