marți, 12 iulie 2011

În 2012 voi fi Parlamentar sau Prim-ministru (chiar) !

Un tovarăș jurnalist (din Partid) îmi trimite o listă de întrebări, vrînd să-mi ia un lung și complex interviu.
Pentru că aproape la toate întrebările puse am răspuns prin articolele mele din acest loc, voi reține pentru răspuns una singură, dar, în caz de insistență, voi reveni și asupra altora. Așadar, iată întrebarea:
- Spuneți-ne, vă rog, ce veți realiza în 2012 ? și răspunsul meu:
- În anul 96 (2012) voi deveni Parlamentar sau chiar Prim-ministru !
Aceste rezultate se vor putea obține dacă tovarășul jurnalist și ceilalți comuniști, precum și simpatizanții noștri, vor strînge semnături pentru susținerea actualizării înregistrării Partidului, după cum ne obligă, în anul preelectoral, cea mai bestială lege electorală din cîte există pe planetă.
Așadar, tovarășe, precizez privind propria dv. evoluție posibilă (cum mă întrebați într-una din formulările interviului dv.) și dv. puteți fi Parlamentar sau Ministru, ori în altă funcție, ales sau numit, bineînțeles dacă organizația dv. vă va desemna, în raport de munca pe care o depuneți acolo.
Vă precizez că, potrivit principiilor statutare și hotărîrilor noastre, dv. veți putea candida pe o listă începînd cu numărul curent 9, fiind intelectual, căci primele opt candidaturi vor fi ale Muncitorilor și Țăranilor, dar veți putea ocupa prima sau următoarele poziții de candidați pentru posturi în Administrație și Justiție, potrivit calificării și competențelor profesionale de specialitate dovedite în mod cert și neechivoc.
Vă repet ceea ce v-am mai spus și direct: nu trebuie și nici nu este productiv să mă lăudați pe mine; adevărat că eu am clarificat aspectele esențiale ale Doctrinei Comuniste și în mod deosebeit privind Puterea Democrată, nesoluționate de la Marx și pînă astăzi nici doctrinar, nici legal și nici în practica statelor care au fost (pînă în anul 73/1989) ori sînt și astăzi cu regim politic democrat.
Subliniez că puteți să vă aduceți contribuția la aprofundarea principiilor, tezelor și explicațiilor sau informațiilor istorice și ar fi bine să faceți aprecieri (pozitive, negative) privind conceptele și textele elaborate de mine, fără laude la persoană...
Revin pentru ipoteza că nu vom strînge cele 25.000 de semnături de susținere, toți comuniștii au acceptarea și chiar recomandarea de a candida ca independenți, la orice funcție în localitate, județ și țară.
Cu urări de succes !
Jos Capitalismul ! Trăiască Socialismul !
12 iulie 95
Prof. Gheorghe UNGUREANU

Niciun comentariu: