duminică, 20 noiembrie 2011
Scrisoare către Revoluționari
Am participat ieri la o întrunire a revoluționarilor din județul Argeș avînd drept scop să tatoneze reacțiile necesare și posibile față de agresiunea barbară a guvernului contrarevoluționar împotriva epavelor ... revoluției din decembrie; ne-am zis așa pentru că, fizic vorbind, cei mai mulți epave au ajuns după 22 de ani.
În afară de mine –care, neputînd vorbi în haosul ”luărilor de cuvînt”, mi-am expus tezele doar în abordări particulare- nici un vorbitor nu a invocat problematica revoluționară, ci, exclusiv, lamentațiile jalnice ale apărării drepturilor de ”recompensă și cinstire” pentru ”eroii” revoluției, batjocoriți constant, de toată lumea și mai ales de guvernarea contrarevoluției, chiar din decembrie 73 (1989).
Această guvernare –care de cîțiva ani nici măcar atîta nu mai este, devenind, în Vatra națională, arendaș al imperiului european împotriva propriului popor- a desființat, se pare, sau a suspendat plata îndemnizației ”reparatorii” acordată celor care ”prin fapte deosebite” au pus plocon în brațele hulpave ale ciocoilor peceriști ”marginalizați” Puterea...
Dar nici un revoluționar (cu excepția mea, repet) nu mai revendică Puterea, pe care am preluat-o cu curaj eroic în 22 decembrie și ne-au furat-o imediat contrarevoluționarii (victorioși la București, în frunte cu ceea ce a devenit cel mai mare criminal din istoria Poporului Dac, tovarășul Ion Iliescu); cei mai mulți, gîrboviți acum și cu graiul stins, nu-și mai pricep rostul de atunci și, ajunși muritori de foame, cer ca, tocmai prin foame, prin greva foamei, să li se restituie bănuții pe care, abuziv și nerușinat, guvernul îi reține pentru el...
Avem astfel încă o dovadă că niciun ”revoluționar” nu s-a gîndit în acel decembrie la revoluție ci doar la contrarevoluție, deși toți voiau înlăturarea de la Putere a peceriștilor (dar ei au fost în fruntea ”revoluționarilor” și au înlăturat doar pe apărătorii de drept și de fapt ai drepturilor tuturor cetățenilor !); deveniți simbriași ai străinilor, guvernanții nu mai au nicio sfială față de cei care i-au proptit ca proștii în Putere...
Sîntem cu toții, cei care muncim, sărăciți, dar nu bani cu miros de privilegii am vrut, ci Putere, Putere în sensul real, politic, dreptul adică de a da legi obligatorii pentru cei care administrează țara și înfăptuiesc justiția, doar astfel putînd înlătura abuzurile ciocoilor peceriști. Această Putere le-o cerem înapoi guvernanților !
Dar pentru aceasta trebuie să ne organizăm, să refacem organele de Putere Revoluționară din decembrie 73 (1989) –desființate în mod criminal de tovarășii Iliescu și Roman în iunie 74 (1990)- și să cenzurăm, prin ele, măsurile bezmetice ale contrarevoluției !
Vă chem pe toți revoluționarii să vă refaceți comitetele revoluționare din localitățile dv (numai UNUL în fiecare localitate), iar conducătorul ales devine membru de drept al Comitetului Revoluționar Județean ; eu îmi asum (inițial) rolul de coeziune la nivelul județului Argeș și, apoi, la nivel național..
Dacă sînteți revoluționari, înțelegeți că un singur lucru ne trebuie: organizație unică și unitară a tuturor revoluționarilor care să-și subordoneze Puterea contrarevoluționară, reparîndu-și greșelile, în primul rînd prin înlăturarea legală a guvernării-simbriaș și continuînd cu instaurarea unei legale Puteri Democrate.
Să (re)constituim imediat organe de Putere la orice nivel: localitate, județ, național, care să adopte măsuri corecte față de cele ale autorităților contrarevoluționare și, astfel, votanții ar avea alternativă, care îi va determina să se organizeze politic în partide (adevărate), ceea ce ar crea premiza certă a înlăturării de la guvernare și chiar din Putere a găștilor peceriste contrarevoluționare.
Jos mocirla contrarevoluției !
Trăiască permanent spiritul revoluționar !
20 noiembrie 95
Prof. Gheorghe Ungureanu, deținut politic, revoluționar, victimă a represiunii peceriste, cu toate bunurile confiscate (de regimul pecerist ante- și post- decembrist) nerestituite.
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu