luni, 19 iulie 2010

Iarăşi despre PAS-PCR: Un PAS înainte (spre PCR), doi paşi înapoi (spre anti-comunism)

Precizez de la început că nu mă adresez membrilor PAS-PCR, ci numai comuniştilor (nepecerişti); acestora sînt dator să le răspund, pe ceilalţi îi îndrum să adreseze întrebările tovarăşului Constantin Rotaru, Preşedintele PAS-PCR.
Socotesc a fi nejustificate şi, oricum, premature sugestiile insistente, unele cu valoare de somaţii, de-a ne uni cu partidul care se numeşte de curînd P.C.R., de vreme ce şi unii şi alţii ne numim comunişti. E adevărat, ne numim astfel, dar trebuie să facem dovada că sîntem ceea ce ne numim !
PAS a făcut un pas înainte: şi-a luat, în sfîrşit, numele pe care şi-l dorea cvasitotalitatea membrilor săi. Acest pas este util pentru toată aria Stîngii politice (care este, practic, goală, atît de goală că un partid de Dreapta totală, precum PSD, îşi poate permite să glumească grosolan, afirmînd că este ... de Stînga !). Vor beneficia de pasul înainte partidele de stînga în formare: Noul PCR, care are în fruntea comitetului de iniţiativă pe tovarăşul Gheorghe Apostol, personalitate de prim rang a istoriei noastre postbelice (pe faţa căruia nu este decît o umbră: defăimanta Scrisoare a celor Şase, care l-a alăturat trădătorilor) şi Uniunea Comuniştilor Romîni, o remarcabilă iniţiativă a tovarăşului Daniel Dediu.
Dorita unire a comuniştilor are deja un sîmbure plantat de tovarăşul Dediu şi subsemnatul: U.C.R. a instituit un Comitet Politic Superior Consultativ al cărui Preşedinte este ... subsemnatul !
Problema este că, făcînd pasul înainte spre numele propriu, PAS-ul a făcut doi paşi uriaşi înapoi: a agăţat de numele PCR piatra de moară a Programului PAS, care este anti-comunist, deci anti-democratic, anti-naţional, anti-materialist, anti-dialectic, pro-capitalist şi pro-imperialist !
Valoarea excepţională a schimbării denumirii trebuia să fie dublată de adoptarea unui Program comunist care să definească partidul drept armă a maselor populare împotriva Contrarevoluţiei, pentru revenirea la un regim democrat şi reluarea construirii Socialismului, împotriva imperiilor, împotriva ocupării militare a ţării, împotriva formelor de stat şi de partid suprastatale...
Aceşti paşi nefăcuţi, atîrnă greu înapoi, rezultatul -dacă nu şi scopul lor- fiind paralizarea doctrinei comuniste şi compromiterea societăţii democrate - Socialismul ! M-aş bucura să nu am dreptate...
19 iulie 94
Prof. Gheorghe UNGUREANU

Niciun comentariu: