Fost-au dezrobiți Țiganii ?!?

La 20 februarie 1856 (anul 62 î.e.d.), pe o parte a teritoriului Daciei a fost legiferată dezrobirea Țiganilor, care, de mai multe sute de ani, de cînd au poposit pe pămîntul nostru, au trăit pe lîngă curțile boierești ca slugi sau chiar robi, ori în sate compacte de țigani ori mixte (cu Daci sau cu Daci și Rudari), fiind de regulă proprietate a boierilor sau a Domnului, în calitatea lui de Șef al Statului. În lume -și în special în Europa- începuse un vînt de Libertate, ca urmare a pregătirii sau înfăptuirii Mișcării Revoluționare de la 1848 (anul 70 î.e.d.), acțiunea fiind inițiată nu de Zavragii (Țigani), ci de fiii boierilor aflați la studii în străinătate și a fost preluată de Boieri, pentru a-și face stindar moral, cetățenesc și, mai ales, politic în cadrul general al propășirii clamate de către burghezia în formare și doritoare de pîrghii de conducere în Stat; în acest context au fost promovați în rang de ”parlamentari” și țărani liberi sau chiar clăcași, unii dintre ei devenind personaje arhicunoscute, căci s-au impus, peste capul boierilor, prin disponibilitatea lor psihică și morală, dar mai ales prin inteligență și capacitate intelectuală, dînd deseori lecții stăpînilor boieri și chiar... Domnului ! Într-o asemenea atmosferă, firesc era ca tot mai mulți boieri să-și facă ”imagine” (cum s-ar zice astăzi) pozitivă slobozindu-i pe sclavi și, în primul rînd, pe zavragii (eu nu știu de unde a apărut -și cu ce resorturi și finalități !- anti-numele de ”rromi”). Gestul suprem al boierilor s-a limitat, ca în toate cazurile cînd este vorba de bogați- la actul de bravadă, fiecare decretînd pentru robii săi ”Sînteți liberi !” Ce-a însemnat însă această ”libertate” ? Fără să intrăm în detalii, documentări istorice și probe –lăsînd această misiune istoricilor- notăm că, practic, libertatea țiganilor, proclamată formal acum 156 de ani, a fost, practic, concretizată în măsuri social-economice de natură tipic anti-libertate, aceasta deoarece nu s-a asigurat libertatea economică, existența fiecărei familii și fiecărei persoane, proclamată liberă, devenind din ce în ce mai dificilă și mai complicată, în cele mai multe cazuri țiganii căzînd în primitivism și redevenind nomazi, cu viața în permanent pericol; nemaiavînd ocrotirea de la curtea Boierului, singura lor libertate era să cerșească, avînd și alternativa de a fura, caz în care suportau un șir nesfîrșit de represalii. Așadar, dezrobirea țiganilor a însemnat, în fapt, lipsirea lor de adăpost, de hrană și îmbrăcăminte, de loc de muncă și de ocrotire; puși pe drumuri s-au zbătut cumplit să-și asigure existența lor și a familiilor, unii continuînd sau învățînd anumite meserii, inclusiv pe cea de lăutari, toți îndepărtîndu-se de casă și de muncile casnice și, mai ales, de cele agricole, așa cum îi aflăm și astăzi cînd, după 22 decembrie 73/1989, și-au lungit drumurile și suferințele... Aniversarea (nu ”comemorarea”, chiar dacă libertatea zavragiilor a murit !) celor 156 de ani de la legiferarea eliberării țiganilor robi ar fi moment important ca tot poporul să reflectăm la soarta acestei etnii și, mai ales, la dezastrele produse prin ruperea legăturilor cu casa (domiciliul), cu munca și cu responsabilitățile date de legăturile normale, oficiale, cu conlocuitorii și cu autoritățile, căci, nevoiți –ca orice ființă- să-și asigure existența lor și a familiilor lor, zavragiii (nu și țiganii sedentari) au reluat lupta pentru existență, specifică sălbăticiei, deși pînă la ”dezrobire” ei munceau în gospodării, în agricultură, asigurau cele necesare