Unii dintre cunoscuți (care nu mă cunosc !) m-au contactat la telefon sau prin internet, transmițăndu-mi urări cu ocazia ”învierii” Spîrcului ! De regulă aceștia sînt peceriști care erau în stare să te omoare -și chiar acționau, cu cele mai perfide metode- dacă, atunci cînd guvernau țara în numele propriu, ci nu ca acum, sub pseudonime, aflau de cineva care, slab la cunoaștere și, deci, ușor de robit, accepta mizerabile proceduri de îndobitocire (botez, cununie, diverse smințiri, înmormîntare cu smintitori) sau că, ceea ce era și mai grav, s-ar fi dus la cîrciumile speciale zămislite pentru înrobirea sau menținerea în Robie a Omului (numite biserici)...
Unii dintre ei perorează -exact ca la învățămîntul politico-ideologic, cînd ticăloșii ne dresau cum să ne îndobitocim sub deșănțatul cult al personalității- ne șfichiuie pentru că nu ne unim, nu ne armonizăm, nu renunțăm la particularități, ambiții și orgolii, ca să facem -în sfîrșit !- un mare partid comunist, sau o mare ”mișcare” cum ar fi cea ... socialistă (care -și acest gînd ei nu-l mai spun- să nimicească total și definitiv vocația spre Eliberare națională, Libertate socială și Dezrobire spirituală a singurilor Sfinți fără ghilimele - Muncitorii și Țăranii.
Acești pretinși comuniști nu sînt decît, ca orice entitate religioasă, tuburi digestive dotate cu sex, cum excepțional a scris un strălucit exemplu confirmativ, cel mai însemnat autor romîn de nenumărate cărți zămislite întru defăimarea și ponegrirea Poporului Dac - Pavel Coruț- în ”Mîntuirea de după cumplita rătăcire”(editura proprie, 2009).
Le-am răspuns și o repet aici, cu mulțumirea pentru salutări, că dumnealor nu au nimic comun cu partidul comuniștilor, ci doresc doar să aibă din nou sub șezuturi tronuri de aur și pe frunte coroană cu spice de grîu împanglicate cu însemnele PCR, ca să ne poată trimite pe noi, ceilalți, la închisorile politice, cum au făcut din 1945 și pînă la 25 aprilie 95 (2011) !
Sictir !
Moarte Robiei religioase ! Trăiască Libertatea, ca Oameni și ca Țară !
Trăiască Socialismul !
25 aprilie 95
Prof. Gheorghe UNGUREANU
5 comentarii:
Vai de capul tau, ateu prost!
De ce nu ınveti sa respecti şi parerile altora, anonim?
Sa ne intelegem, Ungureanu nu-i ateu ca cei care sunt atei au tot timpul contraargumente la parerile teologilor sau crestinilor pe care incearca sa le fundamenteze, de obicei ateii sunt foarte documentati,vorbind in sens larg. El nu este nici macar comunism este un frustrat un profesor ajuns pe pile pe vremea raposatului in functie la minister si care tanjeste dupa vremurile apuse. Fiind un "rupt in cur" si un incapabil din punct de vedere intelectual adevarul este altul. Schizofrenicul cu pricina nu atrage atentia nimanui nici macar a comunistilor, ca dovada partidul pe care-l conduce este unul de scara blocului. Probabil dintr-un salon de boli mintale isi revarsa constant laturile asupra celorlalti care sunt de alta parere (fie ei capitalisti sau comunisti). Nu a facut inchisoare pe vremea comunistilor a fost detasat din cauza slabelor sale rezultate ca si cadru didactic, nu avea cum deoarece personajul cu pricina este mai prost ca apa calda. Un fals profesor, fals comunist, fals ateu este doar un schizofrenic frustrat.
@Anonim: scrieti niste minciuni ordinare, ca om fara caracter ce sînteti ! Se poate verifica la arhive faptul ca Tov. Ungureanu a fost arestat (ilegal) intre 1975 si 1988, i s-a confiscat apartamentul si a suferit multe persecutii. În rest, boala psihica este la credinciosi, care au halucinatii pe fond de nevroza obsesionala si cred minciunile grosolane si evident dirijate politic de 2000 de ani ale bisericii pentru spalarea creierului de la nastere pîna la moarte. Mai învatati despre cîrdasia bisericii cre(s)tine cu Hilter, Musolini etc. Iar Universul nu are 6000 de ani, ci approx. 4.6 MILIARDE de ani, ceea ce nu e deloc acelasi lucru, desteptule !!!! Nici viata pe Terra nu a aparut prin pocnire din degete ci a evoluat prin mutatii genetice si adaptare la mediu, fiindca sîntem in secolul XXI iar Evul Mediu s-a încheiat demult în Romînia la revolutia lui Tudor Vladimirescu 1821. Iar bolnavii de diabet, de ce îsi injecteaza insulina in loc sa se roage la biserica, doar cu evlavie se vindeca orice, SAU NU ???
Mă declar COMUNIST !
Sînt profund impresionat de frumusețea exprimărilor tov. Ungureanu și, deși pînă acum mă consideram ATEU, citind articolele dumnealui mă declar OM LIBER și, deci, COMUNIST !
Rămîn un mare admirator și simpatizant (și votant, desigur), dar nu mă pot înscrie în partidul comuniștilor deoarece cred că nu am toate calitățile necesare. Am însă același dispreț pentru intelectualii care se maimuțăresc drept religioși, indiferent de religie și mă bucur la maximum de cea mai potrivită formulă folosită
la adresa acestora, căci ei chiar sînt tuburi digestive dotate cu sex; nimic nu-i mai demn de dispreț !
Doresc și urez succes tov. Ungureanu și Partidului Comuniștilor !
Este teribil de frumos și corect să numim anii de la 7 Noiembrie 1917; voi folosi și eu acest sistem, cu adevărat revoluționar.
16 mai 95
Jr. N. Vasilescu, Curtea de Argeș
Trimiteți un comentariu