duminică, 12 iunie 2022

Sugestii

Sugestii pentru Președintele Putin

Am primit de mai multe ori mesaje, fie sincere, fie înveninate, cu un conținut formulat aproximativ așa: ”Pentru că sînteți cel mai remarcabil Romîn susținător al Președintelui Putin și pentru că vă prezentați ca doctor în Politică  (nu dețin patalama de Doctor –nefiind admis nici în Socialism, nici sub regimul contrarevoluționar post-decembrist- dar am făcut dovada că posed calitățile unui om-de-știință în Politică), vă solicit să publicați eventuale propuneri pe care le-ați face Președintelui Rus”.

            Nu este condiția mea și nici dreptul meu de a face propuneri, dar mi-aș putea asuma libertatea de a formula mai multe sugestii, în raport de care dau mai jos o listă minimă prioritară:

1. Președintele Federației Ruse (indiferent de persoană) ar trebui să renunțe la trădarea Poporului de către Mihail Sergheevici Gorbaciov, reinstaurînd regimul politic democrat (Socialismul, esențial opus Globalismului Marxist);

2. Pentru aplicarea acestei trebuințe prioritare este necesară modificarea Constituției și elaborarea, pe această bază, a unei legi de organizare politică a societății, în sensul expres de înființare a Partidelor politice ca asociații politice ale fiecărei clase sociale, cu misiunea de a mobiliza fiecare Partid propria clasă socială pentru constituirea Parlamentului care ar deveni, astfel, primul parlament productiv democrat din lume; a mai existat un Parlament (Adunarea Constituantă) de acest tip, tot în Rusia, devenită Sovietică, ales imediat după 7 Noiembrie, dar în organizarea guvernului provizoriu, și dizolvat la prima întrunire, abuziv, de grupul Bolșevicilor –care au fost, de fapt, anti-bolșevici- după cîteva minute ale primei ședințe, supărați că s-au situat doar pe locul doi, fiind surclasați cu procent mai mult decît dublu de către Comuniștii anti-bolșevici (Eserii);

3. Cu asemenea organizare, clasele sociale fundamentale -Țărănimea și Muncitorimea, elita societății- și-ar ocupa locul cuvenit (de mare majoritate) în Putere, conducînd, prin legi, întregul sistem de organe ale Statului, iar Administrația și Justiția n-ar mai face batjocorirea Legilor, Drepturilor și Persoanelor;

4. Regimul politic democrat (Socialism), apoi, după mai multe secole, Puterea Democrată (Comunism), vor corecta rătăcirile, inclusiv de stil fascist, ale primului Secol al Socialismului, marcat prin deschidere Epocii Democrate (7 Noiembrie 1917). Telectualii social-democrați (fasciști), în special Economiștii (”profesioniștii” lui Lenin), nu vor mai dirija treburile politice spre distrugerea societății, ci vor fi plasați în conducerea Administrației, în ascultare și executare, în raport de calitățile dovedite de fiecare;

5. Toate cele circa 10 Partide vor relaționa în colaborare și respect, ele nefiind în raport de Dușmănie, ci de Adversitate, potrivit dialectirii materialiste (marxiste) –”unitatea și lupta contrariilor”;

6. Partidul Comuniștilor (anti-marxiști) va propune înlăturarea din conceptul revoluționar a tezei analfabetiste de la Platon cetire și a umpluturii social-democrate fasciste (în lucrările mele am menționat acest balast, care va face obiectul unei cărți aflată în lucru (”Democrația, concept științific și farsă”), corectîndu-i pe toți ”comuniștii” de la Marx și Engels, Lenin, alte multe ”dezmembrăminte” pînă la Statul Unic Global Extremist Marxist, aplicare -filozofică, ideologică, politică, juridică, statală, anti-umană- a tezei de cruzime sălbatică anti-umană, emisă de triburile sălbatice ale Evreilor/ Khazarilor ”O Turmă și un Păstor”;

7. Poporul Rus trebuie să desființeze statele și organizațiile anti-rusești de pe teritoriul său (de exemplu Ucraina) unde s-au infiltrat clandestin fasciștii Khazari (ca Zelenski) care, sub conducerea Khazarilor europeni (Macron și alții) și ne-europeni (Bidon și alții) pregătesc și practică distrugerea Patriilor și instaurarea Satului Unic Global Extremist Marxist;

8. Rusia trebuie să adauge, în ritm alert, dar nu cu decrete de tip Ceaușescu, încă un zero apoi doi zero la numărul populației;

9. Savanții Ruși ar trebui să abandoneze găselnițele anti-rusești despre istoria și limba poporului, precum și demențele despre rasa Ariană, zăbovind, cu acribie și inteligență, la informațiile și realitățile certe din Antichitate, cum ar fi Statul cel mare al tuturor Dacilor/ Geților (Geții și Massageții) cu capitala la Tomis, condus de Regina Tomiris, învingătoarea lui Cyrus cel Mare (și anterior de Regele, soțul ei);

10. Eliberarea și restituirea către țările păgubite (Romînia și Polonia) a Teritoriului, Populației și Bunurilor acaparate de-a lungul istoriei.

12 iunie 105 e.d.

Prof. Gheorghe I. Ungureanu

joi, 9 iunie 2022

MARXIȘTII NU SÎNT COMUNIȘTI !

Repet: Marxiștii nu sînt Comuniști !

La o întrunire a celor care se pretind a fi ”de stînga” politică și în general chiar sînt de stînga socială, am reîntîlnit un tînăr care, fiind student și, probabil, cu mult timp liber, este prezent de foarte multe ori  la toate acțiunile unor organizații de stînga, dar care, toate, sînt tributare spiritului pecerist practicat în ultimii 75 de ani și, ca urmare, se consideră … marxiste, în sensul de comuniste.

            Adevărat că formulările ”învățăturii marxist-leniniste” –care a pregătit și acum înfăptuiește Globalismul fascist anti-comunist- au indus în eroare peste jumătate din țările lumii, trecute la Socialism, dar, dintr-odată, după 1989, în loc să-și continuie drumul regimului politic democrat, au revenit la Capitalism, iar unele la Feudalism și înrobire religioasă și chiar Sclavagism, cum este cazul Romîniei, aflată în pragul disoluției totale ca țară și popor…

            În timp ce mă întrețineam cu un colaborator -chiar despre marxiștii anti-comuniști care edifică Statul Unic Globalist, de unde necesitatea imperioasă de organizare a Comuniștilor anti-marxiști- intervine tînărul care-și lansează ”certitudinea” lui peceristă: ”Cum să fii Comunist, dacă nu ești Marxist ?!?”.

            Se vede că tînărul nu-l cunoaște pe Marx realul, comemorat la 200 de ani de la naștere, cu cele mai alese cuvinte de prețuire rostite la monumentul din orașul său natal din Germania de către șeful Imperiului European, Tusk (cel care l-a apostrofat crunt, la ONU, pe Președintele USA, Donal Trump, pentru poziția acestuia patriotică și opusă SUG).

            Romînia este singura țară în care opera lui Karl Marx este aruncată în derizoriu, liceele și facultățile nu-l au în programul de studiu, fiind expediat la subsolul negru, așa cum începuse să fie chiar în timpul Socialismului, probabil pentru că Gheorghiu-Dej și Ceaușescu, în înțelepciunea lor de Țărani și Muncitori, intuiseră că este ceva în neregulă cu ideile marxist-leniniste, iată cîteva: Violența, ca regină a evoluției sociale (și-a făcut numărul și în decembrie 1989) care să preia Puterea din mîinile claselor avute, acțiune gangsterească, Puterea democrată neputîndu-se institui decît prin alegeri organizate de Partidele tuturor claselor sociale; ”Muncitorii nu au Patrie” (blasfemie neegalată decît de preceptele religioase, defăimătoare ale Omului și Comunității); organizarea proletariatului în ”Partid unic pe întreaga planetă (care, mai întîi, nu este Partid, adică organizație a clasei sociale, ci nu a ideilor, apoi lipsind Democrația ca scop final și mod de organizare, iar conducerea lui trebuia dată lui Marx, Engels, Lenin –acesta pretinzînd chiar ca ”partidul” clasei muncitoare să fie format, ci nu doar condus, de profesioniști… intelectuali !); ”internaționalismul proletar” era cadrul organizat, pe întreaga planetă, prin care toate țările să fie conduse dintr-un singur punct, prin ordine stricte, ci nu ”colaborare de idei între partide egale” etc etc

            Cît despre economia țărilor conduse de către ”comuniștii” marxiști, (re)citiți Das Kapital, opera fundamentală neegalată și neegalabilă a Capitalismului anti-comunist, baza filozofică, ideologică, politică și juridică a apariției Statului Unic Global Extremist Marxist. Peceriștii nu pot înțelege, dar Comuniștii Marxiști sînt în antonomie perfectă și nereductibilă cu Comuniștii adevărați care au ca finalitate a luptei lor crearea Statului Democrat, Comunismul, cu Putere Democrată, ca urmare a unui stadiu pregătitor de patru-cinci-șase secole în regim politic democrat, Socialismul.

            Opoziția antonimică între cele două tipuri se exercită, Violent, în Ucraina, unde Globaliștii Marxiști Fasciști –reprezentați de Baidon, Macron și Zelenski- vor distruge complect țara și economia ei, timp în care, pe cît s-ar putea, să degradeze și Întregul Rusiei; sperăm ca fenomenul început cu ”Maidanul” kievean să se încheie cu spulberarea în bucățele a fasciștilor și, mai ales, a imperiilor USA și European.

            Fasciștii care dirijează internetul mi-au blocat o săptămînă accesul; așa practică ei… marxismul!   

3 iunie 105 e.d.

Prof. Gheorghe I. Ungureanu

miercuri, 1 iunie 2022

Manifestul Umanității

 Manifestul Umanității

Cel mai important (pozitiv) document elaborat și publicat de organizația mondială (ulterior numită ONU), cu profund caracter științific, propus de un colegiu format din cei mai mari savanți ai lumii (din multe țări) a fost Manifestul Umanității, ADOPTAT ȘI PUBLICAT ÎN 1933, ca replică umană și științifică la apariția Fascismului de Stat. A fost urmat de al doilea Manifest în anul 1973 și de al treilea în 2003. Importanța extraordinară constînd în aprecieri critice asupra evoluției anterioare a Omenirii și proiecția celei viitoare (pozitive) a făcut ca, de puțină vreme -de cînd Statul Unic Globalist Extremist Marxist (evident Fascist) și-a scos capul din vizuina unde fusese plasat strategic de Marx și Engels- TOATE TEXTELE ȘI TOATE REFERIRILE LA CELE TREI MANIFESTE SĂ DISPARĂ DEFINITIV DIN INTERNET. Fiind de maximă și unică importanță politică pentru autorii și actanții politici, precum și pentru asociațiile politice (numite pretențios ”partide”), formulez rugămintea față de cei care le-au reținut și le au, să le pună la dispoziție în acest spațiu iar, dacă vor fi refuzate (cum se întîmplă mereu cu texte deosebite), sînt foarte interesat de a fi contactat pentru a le putea obține (măcar pentru scurtă vreme cît vom mai putea respira sub cupola otrăvită a Statului Unic Global...

31 mai 105 e.d.

Prof. Gheorghe I. Ungureanu

miercuri, 25 mai 2022

 Militarii au găsit pesticide în vaccinul covid Moderna//Omenirea trăiește în iluzie: Nu există virusuri în natură //Mii de copii salvați de armata rusă din bazele subterane din Ucraina Zeci de mii de copii torturați și uciși, în principal din A

yahoo/Mesaje primite
Liviu Lungu <liviu_lungu@mail.com>
mie., 25 mai la 08:59
 
Sent: Monday, May 23, 2022 at 2:01 PM
From: "Ana Maria" <mariana.me15@yahoo.com>

Subject: Militarii au găsit pesticide în vaccinul covid Moderna//Omenirea trăiește în iluzie: Nu există virusuri în natură //Mii de copii salvați de armata rusă din bazele subterane din Ucraina Zeci de mii de copii torturați și uciși, în principal din Asia, au fost salvați, cadavrele mutilate a altor mii de copii recuperate de armata rusă. SUA dețineau și gestionează tunelul subteran cu arme biologice DUMB Labs care rula sub o proprietate de 200 de acri deținută de Biden în Ucraina. Era de așteptat ca Rusia să expună în curând Laboratoarele subterane de arme biologice, DUMBS și tunelurile din Ucraina care găzduiau zeci de mii de copii din diferite țări, mai mult de jumătate fiind de origine asiatică. Circulau videoclipuri în care soldați ruși în Ucraina transportau copii care erau foarte murdari și care nu văzuseră lumina de ani de zile. Copiii țineau în mână ursuleți și animale de pluș, oferite de armata rusă. Laboratoarele de arme biologice din tunelul subteran al Ucrainei au fost formate pentru studiile CIA privind controlul minții, unde ADN-ul uman era amestecat cu AND de animal pentru a crea monștri sub-umani – toate acestea fiind finanțate de un buget negru CIA de când agenția a fost formată după Al Doilea Război Mondial. Tunelurile subterane din Ucraina nu au fost primele care au ținut copii în cușcă. Din 2019 și conduși de US Marine Navy Seals special instruiți, milioane de copii morți/ pe jumătate în viață torturați au fost salvați de forțele speciale ale Alianței Globale din 17 națiuni din tuneluri subterane DUMBS și laboratoarele de arme biologice care s-au răspândit pe tot globul.

Militarii au găsit pesticide în vaccinul covid Moderna

  Pe 2 mai, Real Raw News a raportat că forțele speciale ale SUA sub autoritatea Pălăriilor Albe au percheziționat un depozit de vaccin Moderna Covid-19 și au distrus aproximativ 250.000 de flacoane cu prețioasele injecții ale companiei. Au devenit cunoscute informații suplimentare și acum putem raporta că echipa Forțelor Speciale a confiscat mai multe cutii de vaccinuri înainte de a distruge stocul. Produsul a fost apoi expediat către Pălăriile Albe de la U.S. Army Medical Research Command (USAMRDC) pentru analiză chimică. Comandantul adjunct al Fort Deitrick, colonelul Andrew C. Kim, a supravegheat personal testele și pe 6 mai a transmis rezultatele biroului generalului de corp de marină David H. Berger.

O sursă din cadrul biroului generalului a transmis concluziile către RRN.

Potrivit acestuia, 10 din 60 de flacoane conțineau insecticide, sau mai precis concentrații moderate de cipermetrină și resmetrină, pesticide sintetice care se găsesc în mod obișnuit în produse precum Ortho Home Defense. Deși neurotoxicitatea prin ingerare de către oameni este toxică, dar „în general slabă”, cantități suficiente sau concentrații puternice ale acestor produse pot afecta sistemul nervos la om.

Prospectele Moderna nu enumeră cipermetrina sau resmetrina ca ingrediente ale vaccinului. Cu toate acestea, Big Pharma are o istorie de omitere a ingredientelor potențial letale - ceea ce numește secrete comerciale - din imprimările prospectelor disponibile public. Aceste ingrediente – numite piretroizi sintetici – au fost folosite de zeci de ani ca insecticid în aplicații agricole comerciale pe scară largă, precum și în produse de consum pentru uz casnic. Simptomele expunerii cutanate includ amorțeală, furnicături, mâncărime, senzație de arsură, pierderea controlului vezicii urinare, necoordonare, convulsii și moarte. Ingestia a provocat simptome similare, precum și umflarea creierului, hemoragie cerebrală și afazie.

În 1998, FDA a hrănit în mod repetat șoarecii de laborator cu cipermetrină; în unele cazuri, organele interne au fost lichefiate chimic. Mai important, nu există niciun precedent pentru a evalua modul în care produsul ar afecta fiziologia umană atunci când este injectat în fluxul sanguin, în orice concentrație.

Citând sursa noastră: „Oamenii de știință de la USAMRDC și-au exprimat îngrijorarea nu numai pentru că substanțele chimice anormale au fost găsite în flacoanele de vaccin, ci și pentru că stocul de vaccin a fost menit să fie injectat în brațele bebelușilor și copiilor sub cinci ani. Nicăieri, absolut nicăieri, Moderna nu spune că pesticidele sunt prezente în vaccinul lor.”

Pălăriile Albe, a adăugat sursa noastră, sunt convinși că toți cei trei producători mari de produse farmaceutice – ModernaPfizer și Johnson & Johnson – au stocat în secret vaccinuri „prietenoase pentru copii” în depozite din Statele Unite, Canada și Europa de Vest. Directorii executivi ai acestor companii – Stéphane BancelAlbert Bourla și Joaquin Duato, în această ordine – au implorat literalmente FDA să aprobe primul vaccin pentru a-l injecta în brațele bebelușilor americani. De asemenea, niciunul dintre CEO nu este cetățean american. Bancel este francez, Bourla este grec (și medic veterinar, nu medic), iar Duato s-a născut în Spania.

Acești oameni sunt globaliști care duc un război prin eugenie. De asemenea, toți sunt membri ai Grupului Bilderberg. Lucrăm să le găsim stocurile, dar este o sarcină uriașă. Aceștia sunt cu adevărat unii dintre cei mai răi oameni de pe fața planetei”, a spus sursa noastră.

Regimul Biden: Vaccinurile sunt mult mai importante decât ingredientele pentru bebeluși   

 Regimul criminal Biden este mai interesat să vaccineze decât să hrănească bebelușii și sugarii, a spus un informator din biroul de comunicații al administrației, care a susținut că a auzit o conversație tulburătoare între Kamala Harris și secretarul pentru Comerț Gina Raimondo.

Convorbirea lor telefonică, care a avut loc vineri, s-a centrat pe o problemă care îi afectează de luni de zile pe părinți, mai ales pe cei cu copii mici: o penurie la nivel național de lapte praf pentru copii. Regimul a dat vina pe orice, de la problemele legate de lanțul de aprovizionare până la Vladimir Putin, deoarece părinții revoltați au fost forțați să scruteze magazinele de pretutindeni - adesea găsindu-le lipsă chiar cu o singură cutie - pentru a găsi produsele de care au nevoie pentru a-și hrăni copiii înfometați. Rata de epuizare a stocurilor la nivel național se situează în prezent la 64%.

Kamala Harris și Gina Raimondo, totuși, au spus că părinții „dramatizau” și „umflau” o criză imaginară într-un moment în care ar trebui să fie îngrijorați de starea de vaccinare a copiilor lor.

Părinții ar trebui să înceteze să se mai plângă atât de mult despre mâncare și să se gândească la ce se va întâmpla cu copiii lor dacă nu se vaccinează cât mai curând posibil. Nu ești de acord, Gina? Harris a spus și a adăugat că magazinele din apropierea casei sale luxoase din Washington, D.C. au un surplus de lapte praf pentru copii.”

Comentariile ei despre vaccin se referă la eforturile regimului de a vaccina nou-născuții și copiii sub cinci ani. Moderna a cerut FDA autorizarea de utilizare în caz de urgență pentru a face exact acest lucru, iar FDA va răspunde probabil în prima săptămână a lunii iunie.

Potrivit sursei noastre, Harris, care nu are copii biologici, a spus despre modul în care părinții din societatea americană contemporană îi suprahrănesc și, la rândul lor, sunt responsabili pentru obezitatea copiilor. Harris, a adăugat sursa noastră, a petrecut 10 minute lăudând-o pe Michelle Obama (Michael Robinson) pentru „Legea pentru copii sănătoși și fără foame din 2010” pentru prânzurile din cantina școlii, care impunea școlilor să servească copiilor fructe și legume în fiecare zi și să ofere mai multe cereale integrale - alimente bogate și lapte fără grăsimi sau cu conținut scăzut de grăsimi. Programul a câștigat multe critici atunci când școlarii au început să distribuie fotografii cu alimente râncede și necomestibile pe rețelele de socializare.

După aceea, Harris și-a început din nou jocul despre vaccinuri, spunând că este dezamăgită că copiii sub cinci ani nu erau deja vaccinați”. Vaccinul acesta este de parcă atotputernicul ar fi ordonat ca copiii să fie injectați de la naștere. ,,Ea a spus că părinții ar trebui să înceteze să se plângă de laptele praf pentru bebeluși și doar să-și alăpteze copiii dacă este cu adevărat o problemă. Obținerea vaccinurilor în brațele copiilor este adevărata problemă, după cuvintele lui Harris”, a spus sursa noastră.

Secretarul pentru comerț Raimondo, care are doi copii adolescenți, nu a oferit nicio respingere. Mai degrabă, ea a spus că copiii ei au făcut-o „mândră” prin vaccinarea dublă și ulterior stimulată și promițând că vor primi vaccinuri de rapel la fiecare 4-6 luni, la fel ca mama lor.

 „Sper că FDA va da un răspuns rapid; bebelușii ar putea muri de Covid-19 dacă nu sunt vaccinați la scurt timp după ce ies din pântecele mamei lor”, a spus Raimondo șocant. „Nimeni nu are cu adevărat nevoie de lapte praf, dar are nevoie de vaccinări.

Schimbul arată cât de departe de realitate sunt Harris și Raimondo. Ele locuiesc într-o bulă de exclusivitate bogată, o lume în care elițiștii liberali bogați și cei din Deep State complotează scăderea omenirii, în timp ce stau în siguranță cufundați într-o sferă de influență protejată.

În încheiere, sursa noastră a adăugat câteva comentarii care susțin afirmațiile formulate nu numai de RRN, ci și de alte site-uri conservatoare de dreapta.

Nici Biden, nici Harris nu au pus piciorul vreodată în adevărata Casa Albă, ci doar replici. Biden are o mulțime de dubluri corporale și nu și-a părăsit subsolul din Delaware de mult timp”, a spus el.

  P.S. – Una din dublurile ce-l interpretează pe Biden este actorul Jim Carrey…

   Sursa: https://realrawnews.com/

Omenirea trăiește în iluzie: Nu există virusuri în natură
 
Mii de copii salvați de armata rusă din bazele subterane din Ucraina
 
Zeci de mii de copii torturați și uciși, în principal din Asia, au fost salvați, cadavrele
mutilate a altor mii de copii recuperate de armata rusă. SUA dețineau și gestionează tunelul subteran cu arme biologice DUMB Labs care rula sub o proprietate de 200 de acri deținută de Biden în Ucraina. Era de așteptat ca Rusia să expună în curând Laboratoarele subterane de arme biologice, DUMBS și tunelurile din Ucraina care găzduiau zeci de mii de copii din diferite țări, mai mult de jumătate fiind de origine asiatică.

Circulau videoclipuri în care soldați ruși în Ucraina transportau copii care erau foarte murdari și care nu văzuseră lumina de ani de zile. Copiii țineau în mână ursuleți și animale de pluș, oferite de armata rusă. Laboratoarele de arme biologice din tunelul subteran al Ucrainei au fost formate pentru studiile CIA privind controlul minții, unde ADN-ul uman era amestecat cu AND de animal pentru a crea monștri sub-umani – toate acestea fiind finanțate de un buget negru CIA de când agenția a fost formată după Al Doilea Război Mondial.

Tunelurile subterane din Ucraina nu au fost primele care au ținut copii în cușcă. Din 2019 și conduși de US Marine Navy Seals special instruiți, milioane de copii morți/ pe jumătate în viață torturați au fost salvați de forțele speciale ale Alianței Globale din 17 națiuni din tuneluri subterane DUMBS și laboratoarele de arme biologice care s-au răspândit pe tot globul.

În 16 octombrie 2019, a avut loc prima salvare a Navy Seal și a marinei americane a unui număr incredibil de 2.100 de copii găsiți încuiați în cuști în tunelurile subterane care se aflau sub instalația militară din California, China Lake. O altă salvare a avut loc în Australia, care a strâns peste un milion de copii. S-a spus că bebelușii, copiii și adolescenții au fost abuzați sexual, torturați și uciși pentru a le colecta adrenalina pentru a o vinde Hollywood-ului și Elitelor Globale, care au plătit o mulțime de bani pentru a folosi un „medicament minune” anti-îmbătrânire, Adrenochrome.

În ianuarie trecut, înainte de a părăsi funcția, când Trump a aflat despre tunelurile subterane DUMB care existau sub Casa Albă și Washington DC, el a ordonat armatei să intre și să salveze mii de copii care au fost găsiți pe jumătate în viață, plus să recupereze cadavrele a mii de morți cu organe recoltate, multe pe jumătate mâncate. Acele tuneluri au fost acolo de când președintele George HW Bush a format CIA după al Doilea Război Mondial și a ordonat să fie construite. Evident, ele au fost folosite de anumiți președinți care venerau Satana și membri ai Congresului SUA de atunci, până la Trump.

Se pare că există planuri ale Alianței Globale pentru a dărâma Casa Albă, capitala SUA și clădirea Curții Supreme a SUA, plus toate clădirile din jurul lor. Ei aveau să transforme Washington DC înapoi în mlaștina dinainte – un Sanctuar de Păsări.

Mesaj special