sâmbătă, 10 decembrie 2011

Din nou despre înscrierea în Partid

Pentru că tovarășul Gheorghe Smaranda, înscris anul acesta în PC(N), precum și alți tovarăși, mă întreabă, direct, prin internet sau prin cunoscuți, cum să cunoască documentele de partid pentru a se hotărî dacă se înscriu sau nu, le răspund -cum am mai făcut-o deseori- că Partidul Comuniștilor este un partid adevărat, exponent al claselor fundamentale muncitoare -Țărănimea și Muncitorimea- ci nu o gașcă formată pe baza de interese egoiste -cum sînt toate cele multe sute de ”partide” peceriste. De aici rezultă că nu este nevoie să lălăim despre texte și preteste; cine este Muncitor sau Țăran, ori face parte din altă categorie socială care își asigură existența din muncă, cere adeziune sau trimite cerere în format și conținut personal. Sigur că avem Statut, Program,Cărți ș.a. cu tot ce interesează (care se pot trimite la cerere, cu ramburs), iar după înscriere, în cadrul organizației, se discută orice, se pot face orice propuneri, se pot aduce orice contribuții pentru atingerea scopului Partidului: înlăturarea Contrarevoluției și revenirea la un regim democrat, care să instaureze Puterea Democrată pentru construirea Socialismului. Aceste aspecte nu se discuită, nu se comentează. Nici NUMELE PARTIDULUI NU SE COMENTEAZĂ; noi am fost, sîntem și vom fi NEPECERIȘTI, iar PECERIȘTII SÎNT INAMICII NOȘTRI, pentru că au degradat Socialismul, l-au trădat și au săvîrșit Contrarevoluția anti-spocialistă, anti-populară și anti-națională, după care construiesc regimul despotic feudalo-ecleziastic, transformînd țara în colonie a imperiilor internaționale și mondiale. Special precizez din nou că baza întregii noastre ideologii și activități este DOCTRINA COMUNISTĂ, care este DOCTRINA LIBERTĂȚII TOTALE, COMPLEXE, DEPLINE ȘI DEFINITIVE, a cărei aplicare înseamnă obligatoriu ELIBERAREA DE SUB TOATE FORMELE DE ÎMPILARE: Robia religioasă, Exploatarea socială și Asuprirea națională; evident că NU ARE CE CĂUTA LA NOI cel care, fiind robit în orice fel, se declară mulțumit, își laudă stăpînul, dorind să rămînă Rob ! Partidul Comuniștilor este al Oamenilor liberi CARE LUPTĂ PENTRU A-ȘI MENȚINE ȘI ÎNTĂRI lIBERTATEA sau al Robilor care FAC TOTUL PENTRU ELIBERARE. Să ne amintim: ”Cei ce rabdă jugul și-a trăi mai vor/ Merită să-l poarte spre rușinea lor...” Cred că este clar. Eu pot fi contactat de oricine prin telefon (0745.056752; 0248.722546), prin poștă (la sediul PCN din Curtea de Argeș), prin internet. Nu răspund la măscări sau idioțenii; mi-e milă de cei năpăstuiți și neinstruiți, îi detest pe telectualii tîmpitizați. Cu salutări tovărășești ! 10 decembrie 95 e.d. Prof. Gheorghe Ungureanu

Un comentariu:

Anonim spunea...

JOS REGIMUL ORTODOX MAFIOT !SUS MISCAREA SOCIALISTA !