vineri, 6 ianuarie 2012
Sînt Comunist; vreau să candidez !
Știu, din experiența anilor scurși, că cei mai mulți cititori ai ziarului nostru electronic sînt ne-comuniști și, mai ales, anti-comuniști, acei spărgători ai ideii de organizare revoluționară, comunistă, care încropesc mereu, obsesiv, comitete, comisii și inițieri de ”partide”, grupuri și grupări numite socialiste, muncitorești, chiar comuniste, nou-comuniste etc. Ba vorbesc și de unirea formațiunilor și partidelor comuniste, fără să observe că au abandonat proprietatea cuvintelor; nu se pot uni decît entitățile egale, adică, în cazul dat, partidele înscrise în registrul special de la Tribunalul București.
Tot așa știu că există comuniști care nu ne-au descoperit și astfel nu pot să-și valorifice dorința de a se înscrie în Partidul Comuniștilor și, mai ales, de a candida la ”alegerile” din acest an care, dacă vom fi și noi pe liste, vor deveni cu adevărat alegeri.
În sprijinul celor din această categorie, deschidem aici un fel de listă a celor care vor să candideze și îi așteptăm să se înscrie în Partid și să-i propunem candidați la funcțiile de Consilier local și județean, Primar, Președinte de Consiliu Județean și, poate, Parlamentar.
Vă așteptăm; deviza noastră este ”Niciun organ de Putere fără Comuniști !” Succes ! La Mulți Ani ! 6 ianuarie 96. Prof. Gheorghe Ungureanu
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
2 comentarii:
TRAIASCA MISCAREA SOCIALISTA DIN ROMANIA !
PAI...:)) VA INCADRATI IN ACELE PARTIDE DE NON COMUNISTE : SUNTETI DOAR UN PARTID COMUNIST NEPECERIST ! Ar trebui sa va rusinati sa asociati aceste notiuni care induc in eroare ! PCR sau NEPCR ?! care e realitatea ?!
Trimiteți un comentariu