Mi-eşti foarte drag, dar schimbă-te !

Chiar din 22 decembrie 1989 am început organizarea Partidului Comuniştilor (Nepecerişti)ca entitate politică anti-peceristă şi doar în cîteva zile aveam înscrişi peste 1.200 de persoane.
Cînd să definitivez listele pentru înregistrarea oficială a partidului, semnatarii s-au retras şi am avut apoi nevoie de ani întregi pentru constituirea legală, act petrecut la 23 martie 1996.
În cei peste 20 de ani de la victoria Contrarevoluţiei, m-au contactat mii şi mii de doritori a se înscrie în partid, iar mulţi s-au şi înscris (am teancuri de liste). Şi cei înscrişi şi cei întrebători mi-au declarat, în mod repetat, că le este foarte drag partidul comuniştilor iniţiat de mine (şi înscris oficial după zece ani de procese cu statul despotic contrarevoluţionar), dar îmi cer, fără sfială, ba chiar cu neruşinare, să-i ... schimb numele !
Cred că această impertinenţă de a pretinde celui cu care te solidarizezi ca să se schimbe este cel mai năstruşnic lucru din viaţa speciei Om, după acceptarea Robiei religioase, care este chiar expresia tîmpitizării.
Solidaritatea, inclusiv cea politică, sau mai ales aceasta, nu presupune pierderea şi abandonarea, ci, dimpotrivă, păstrarea identităţii în cadrul colaborării pentru exprimarea, apărarea şi realizarea intereselor comune de clasă, pentru că numai aceasta este esenţa Partidului.
Orice organizare care nu se defineşte în raport de clasele sau categoriile sociale de unde îi vin membrii, nu este partid, ci ne-partid, anti-partid, gaşcă, aşa cum, de altfel, clicile peceriste post-decembriste se poreclesc reciproc, dezvăluindu-şi în fapt adevărul.
Culmea lipsei de respect pentru altul, sentiment şi atitudine supreme în orice comunitate, este înlocuirea cu cererea oligofrenică de a fi tolerant, termen specific pentru relaţii de sclavie şi robie, ci nu de solidaritate, libertate, întrajutorare, colectivism, respect.
Deseori pretenţia de schimbare, chiar insistentă, dură, şantajistă, se manifestă şi între persoanele fizice. Auzim -şi nu rar- clamări de tipul "Mi-e drag de cutare, dar trebuie să se schimbe !", exprimări de-a dreptul satiro-umoristice. Dacă ţi-e drag, cum să-i ceri să se schimbe ? Ca să-ţi piezi motivaţia dragului ?! Dacă schimbarea îţi este neapărat necesară, exprimarea sentimentului de drag nu poate fi altceva decît minciună !
Cu alte cuvinte, aflaţi, peceriştilor cu carnet şi fără carnet, că noi, comuniştii, nu ne vom schimba niciodată numele ! Am fost, sîntem şi vom rămîne de-a pururi ne-pecerişti, iar peceriştii vor fi, chiar peste secole şi milenii, nu adversarii, ci inamicii noştri. Pentru că, notez exemplificativ din prezent, ei conduc distrugerea ţării, afirmînd în cor că sînt anti-comunişti; tot ei, fără excepţie, au condus ţara spre Contrarevoluţie, lălăind că sînt ... comunişti !
Votanţii pun mereu ştampile pe nume de trădători, declarînd că le e drag de ei, fără să le ceară ca să se schimbe, decît ... a doua zi după votare ! Pînă la votarea următoare uită.
Jos trădătorii ! Peceriştii să nu aibă acces decît în PCRăul lor !
Trăiască Socialismul !
1 februarie 94
Prof. Gheorghe UNGUREANU