miercuri, 7 ianuarie 2009

Atenţie la agenţi !

Agenţi aflaţi în slujba inamicilor Democraţiei îşi vîră constant şi pretutindeni coada în activitatea de organizare a Partidului Comuniştilor. Încă de la începutul organizării (ca să nu mai vorbim de vremea Socialismului !) au apărut, ca din senin, doritori de "colaborare" în activitatea comunistă, astfel că, chiar de la debutul anului 1990 "comunişti", cu carnet sau fără, şi-au prezentat oferte diferite, neuitînd nici măcar o singură dată să noteze absolut totul, cu cele mai multe amănunte, în special nume, adrese, telefoane şi, chiar de a doua zi, colaboratorii adevăraţi nu mai voiau să participe la organizarea partidului, unii confirmînd că au adoptat această hotărîre în urma discuţiei cu "tovarăşul"...
Pentru a nu se da de gol iremediabil, unii dintre slujbaşii Răului acceptau să se înscrie în Partid şi chiar să facă ei înşişi înscrieri; inducerea în eroare sau încercarea promovată de noi (deseori încrucişată) mergeau pînă acolo că asemenea "tovarăşi" erau propuşi şi aleşi în organele noastre de partid, dar, chiar repetat, de multe ori, imediat, în aceeaşi sau a doua zi, îşi prezentau demisia, fără vreo motivare şi continuau să bărzăunească în hîrtii proprii despre mişcarea "comunistă şi muncitorească"...
Mai întîi că la noi, după 45 de ani de regim democrat, mişcarea comunistă este doar COMUNISTĂ, nu şi "muncitorească", această ultimă denumire -alături de altele de tipul "socialist", "social democrat", "socialist democratric", "al muncii", "alianţă socialistă", "socialist unit"- este fără nici o îndoială expresia anti-comunistă a forţelor burghezo-moşiereşti şi ecleziastice sau oportuniste care vor să ţină sub control organizarea mişcării comuniste.
De cîţiva ani, dezvăluite în faţa comuniştilor şi simpatizanţilor, inamicii noştri, prin agenţi confirmaţi ai anti-democraţiei şi despotismului oficial, au creat şi continuă să fabrice asociaţii şi organizaţii cu devize şi simboluri "comuniste" care promovează blocarea comuniştilor, deturnarea de la singura cale a izbînzii pentru Cauza cea mare: organizarea de partid !
Înnebuniţi la gîndul că, fiind partid oficial înscris, Partidul Comuniştilor se pregăteşte de participarea la "alegeri", agenţii fac tot ce este posibil ca, prezentîndu-se drept comunişti- să răspîndească zvonuri şi interpretări defăimătoare la adresa partidului nostru, cu îndemnul direct, nedisimulat, adresat tuturor celor care şi-au manifestat dorinţa de a candida, să nu facă această greşeală, că nu este m,omentul că mai tîrziu, peste cîteva ... secole, va veni rîndul nostru !
Imediat ce s-au organizat, pe plan local şi judeţean, tovarăşii noştri din judeţele Prahova, Timiş, Mehedinţi, Maramureş, Braşov, Dîmboviţa, Tulcea, Constanţa, Sălaj, Bacău, Neamţ, Dolj, Arad, Olt ş.a. au fost contactaţi şi demobilizaţi în mod insistent şi provocator, chiar cu motivarea că tocmai ei, agenţii care-i motivează astfel, sînt adevăraţii... comunişti ! Care au scopul de a-i feri pe comunişti de "partidul lui Ungureanu", furnizîndu-le explicaţii de analfabeţi, oligofrenice, bazate pe numele foarte clar al Partidului: acesta este partid al COMUNIŞTILOR, ci nu al celor care lălăie doar vorbe "comuniste", iar comuniştii din partidul nostru au fost şi sînt ne-pecerişti, căci, aşa cum am văzut timp de 19 ani, în PCR a fost doar un SINGUR comunist, conducătorul lor, pe care ei, cei 3.800.000 de MEMBRI DE PARTID l-au asasinat şi continuă să-l hulească ! Aceasta drept răs-plată pentru că dînsul îi onora în cel mai înalt grad zicîndu-le MINUNATA CLASĂ MUNCITOARE !
Deci, atenţie la agenţi ! Comunişti, singurul lucru pe care trebuie să-l faceţi este ORGANIZAREA DE PARTID şi, ca urmare, participarea la alegeri, iar agenţii tocmai de la aceasta vă opresc şi vă spun că NU Muncitorii şi Ţăranii să candideze că "ei e proşti"; candidaţii trebuie să fie ... telectuali !
MUNCITORI şi ŢĂRANI,
Daţi-le jos masca acestor agenţi; ei sînt inamicii dv. ! Înscrieţi-vă în partid şi candidaţi la toate funcţiile elective care trebuie să vă aparţină în procent egal cu prezenţa categoriei sociale a dv. în întregul poporului !
Jos Burghezia şi Moşierimea ! Trăiască Socialismul !
Prof. Gheorghe UNGUREANU, Preşedintele Partidului Comuniştilor (Nepecerişti).
7 ianuarie 93

Niciun comentariu: