joi, 22 februarie 2018

Procesul Criminalilor din decembrie ?

Sînt asaltat de mulți, de la un timp, cu întrebări sau cu propoziții exclamative privitoare la un proces pe care l-am aștepta de 28 de ani, în care vor fi trași la răspundere Criminalii din decembrie-cel-negru, în frunte cu Criminalul-șef, Ion Iliescu. Verificînd informația, constat că entuziasmul și confuzia stau la baza iluziilor în ceața cărora sînt aburiți tîmpitizații (și, evident, profitorii masacrelor din decembrie, cînd au fost asasinați cei trei Eroi-Martiri și alți 1600 de ”victime colaterale”, cum ar zice fasciștii care stau cu cizma cazonă pe grumazul nostru). Nu, tovarăși, nu este vorba de judecarea și pedepsirea criminalilor din decembrie, ci, chiar dacă sînt cam aceleași persoane, judecarea se referă la acțiunea lor (și a altora) în scopul desființării ”gunoiadei” de lîngă Universitate care a fost prea mult întîrziată și executată brutal și cu asocierea unor forțe sociale, participanți nefirești în locul și lîngă forțele de ordine ale statului. Aceasta în vreme ce, după știința noastră, marea majoritate a poporului așteaptă judecarea și condamnarea Criminalilor din decembrie pentru asasinarea mișelească a Președintelui Republicii, a soției sale (care nu a fost și nu putea fi implicată în vreo acuzare) și a Generalului Milea, precum și a celor 1600, cifră care include și pe militarii străini invadatori (în afară de cei 1200 de Romîni)… Criminalii sînt apoi vinovați de distrugerea partidului, de trădarea Socialismului, de construirea Capitalismului în favoarea străinilor, pentru care au desființat economia națională, de înrobirea țării pe timp nelimitat în viitor, de abandonarea în fapt a Statului prin intrarea în Imperiul European și subjugarea militară a țării pusă la dispoziția hoardelor fasciste ale USA și NATO… Dar, nu ne facem iluzii: criminalii nu vor fi judecați decît după ce vom înlătura contrarevoluția și vom relua construcția Socialismului. Pentru aceasta însă este nevoie de organizare politică și anume de Partidul Comuniștilor, ca reprezentant și apărător al intereselor de clasă ale claselor sociale fundamentale – Muncitorimea și Țărănimea. 22 februarie 101 e.d. Prof. Gheorghe Ungureanu

Niciun comentariu: