Caracterul şi comportamentul pecerist al tuturor politicienilor "oficiali" devine tot mai profund şi mai evident, de la etapă la etapă, el atingînd culmi neruşinate sub patronajul Preşedintelui Traian Băsescu, sub care lista tiraniei peceriste -care cuprinde doar trei găşti, un bulf şi o căpuşă, PDL, PSD, PNL; UDMR şi PC- este deja complectă sau chiar prea... largă !
Pragul electoral minim de 5 %, pentru intrarea în parlament, este expresia primordială a esenţei antidemocratice a regimului politic contrarevoluţionar instaurat prin victoria (vremelnică) a contrarevoluţiei antisocialiste, antipopulare şi antinaţionale, care a fost posibilă pe fondul războiului anti-romînesc din decembrie 72 (1989). Acest prag este o insultă grosolană, de tip sclavagist şi feudal adusă de lepădăturile peceriste la adresa multîncercatului Popor Dac de-a lungul mileniilor însîngerate de barbari şi despoţi care ne-au călcat glia străbună.
El fixează "dreptul" asumat prin monstruosul asasinat politic din decembrie, urmat de genocidul impus poporului, prin care nişte bezmetici trădători au instaurat şi au adîncit progresiv dictatura unei infime minorităţi; practic, reprezentanţii a circa 1-2 % din populaţia majoră a ţării, formînd casta îmbuibaţilor, toţi pecerişti, sînt singurii care deţin autoritar întreaga Putere, dirijînd, după chipul şi asemănarea lor, întreaga viaţă a poporului, prin Administraţie şi Justiţie.
Dar nici acest nivel de dictatură teroristă nu-i mai satisface pe nesătuii pecerişti, motiv pentru care nu mai pot suporta numărul prea mare de clici politice din parlament şi doresc, cu ardoare demenţială, cum rezultă din recentele iniţiative ale Preşedintelui Republicii, să nu mai fie în legislativ decît cam 40 % din reprezentanţii ruşinoasei
minorităţi a celor 1-2 % de îmbuibaţi, în fapt infractorii cei mari, denumiţi aşa de pitoresc chiar de către Preşedinte.
Pentru a le satisface poftele, Preşedintele cere ridicarea pragului minim la ... zece procente !!! Materializarea acestei demenţe incredibile i-ar scuti pe despoţi -în lipsa participării noastre la urne- de prezenţa în parlament a macaziştilor: P.N.L.(care, normal, ar fi dispărut în 2008, dar a intrat ilegal prin metodologia atribuirii locurilor, meşterită de ei, la guvernare), UDMR (uzurpatorul a peste 6 % din locuri), P.C., trenă şi căpuşă, lipită ori înfiptă, după împrejurări, într-un fund sau altul...
Iată cum, încă o dată, cel mai cuprinzător şi mai profund regim politic anti-democratic din lume îşi sporeşte aceste caracteristici, printr-un circ festiv pus în scenă prin televizoare de către Jucătorul suprem, devenit ... jucărie a marilor magnaţi.
Ceea ce justifică şi mai mult nevoia organizării politice a claselor sociale fundamentale - Muncitorimea şi Ţărănimea.
Jos Terorismul îmbuibaţilor ! Moarte Capitalismului ! Trăiască Socialismul !
15 aprilie 94
Prof. Gheorghe UNGUREANU
joi, 15 aprilie 2010
vineri, 2 aprilie 2010
Va apărea Inamicul nostru ?!?
Un Comunicat semnat de tovarăşul Petre Ignatencu ne aduce ştirea că s-a constituit un Comitet de Reorganizare a P.C.R.
Aşteptăm de peste 20 de ani ca PCR să se arate la faţă, dar pînă acum nu a făcut decît multe sute de ...feţe burghezo-moşiereşti ! Diplomat, tovarăşul Ignatencu l-a arborat pe locul de sus pe tovarăşul Gheorghe APOSTOL care este cel mai de seamă dintre conducătorii PCR în viaţă, fost Prim-secretar al Comitetului Central, în urmă cu 55 de ani, personalitate remarcabilă care poate constitui un far spre care să se îndrepte speranţele unor comunişti, dar mai ales ale peceriştilor (care nu pot fi bănuiţi de a fi comunişti, întregul lor comportament de pînă la 22 decembrie şi de după aceea fiind al unor anti-comunişti).
De altfel, în frunte cu tovarăşul Ignatencu, nu cred că numitul Comitet de Reorganizare va materializa -în acest secol- speranţa noastră de a avea pe scena politică, chiar şi după 21 de ani, pe singurul nostru Inamic, P.C.R., alături de adversarii burghezo-moşiereşti.
Prevedeam această evoluţie în comportamentul tovarăşului Ignatencu din chiar momentul în care l-am cunoscut şi îi urez succes, deşi, ca ne-pecerist, nu ştiu cum va face faţă nevoii de a-şi asuma dezastrele pe care le-au produs peceriştii de la 6 martie 1945 şi pînă la 2 aprilie 2010. Ştiu că făcea totul contra Partidului Comuniştilor (Nepecerişti) şi, de altfel, toţi colaboratorii săi apropiaţi mă avertizau despre aceasta; notăm că, este membru al PC(N), dar abia acum declară desfiinţarea propriului Comitet de organizare a unui Nou Partid Comunist.
Sperăm ca tovarăşul Gheorghe Apostol -simpaţia noastră de aproape şase decenii- să orienteze Comitetul şi apoi Partidul însuşi pe linia justă de reprezentare, exprimare şi apărare a intereselor oamenilor muncii, abandonaţi practic şi pînă în decembrie 1989 şi după aceea (în mod firesc) de conducerea statului şi a "partidelor" politice, toate, fără excepţie peceriste, formate şi conduse de către peceriştii trădători.
Nu uităm nici chiar asocierea tovarăşului Gheorghe Apostol cu trădătorii în semnarea acelui fîs contrarevoluţionar mîzgălit de "cei şase", printre care semnătura dumnealui este absolut impardonabilă !
În calitatea mea de comunist, deţinut politic în vremea în care PCR nu se deghizase sub numiri burghezo-moşiereşti, mă bucur că -a cîta oară ?- există curajoşi de două decenii care cred că vor putea răspunde întrebărilor multe şi grave ale Stîngii adevărate. Poate îi ajută şi tovarăşul Iliescu (în vreo funcţie de supra-preşedinte de... onoare) ?!?
Urez peceriştilor succes în reorganizarea partidului propriu !
Jos Contrarevoluţia peceriştilor, victorioasă vremelnic ! Moarte Capitalismului şi Imperialismului ! Trăiască Socialismul !
Prof. Gheorghe UNGUREANU
2 aprilie 94

joi, 25 martie 2010
Din nou despre Scrînteala Smintirii Neamului
Dintre formele străvechi de înrobire a popoarelor şi a persoanelor, folosită şi astăzi, mai ales după 1989, un loc important, omniprezent, în ocupă religia, cel mai becisnic şi retrograd dintre toate, menit să împingă în hăul ignoranţei pe oricine cade victimă.
În toate perioadele de Beznă -cum este la noi, după 1989- acest mijloc criminal capătă un reviriment fără precedent, mai ales că, încă de la jumătatea secolului trecut, Capitalismul şi Imperialismul au început să tremure din temelii şi în respiro adus de complotul anti-democrat din 1989 în Europa, depun eforturi supranaturale în intenţia -iluzorie- de a-şi reveni (ceea ce nu se întîmplî decît vremelnic şi pe alocuri).
În Romînia -pentru că poporul nostru este esenţialmente ne-religios- se fac prestaţii, nemaiîntîlnite nicăieri şi niciodată în lume, pentru introducerea acestei prezenţe ucigătoare, între uneltirile puse la cale de găştile peceriste care guvernează începînd cu 22 decembrie -de cînd a început Noaptea cea Mare a Neamului Dac- fiind dorinţa arzătoare de a se construi o catedrală a mîntuirii neamului !
Nici un neam de nicăieri nu s-a "mîntuit" cu catedrale, iar în ceea ce ne priveşte o asemenea ideie hidoasă nu poate fi decît Scrînteală pentru Smintirea Neamului...
Ceea ce ne apare demenţial la cea mai înaltă expresie a Dezmăţului este neruşinarea guvernanţilor şi a găştilor parlamentare, toate peceriste, de a ne jefui prin bugetul de stat pentru această sinucidere ! O asemenea tîlhărie de stat (practicată deja de către găştile parlamentare) este o înaltă crimă impardonabilă, pentru care cerem să fie reintrodusă pedeapsa capitală şi pusă în funcţiune. Căci cel mai mare inamic al Neamului, religia, cu instituţiile ei, nu are dreptul să ne jefuiască pe toţi, pretinzînd că ne ... mîntuieşte !
Noi, cei care vedem mîntuirea noastră şi a Neamului întreg în organizarea politică a claselor sociale fundamentale -Muncitorimea şi Ţărănimea- care să înlăture regimul despotic contrarevoluţionar şi să readucă regimul politic democrat, nu vrem să dăm nici un leu pentru uciderea noastră ! Dar nu ne deranjează ce vor să facă cei care îşi doresc şi-şi laudă starea de robie ! Le recunoaştem dreptul de-a lupta pentru libertate, dar şi pentru înrobire ! Banii noştri însă, nu pot fi folosiţi pentru înrobirea semenilor noştri !
Notăm că la o dezbatere publică, desfăşurată recent pe postul de televiziune TVR 1, un jurnalist a susţinut o asemenea teză care ne-a umplut de uimire; nu credeam că în Romînia post-decembristă mai există jurnalişti adevăraţi. Ce păcat că nu ştiu cum îl cheamă ! Aştept informaţii despre dumnealui pentru a-i trece numele la loc de onoare; îmi cer scuze că nu ştiu cine era şi îl felicit ! În calitatea mea de membru al UZPR, voi propune să fie recompensat la cel mai înalt nivel posibil, pentru atitudinea sa, pusă în slujba unui drept elementar al tuturor oamenilor: apărarea libertăţii, respingerea robiei !
Propun tuturor oamenilor liberi, adică nereligioşi, să mă contacteze spre a iniţia formele legale pentru respingerea unei eventuale măsuri prin care să fie jefuit bugetul de stat în scopul pregătirii nimicirii Neamului prin subjugare religioasă.
Moarte robiei religioase ! Trăiască Libertatea ca Neam şi persoană !
25 martie 94
Prof. Gheeorghe UNGUREANU

sâmbătă, 20 martie 2010
Latrina Europei
O gaşcă de clevetitori îmbuibaţi, care nu au nimic în comun cu poporul romîn în afară de aceea că, din cînd în cînd, mai folosesc, chiar stîlcite, şi cuvinte romîneşti, au adus la noi, în primă scenă, la postul oficial de televiziune, mizeria mizeriilor.
Stipendiaţi de Contrarevoluţie, cei din gaşca devastatoare şi demolatoare a valorilor naţionale, s-au gîndit şi au început să pună în aplicare suprema ponegrire a neamului nostru, aducînd în ţară chiar Latrina Europei, vărsătoarea americană de lături bîzîitoare în pîlniile urechilor noastre, peste lumina ochilor noştri, prin intermediul unor codoşi, peste care trona gîjîitoare Monica, cea care batjocorea voluntar numele şi renumelui tatălui său, marele Lovinescu; este aceasta o încununare a stării de colonie a ţării, care primeşte, iată, chiar în Vatra ei, arborată pe frunte, coroana ghimpilor înnoroiaţi în mocirla nimicniciei şi trădării ruşinoase.
Nu am ascultat cîrîitoarea bolnavă plătită de guvernul american şi ştiu că foarte puţini -nu cum clevetesc acum codoşii- erau cei care puneau preţ pe straniul bîzîit care tulbura eterul dinspre Munchen...
Noi aveam în ţară -în ciuda unor greutăţi şi dificultăţi- toate drepturile şi libertăţile democrate asigurate şi garantate de regimul democrat, iar cei care mieunau de suferinţe din spărtura Latrinei Europei se lăfăiau în desfătări acordate ca plată a trădării, acum toţi clevetind în posturi de televiziune, radio, presă scrisă, deveniţi îmbuibaţi, în vreme ce (cum spun ei singuri) peste jumătate din milioanele de romîni vieţuiesc sub limita minimă a existenţei...
Bîrîind ciurprize, ciurprize o dezagreabilă vietate, care ne terorizează de zeci de ani înnegrindu-ne televizorul, ne insultă spunîndu-ne că, pînă la contrarevoluţie, au cerut azil politic în Occident o sută de mii de romîni, dar nu ştie, mieunătoarea, că după 1989 Contrarevoluţia a exilat forţat, lipsindu-i de locurile de muncă, pe care ei înşişi le-au creat, circa PATRU MILIOANE de romîni ! care şi-au abandonat casele, soţii, soţiile, copiii, părinţii, bunicii, ca să ajungă, spre satisfacţia Latrinei Europei şi a stăpînilor ei, cerşetori, slugi pe drumurile Europei şi ale Lumii, ori chiar sclavi... Ruşine, ruşine, ruşine !
Vă reamintesc faptul că nu am avut privilegii, în afara binefacerilor normale ale regimului democrat; fiind antipecerist, am avut nenumărate suferinţe tot timpul vieţii, de la maturitate (şi chiar mai înainte), pînă astăti, 20 martie 94 (2010); am cunoscut toate represaliile peceriştilor, am fost deseori la beci, am fost condamnat politic, am făcut închisoare politică, deţin titlul de deţinut politic, dar nu mă pot asocia cu lătrătorii Latrinei...
Cei bătrîni şi cei vîrstnici, toţi cei care au peste 40 de ani ştiu adevărurile evocate de mine; tinerilor le spun să discute mai mult cu părinţii şi bunicii şi, oricum, să înregistreze bine cine sînt cei care şi ce le vorbesc acum clevetitorii, pentru a nu uita şi a folosi corect informaţiile peste 20-30 de ani, cînd vom reveni la regimul democrat; să luaţi aminte !
Ştim acum -şi bănuiam- cine ne sînteţi, clevetitorilor !
Jos clevetirea antidemocrată şi antinaţională ! Moarte Latrinei Europei !
Trăiască Libertatea ! Trăiască Socialismul !
Prof. Gheorghe UNGUREANU
20 martie 94

miercuri, 17 martie 2010
Consultarea minorităţilor
Preşedintele Republicii continuă ofensiva circului: se consultă cu minorităţile despotice pentru schimbarea Constituţiei. E drept că aproape toţi votanţii, ca şi alegătorii care nu-şi folosesc dreptul de vot, doresc modificări diverse, chiar foarte multe şi esenţiale, în textul legii fundamentale (care este cea mai reacţionară din cîte au existat pe pămîntul Romîniei). Dar este sigur că o singură modificare va avea un caracter pozitiv (dacă se va produce): parlament unicameral.
Găştile politice, cum îşi zic reciproc, existente în parlamentul actual, în realitate fiind doar două -P.S.D. şi P.D.L.- căci celelalte două -P.N.L. şi P.C.- au intrat prin şmecherii, una parazitînd PSD-ul şi alta prin măsluirea valorificării voturilor prin iuţeala de mînă (a ei) şi nebăgarea de seamă (a celorlalte), reprezintă voinţa unei minorităţi a votanţilor exprimînd interesele exclusive ale infractorilor.
Minoritatea absolută a tuturor participanţilor la vot este puţin peste o treime din numărul alegătorilor, iar voturile obţinute de toţi cei declaraţi aleşi abia cumulează zece procente (nu punem la socoteală prezenţa aberantă în parlament a ne-partidului UDMR); toţi cei care formează majoritatea absolută a alegătorilor, adică 90 de procente, nu sînt de nimeni băgaţi în seamă, acesta fiind aspectul cel mai evident al caracterului anti-democrat al regimului politic post-decembrist.
Preşedintele -căruia îi place să vorbească despre "adevărata majoritate" nu înţelege adevărul acesta simplu, căci dacă ar fi altfel, nu s-ar consulta pentru schimbarea Constituţiei numai cu reprezentanţii graşi ai minorităţii, cele patru găşti, ci i-ar invita şi pe ceilalţi organizaţi politic: celelalte vreo 50 de partide, reprezentînd cele circa 65 de procente absente de la vot şi cele peste 20 de procente cu voturi nevalorificate.
Fiind tot exponente ale grupărilor sociale infracţionale, cu excepţia noastră, toate partidele politice neluate în seamă nici nu-şi conştientizează bobîrnacul primit, cu toate că ele -iarăşi, cu excepţia noastră- au posibilităţi nelimitate de a vorbi în public, prin mijloacele de comunicare în masă, care le oferă, generos, microfonul şi camerele de luat vederi.
Circul este -şi de data aceasta- amplificat zgomotos: transfugii nu sînt invitaţi sau nu sînt acceptaţi la consfătuiri, de către foştii lor iubitori susţinători sau susţinuţi, în vreme ce masele populare, intrate într-un complex proces de pauperizare, stau ventuzate de televiziunile care le nimicesc constant, sigur, eficient. La promovarea modificărilor degradante realizate în final de către circari prin lupta formală dintre găşti, vor fi din nou invitaţi şi ademeniţi, cu doi mici şi-o bere, votanţii cei mulţi, iar cei care vor da votul "contra" vor rămîne la ... guvernare (ca în toţi cei 20 de ani de mascaradă contrarevoluţionară).
Cu ţara devenită găoace a Europei Imperiale şi bază militară a teroriştilor fascişti internaţionali, continuarea prăbuşirii noastre este asigurată, dacă masele populare nu se ridică la luptă organizată politic. Partidul Comuniştilor le oferă cadrul organizatoric necesar; numai folosindu-l, clasele sociale fundamentale -Muncitorimea şi Ţărănimea- ar putea aduce reale modificări pozitive ale Constituţiei.
Jos Capitalismul ! Moarte Imperialismului şi Terorismului Fascist de Stat ! Trăiască Socialismul !
Prof. Gheorghe UNGUREANU
17 martie 94

joi, 18 februarie 2010
Butoniştii ca terorişti
Romînia era pînă în anul 73 E.D.(1989) cu realizări performante de excepţie în mai toate domeniile de activitate economică şi ştiinţifică.
Oamenii de ştiinţă, intelectualii şi tehnicienii, cu o pregătire de specialitate valoroasă, avînd o bază de inteligenţă nativă de un înalt nivel, animaţi de sentimente şi măreţe visuri patriotice, cu posibilităţi nelimitate de a le pune în practică pentru propria împlinire şi prosperitatea ţării, au obţinut, constant şi într-un sens ascendent realizări deosebite, mai ales la vîrsta tinereţii.
Asemenea succese s-au remarcat şi într-un domeniu de mare actualitate spre sfîrşitul mileniului "al II-lea": cercetarea fundamentală şi aplicativă în Informatică. Astfel, talentul, ingeniozitatea, temeinica pregătire obţinută în învăţămîntul de înaltă calitate, stimularea calitativă -caracteristică pentru întreaga activitate social-economică, în regimul democrat- au făcut ca să avem mai multe tipuri de calculatoare, unul, "Cobra", de valoare remarcabilă.
Totul însă a fost nimicit după victoria Contrarevoluţiei, căci chiar acesta a fost scopul ei, cu ţinta de a ni se transforma ţara în colonie, lipsită de orice activitate productivă, furnizoare de materie primă, luată de impelialişti fără plată, precum şi de forţă de muncă de tip sclavagist.
A înflorit un singur sector - cel al butoniştilor, transformaţi în anti-romîni, plătiţi de stăpînii de aiurea ca să ne extermine cultura, literatura, limba, Patria cu totul...
Ei ne-au scos din uz scrierea naţională, înlocuindu-ne limba semnelor diacritice cu cuvinte şi semne păsăreşti, ne-au îmbîcsit în barbarisme şi jargoane, ne-au stricat faţa cărţilor şi structura paginii; autorii nu mai au niciun cuvînt, editurile au devenit prăvălii, prin care nu găseşti filologi, iar butoniştii culeg, paginează, corectează eliminînd impardonabil orice formă a limbii naţionale, îţi prind textul în cotor spre a deveni necitibil, în vreme ce latura exterioară stă albă pe centimetri întregi, iar corpul literei nu se mai poate descifra decît cu ... lupa !
Despre probleme de ortografie, nu trebuie să-i abordezi, căci te beştelesc: cuvintele se despart cum vor stăpînii lor din ţara cu cei mai mulţi analfabeţi, USA, semnele de întrebare şi de uimire se înfig în pieptul ultimului cuvînt, deşi ele sînt ale propoziţiei, cele două puncte, virgula şi punctul, punctul cu virgula, semnele citării sînt îndepărtate de locul lor firesc, imediat după cuvînt, parantezele, fie cele obişnuite, fie cele orizontale, se lipesc de cuvîntul din faţă, dar se lăbărţează de explicaţia internă, printre cuvinte pot circula harabale încărcate, dialogul se postează înspre mijlocul paginii... totul ca să-ţi trezească dezgustul.
Cei mai performanţi în asemenea stîlciri monumentale sînt tocmai cei care îşi adjudecă, chiar cu bani de la bugetul naţiunii, blazonul de "edituri prestigioase", pe care ţi-l flutură ostentativ şi cu neruşinare prin faţa ochilor, cerîndu-ţi şi sperînd ca să-i închizi ori să orbeşti.
Iată epoca butoniştilor !
Dacă am avea guvernare, ci nu gaşcă slujitoare a străinilor, nu am mai importa cutiile butoniştilor neinscripţionate în limba noastră naţională şi dresate să ne stîlcească vorbele noastre, înlocuindu-le cu caricaturi de tipul: gratuity (pentru gratuit), exclusive (exclusiv), communist (comunist), pornographic (pornografic), printer (printre), terrorist (terorist, aşa cum e calculatorul, plătit de noi, servindu-i pe alţii), february 18 2010 (18 februarie 2010), 2,000 lei (2.000 lei), adduce (aduce), respective (respectiv), attractive (atractiv), succulent (suculent), catholic (catolic), nefundat (nefondat), null (nul)...
Butoniştii sînt, iarăşi, primii care ne învaţă să rostim sivi pentru c.v. (ce ve), sidi pentru c.d (ce de), esemes pentru s.m.s. (se me se) etc etc
Jos slugărnicia ! Trăiască Limba Naţională ! Moarte Imperialismului şi Terorismului de Stat ! Trăiască Socialismul !
18 februarie 94

miercuri, 17 februarie 2010
Droguri ... legale ?!?
Zilele acestea am aflat ştiri care confirmă -a cîta oară ?- nimicnicia guvernării contrarevoluţionare post-decembriste. A fost nevoie de îmbolnăvirea a zeci şi sute de oameni, în special tineri, am trăit să aflăm că MOR TINERI care consumă droguri puse pe piaţă prin voinţa Puterii şi Administraţiei ! Ne minunăm de mîhnire şi de indignare că guvernarea anti-umană şi anti-democrată a avut nevoie de aceste probe ca să declare ilegale deţinerea, vînzarea şi consumul de droguri !
Libertatea acordată de guverne pentru droguri nu este altceva decît comerţ cu Moartea împotriva popoarelor, acţiune mîrşavă de extremă gravitate, neegalată decît de libertatea de a acţiona în public dată religiilor, cel mai mare dintre droguri !
Expuşi acestor pericole, tinerii sînt obligaţi de propriile guverne să iasă din condiţia specifică propriei specii, ceea ce este -evident pentru orice stat- autocondamnare la moarte a guvernelor.
Iresponsabile, slugi ale infractorilor îmbuibaţi, guvernele capitaliste şi imperialiste îşi ucid, cu bună ştiinţă şi premeditat, cetăţenii, ceea ce este, după 22 decembrie 73 (1989) o practică generalizată şi la noi.
Guvernanţilor, reveniţi-vă, parcă semănaţi, totuşi, a oameni: refaceţi locurile de muncă, daţi tinerilor pregătire profesională, oferiţi-le case, învăţămînt şi sănătate gratuite, posibilităţi de întemeiere a familiei, eliminaţi sursele violenţelor şi prostituării publice -mai ales prin mijloacele de comunicare în masă, dar şi în stabilimente reale ale dezmăţului şi dezastrului... Sau abandonaţi, duceţi-vă în grote, daţi-vă foc !!!
Cum aţi putut accepta droguri ... legale ?!? Duceţi-vă la dezintoxicare !!!Nu observaţi că aţi devenit drog pentru popor ? Vă simţiţi răzbunaţi, recompensaţi, că chiar ai voştri se droghează ? Ar trebui ca acest adevăr să fie licărul care să vă trezească ! Desfiinţaţi fabricile şi magazinele de vise ! Construiţi fabrici adevărate pentru visurile tinerilor ! Aşa cum am avut toţi în timpul regimului democrat, căci va veni, curînd vremea cînd veţi fi judecaţi chiar de cei cărora le-aţi zdrobit visurile şi le-aţi dat ... vise amăgitoare şi ucigătoare !
Jos Capitalismul ! Trăiască Socialismul !
17 februarie 94

Abonați-vă la:
Postări (Atom)