duminică, 4 octombrie 2009

Comitetul Judeţean Argeş (Comunicat)

Proletari, nu acceptaţi
Să mai fiţi exploataţi !

4 octombrie 2009




C O M U N I C A T


La data de 4 octombrie 2009 a avut loc, la sediul naţional al Partidului Comuniştilor (Nepecerişti) din Curtea de Argeş, Conferinţa organizaţiei judeţene Argeş, avînd ca scop reconstituirea acesteia (după înscrierea oficială a Partidului) şi alegerea Comitetului Judeţean Argeş.
A fost ales în funcţia de Prim-secretar al Comitetului Judeţean tovarăşul Nică F. Alexandru, secretarul oragnizaţiei din oraşul Piteşti, iar al doilea membru al Comitetului Naţional reprezentînd judeţul Argeş, a fost aleasă tovarăşa Olteanu T. Filofteia, secretar al Comitetului Orăşenesc Curtea de Argeş al P.C.(N.).
În Comitetul Judeţean Argeş sînt membri de drept, conform Statutului P.C.(N.), toţi secretarii organizaţiilor (comitetelor) locale, aleşi de adunările generale.
Conferinţa a stabilit ca principală sarcină a Comitetului judeţean (re)organizarea în fiecare localitate, în cel mai scurt timp, a activităţii Partidului Comuniştilor, astfel încît oamenii muncii să-şi aibă apărătorul real şi propriu în starea de exploatare şi asuprire impusă de regimul despotic burghezo-moşieresc şi de aruncarea ţării în Imperiul European.
Cu această ocazie, facem apel către Muncitori şi Ţărani, alţi oameni ai muncii, cărora le amintim că existăm şi că pot să ne contacteze şi să se înroleze în partidul propriu, pentru desfăşurarea luptei organizate împotrica Contrarevoluţiei antisocialiste, pentru revenirea la regimul politic democrat.

Jos Capitalismul şi Imperialismul !
Trăiască Socialismul !



Prof. Gheorghe UNGUREANU,
Preşedintele Partidului Comuniştilor (Nepecerişti),
fondator al Mişcării Naţionale "Rezistenţa Comunistă"





------------------------------------------------------------------------------------------

Niciun comentariu: