Acapararea morților

S.c. Prăvălia B.O.R. a început, imediat după 22 decembrie 73, cînd s-a instaurat de facto tirania feudalo-ecleziastică peste Poporul Dac –acesta a fost, de mii și zeci de mii de ani, liber, din punct de vedere spiritual, nereligios- o activitate complexă de nimicire a oricărei rezistențe în fața avalanșei antinaționale, vizînd pe fiecare cetățean, viu sau mort. Imbecilizarea, tîmpitizarea și prozelitismul religios constituie, de 22 de ani, preocuparea esențială, uneori chiar singulară, a mijloacelor de comunicare în masă și a instituțiilor Statului, în special cele din domeniile învățămînt, cultură, sănătate, (in)justiție și… știință ! Cu un asemenea favorabil tăvălug asfixiant și otrăvitor, cuprinzînd tot spațiul național, satanele în sutană și-au permis orice act, orice gest, orice inițiativă care să tulbure existența multimilenară a unui popor viteaz, curajos și mîndru, astfel încît, în numai două decenii, i-a redus cerbicia pînă la condiția, de extremă umilință și neputință, de a-și dori împilarea socială, desființarea libertății naționale și… salvatoarea înrobire religioasă…. În acest climat totalmente viciat, întreaga telectualitate –dar parțial și poporul de rînd- își declamă cu emfază în public satisfacția supremă că a reușit, cu mari și prea-lungi eforturi, să înlăture trepiedul dăinuirii și eternității dacice: Glia, Credința, Limba ! Pămîntul, deci glia, l-au declarat –tocmai cei care aveau datoria sfîntă să respingă o astfel de neghiobie- provincie a Imperiului european devastator, Credința, adică atașamentul axiologic, ombilical, devotamentul datorat pentru Patrie și Popor, au declarat-o ne-credință, comportament rușinos și condamnabil, iar Limba, acuzată, de bună seamă, a fi expresia retardului general al unui popor damnat să piară fără urmă… Constatăm că acesta este un dat care a pregătit, pentru prima oară după zeci de mii de ani, condițiile obiective și subiective ale dispariției definitive a Poporului Dac… Cu spurcăciunile cocoțate pe frunte-i în chip de coroană, în climatul contemporan deschis în Europa și în lume de negurosul an 73 (1989), Poporul Dac se află în preajma unui fatal pericol iminent. Acesta se observă cotidian într-un domeniu în care cei mulți nici nu-l bagă în seamă, iar persoanele dragi, ajunse la finalul vieții, le sînt răpite de străini și introduse în ritualuri și ceremoniale stranii, de înstrăinare și desolidarizare, toți cei apropiați devenind simpli spectatori blocați în fața unor lălăiri fără nici un rost, aducătoare de insulte și umilințe la adresa celui plecat și a spectatorilor împietriți de teamă, bombardați cu fraze de amenințare, repetate la nesfîrșit. În urma lor, se produce un apendice aparent personalizat în care, însă, același turnător de lături frazeologice, reia idei și referiri scabroase la personaje din fauna basnelor religioase, tivite pe alocuri cu puține trimiteri la viața decedatului. Masa comemorativă, pomana, organizată de familie în cinstea mortului drag, acaparată și ea, s-a transformat în cele mai multe locuri, prin osîrdia barmanilor-ospătari, popii, în sursă de îndepărtare și înstrăinare, peste tot negustorind oamenii dirijați de sutane… La celelalte pomeni, familia, forțată să nu mai facă pomana acasă, aduce doar produsele și le predă negustorului-șef, iar la terminare pleacă cu mîna goală și punga ușurată, în vreme ce mesenii, dreși sau bine făcuți cu țuică și vin, se depărtează sporovăind, glumind, uneori cîntînd, neștiind să răspundă la eventuale întrebări la a cui pomană au fost, oferindu-ți un răspuns invariabil: la popa... Iată unul din efectele acaparării morților de către cei care se bucură și chiar se îmbogățesc pe seama lor… Dacă ne amintim că aceeași acaparare se manifestă și la naștere, precum și, parțial, la căsătorie –numită ca semn al înrobirii, cununie- avem deja imaginea acaparării generale a tuturor persoanelor intrate în ghearele Prăvăliei BOR, ceea ce ridică la grad imperativ nevoia dezrobirii religioase, aceasta fiind cea mai importantă latură a luptei comuniștilor pentru cucerirea Imperiului Libertății 6 ianuarie 96