Tîrziu, prea tîrziu, dar chiar o
instituție a regimului burghezo-moșieresc-ecleziastic, despotic și retrograd,
anume Curtea Constituțională, s-a văzut nevoită, printre ultimele din lume, să
scoată Ciuma din Altarul Național -
Școala.
Guvernarea post-decembristă
contrarevoluționară, subordonată ”puterii” aberante globalizatoare, a
șmecheriilor evreiești țintind la realizarea celui mai barbar și fascist ideal,
demolator de țări și popoare -”o turmă și un păstor”- a pîngărit vreme de mulți
ani cea mai importantă Coloană a Neamului Dac -Școala- prin introducerea în
programă a religiei și a bisericii, încălcînd astfel grosolan tradițiile,
cutumele, Constituția, Convenția Europeană, Declarația Universală a Drepturilor
Omului, sugrumînd elementarele drepturi ale Părinților la educația și
instrucția copiilor precum și a acestora de a fi liberi pînă la majorat cînd să
aleagă, numai după aceea, de a fi Liberi sau Robi…
Spre cinstea judecătorilor din
Curtea Constituțională, aceștia s-au aliniat la majoritatea covîrșitoare a
autorităților naționale din întreaga lume, scoțînd otreapa asfixiantă din
Cetatea Luminii.
Ne bucurăm că astfel, după lungi ani
de proteste și procese, inclusiv la Curtea Europeană a Drepturilor Omului,
mulți petiționari (eu fiind unul dintre aceștia) au primit satisfacția
dreptului lor de Libertate și Independență.
Este timpul ca toate organele
statului, inclusiv Curtea Constituțională, să revadă textele înrobitoare și să
dispună ori să propună, după competențe, ca Ciuma să fie izgonită din toate
instituțiile, organizațiile și întreprinderile statului, fiind imediată nevoie de radiere a pecinginei
rușinoase din frontispiciul acestora – primării, consilii locale și
județene, prefecturi, ministere, guvern, parlament, președinție, instanțe de
judecată, instituții de sănătate, de cultură și artă, manifestări
cultural-artistice etc.
Otrava desființătoare a Omului (ca
specie) și a Comunităților, care umple cu borăngăieli,
hămăieli, miorlăieli, urlete, schelălăieli, grohăituri, behăieli și alte
dejecții pestilențiale auditive sau fiziologice -Curtea de Argeș fiind,
încă din timpul regimului democrat, un desăvîrșit exemplu ilustrativ- spații
din afara zidurilor construcțiilor proprii, în toate orașele, să fie imediat
interzisă din spațiul public, lăsîndu-i-se doar dreptul restrîns la ceea ce
este normal: intimitatea personală. Nerușinați, cum sînt, înrobitorii nu ne
respectă dreptul nostru la liniște (după ce ne fură abuziv prin bugetul
statului feudalo-ecleziastic), în ciuda faptului că noi le recunoaștem dreptul
la înrobirea Omului, atîta vreme cît există oameni care vor să fie robiți…
Nimeni nu poate fi obligat la Libertate; aceasta îi revine ca un drept… Statul
însă are datoria să vegheze la libertatea fiecăruia și a tuturor; de aceea
felicităm Curtea Constituțională, singurul organ al statului despotic care,
iată, apără un drept fundamental.
În toată perioada celor 15 secole de
cînd a fost inventată șmecheria isusului (de către un grec, pe pămîntul
Daciei), s-au produs de către Ciuma organizată cele mai monstruoase crime din istoria omenirii, creștinismul fiind
cea mai odioasă și mai sălbatică, fascistă chiar, dintre toate rătăcirile
smintite ale lumii; să nu uităm manifestările monstruoase (inchiziția,
războaiele mondiale, arderile pe rug etc) care au dat, în cei 25 de ani ai
despotismului contrarevoluționar, sub cupola s.c. Prăvălia BOR, tismănenizarea,
becalizarea și corogenizarea – adică extremismul, terorismul și fascismul.
15
noiembrie 98
Prof. Gheorghe UNGUREANU
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu