N-am avut Rege, n-avem nici... Regină !

N-a apărut bine știrea despre decesul fostul Rege, că s-au și ivit vorbe deocheate cum că am avea o regină... Cît despre Mihai, ne este clar că nu a fost de adevărat Rege niciodată; prima oară era un copil, iar Poporul Dac nu avea exercițiul de a preda copiilor conducerea statului, aceasta fiind obținută în cvasitotalitatea cazurilor prin votul Sfatului Țării sau prin sabie, iar crîmpeiul început în 1866 și finalizat în 1947 a fost o găselniță criminală a inamicilor Poporului speriați de reformele de important și real progres înfăptuite de Marele Domn al Unirii, Alexandru Ioan Cuza... A doua oară, Mihai a fost un simplu figurant, chiar dacă, la un moment dat, a făcut un gest remarcabil prin care a pus capăt colaborării armatei noastre cu cea germană agresoare, ceea ce i-a adus o recompensă fulminantă din partea conducătorului Uniunii Sovietice, I.V. Stalin. La nici un an însă, a intrat într-o prostească grevă funcțională, ieșind, practic, prin proprie voință din istoria țării. Ca urmare, abdicarea din 30 Decembrie 1947 și instituirea Republicii Populare au fost actele care au consfințit realitatea istorică. Notez în plus că gestul de la 23 August 1944 nu este drept a fi apreciat ca trădare din partea Regelui, ci tocmai o măsură dictată de interesele majore ale Patriei, prin aceasta realizîndu-se scurtarea războiului și, desigur, cruțarea multor zeci de mii de victime și, în plus, reîntregirea de la Nord-Vestul țării. Nu găsesc nimic pozitiv de reținut, legat de funcția de șef de stat pe care a deținut-o defunctul Mihai, în afara gestului menționat din 23 August 1944. Ca om și familist, se poate reține preocuparea de a-și forma o familie și de a-și crește copiii (din familie) într-un spirit normal, cu afecțiune pentru Patria din amintirile tatălui (după cum ei afirmă). Dar nu poate trece nimeni cu vederea atitudinea de tată incalificabil în raport de nașterea unui fiu al său,altul decît Nicolae-Vasile, pe cînd era formal Rege, de care nu a vrut să știe niciodată, respins cu dispreț... regal, lăsat să crească în condiții grele și dificile de mama sa de la Oești (comuna Corbeni, județul Argeș). Cu un fizic absolut identic, inclusiv înălțime, cu o statură și prezență asemănătoare, de copie exactă, părînd doar mai tînăr (o diferență de 25 de ani !), fiul fostului Rege s-a format în satul natal, a fost angajat ca muncitor forestier la Curtea de Argeș, este acum pensionar, are familie, a vrut să se întîlnească și i-a scris lui Mihai, dar acesta n-a avut dramul de înțelepciune Dacică și lumină paternă, spre a-i strălumina, măcar pentru o clipă, fața îndurerată a copilului care n-a putut spune nimănui miraculosul cuvînt-reazem ”tată”... Nu mai adaug că Țața Ioana, colega de joacă în curtea Palatului de la mănăstirea Curtea de Argeș, a copilului Mihai (era la o diferență de vîrstă de un an) l-a felicitat de ziua d-lui în urmă cu cîțiva ani și așteptînd în zadar să primească un răspuns, nu-și ierta gîndul nespus decît mie că, poate, Scelența Sa o va invita la masă, cum se întîmpla cînd, copil fiind, nu avea ifose... De unde găsesc unii –e-adevărat puțini- fluvii tulburi de laude pentru acea persoană, cu meritul real doar că a trăit 96 de ani ?!? În respect pentru insul din specia noastră care a trecut Dincolo, nu-i pot purta altă amintire decît complexul trăirilor noastre de Păduchi, Rîie, Picioare desculțe, Foame generalizată, în timpul Regatului fudul, precum și imaginea fiului respins, act impardonabil chiar și pentru ultimul țăran amărît... 5 decembrie 101 e.d. Prof. Gheorghe Ungureanu