traiului pentru ai lor, nu erau obligați și nici nu era posibil să fure, să violenteze pe alții, să devină pericole grave pentru public, să omoare, să înfunde pușcăriile... În afara unor puțini zavragii care mai muncesc, cei mai mulți, chiar deveniți sedentari (dar fără pămînt) devin pericole pentru oricine oriunde și oricînd apar, aspect asupra cărora autoritățile fac deseori permanente atenționări prin afișe în trenuri, autobuze, locuri cu aglomerări... Aceste pericole au fost ”exportate” generos în Europa, după anul 73/1989, ba chiar în întreaga lume, astfel că Romînii s-au trezit cu pecetea stigmat pusă pe fruntea lor, a tuturor -țigani. Ce am putea face, chiar în condițiile regimului anti-democrat, despotic post-decembrist ? Apreciem că avem la dispoziție mai multe posibilități, prin care să refacem legăturile pozitive destrămate prin ”dezrobire”. Prima -și cea mai importantă- este Munca, pe care să le-o asigurăm în raport de realitățile post-decembriste (cînd pentru multe milioane de cetățeni romîni, inclusiv țigani sedentari și zavragii s-au desființat locurile de muncă în întreprinderi, care au fost distruse, în instituții, organizații economice, cooperative de tot felul, toate înlocuite cu afaceri –în diferite forme- ale infractorilor, deveniți... capitaliști !). Cel mai sigur loc de muncă pentru prezent și pentru tot viitorul tuturor cetățenilor țării este Pămîntul care, în mare parte stă cotropit de mărăcini, ciulini, scaieți. Spre a schimba situația celor nevoiți să săvîrșească fapte penale pentru că nu au mijloace de existență, Statul trebuie să le asigure tuturor, în proprietate, suprafețe de pămînt în cantități îndestulătoare (de exemplu, cîte un hectar de persoană), cu libertatea (reală) de a se stabiliza pe terenul primit. Avînd pămînt în proprietate, zavragiii ar recăpăta esența pierdută prin ”dezrobire” – Munca și, implicit, Casa, domiciliul stabil, de unde curg toate responsabilitățile și, desigur, realizările pozitive: școala, cultura, sănătatea, abandonarea faptelor penale prin relațiile normale, pe baza de egalitate, cu conlocuitorii satelor. Imediat s-ar reliefa, în realitatea cotidiană, nevoia și posibilitatea de organizare politică, singura cale de izbăvire complectă, împreună cu cei cărora le seamănă, sub aspect social-economic, ci nu... etnic, deci Partidul politic, fiecare cetățean major (nu mai este nevoie să le zicem țigani, zavragii etc) putînd să-și valorifice orice drepturi în partidul care-i corespunde: bogatul la bogați, săracul la săraci; pentru aceștia, partidul propriu este Partidul Comuniștilor, unde își pot găsi tovarășii, oameni ai muncii, de orice izvor etnic: Romîni (majoritarii), Rudari, Slavi, Romîni de expresie maghiară, Țigani, Zavragii și alții, toți cetățeni Romîni. În timp, toate suferințele și disconfortul (mai ales pentru majoritari, care vine în special de la zavragii) dispar. În cazul, ipotetic, de nereușită, toate țările din Europa (cea intrată în Imperiu și cea rămasă cu state libere, de sine stătătoare), dar în primul rînd Romînia, trebuie să proiecteze în mod foarte serios un stat al zavragiilor (cu orice nume ar vrea ei să și-l ia, fără să-i afecteze pe alții, inclusiv pe țiganii sedentari și, nici vorbă, pe cei cu care nu au absolut nimic în comun, cum ar fi Rudarii). Aici însă trebuie să intervină autoritățile de la vîrf, în primul rînd Președintele Republicii (care are importante drepturi și obligații constituționale). Să milităm, așadar, pentru o Libertate reală și deplină a tuturor cetățenilor ! 19 februarie 96 (2012). Prof. Gheorghe Ungureanu