Robert Mugabe

Zeci de ani, în timpul regimului democrat, aveam știri permanente despre luptătorii eroici din multele state africane (și nu numai) care, după cel de-al doilea Război Mondial, și-au organizat lupta istorică pentru cucerirea independenței de sub jugul colonialist, cele mai multe, după obținerea victoriei și a independenței, au continuat cu măsuri revoluționare specifice construirii Socialismului, cum se petrecea în toate continentele lumii, cunoscut fiind că Secolul trecut (al XX-lea) a fost primul secol al Erei Democrate, inaugurată de Marea Revoluție Socialistă din Octombrie, a cărei victorie a marcat începutul celei mai umane și mai democrate societăți, Socialismul, la 7 Noiembrie 1917, care a devenit anul 1 al Erei Democrate, de curînd trecută la anul 101. În această evoluție ascendentă s-a aflat și poporul din Zimbabwe, aceasta fiind una din cele 67 de state care au evoluat spre Socialism, în lupta pentru independență avînd un rol de frunte Robert Mugabe, devenit, în 1980, la cucerirea independenței, primul ministru al noului stat, apoi Președinte al Republicii, funcție pe care a onorat-o pînă în aceste zile, cînd ofițeri superiori aflați în subordinea sa legală au intervenit în cursul normal al vieții social-politice și i-au cerut Președintelui să demisioneze. Așa cum s-a întîmplat în multe alte zeci de state cu regim politic democrat, s-au produs schimbări radicale după complotul anticomunist din 1989 pus la cale de marele trădător Gorbaciov; lipsite în mare parte de sprijinul complex, cel puțin politico-ideologic, din partea sistemului socialist, forțele armate din noile țări au început să fie puternic înarmate de către statele agresoare, în primul rînd USA, apoi determinate să formuleze pretenții de așa-zisă democratizare. Probabil aceasta a fost evoluția în în Zimbabwe, de unde nu mai aveam știri reale în ultimii 28 de ani, căci în Romînia acestor ani nu se transmit prin mijloacele de comunicare în masă decît minciuni, calomnieri ale Poporului nostru și laude la adresa agresorilor fasciști din cele două imperii, care ne țin ocupată Patria. Forțele destabilizatoare imperialiste au speculat desigur ca și în celelalte state, strucura politică bipolară, așa cum a venit din anii luptei de eliberare națională, tip ZANU – ZAPU și au alimentat divergențele, bineînțeles în defavoarea exponentului democrat, Președintele statului, care era cel mai vechi conducător de stat din lume (37 de ani). Aflat sub presiuni insistente, poate chiar în arest la dispoziția armatei, Președintele Mugabe a fost nevoit să demisioneze, știre îndelung repetată la toate posturile, spre marea satisfacție a imperialiștilor. În vreme ce rivalul său, demis de către Președinte din funcția de Vicepreședinte cu puțin timp în urmă, a revenit la funcția, vacantă de-acum, oferită de generalii puciști, care i-au presat și pe cei din conducerea partidului să-l demită, anterior, din calitatea de conducător al partidului, lăsîndu-l pensionar la 93 de ani; credem că trecutul lui glorios l-a salvat de la o îndepărtare violentă și de la un sfîrșit tragic, căci demența militarilor ademeniți de imperialiști n-are limite, cum știm din multele exemple de militari zurbagii care au devenit monstruoși dictatori fasciști: Spania (Franco), Portugalia (Salazar), Congo (Mobutu), Indonezia (Suharto), Chile (Pinochet)... Pretestul intervențiilor puciste a putut fi oferit de slăbiciunea unor președinți de a-și împinge în față soțiile mai tinere, în unele cazuri, devenite celebre, proiectul fiind, chiar vremelnic, împlinit, cum ne amintim: Juan Peron (Argentina), Ferdinand Marcos (Filipine), cum se întîmpla și în trecutul îndepărtat al Poporului Dac: regina Tomiris –care avea capitala în orașul Tomis (Constanța)- i-a urmat la tron viteazului ei soț, pierit în luptă acum 2.500 de ani, apoi și-a pus priceperea, energia și eroismul în slujba apărării Marelui Regat Dac (erau în ascultarea ei și cei din partea cea mare a Dacilor, Massageții, străbunii Rușilor de astăzi) și l-a învins pe îngîmfatul Cyrus cel Mare căruia i-a tăiat capul, plătindu-i astfel pentru că poftise la Patria și la nurii ei... Înțelegem că s-au petrecut multe alte lucruri care au oferit prilejul puciștilor să intre în acțiune de insubordonare și ne gîndim în primul rînd la intenția Președintelui de a o promova pe tînăra lui soție În funcția supremă, proiect imposibil de acceptat într-o țară cu regim democrat, mai ales după 37 de ani de continuitate în funcție (dar se mai întîmplă). Figură emblematică de valoare revoluționară pentru secolele 20-21, Robert Mugabe rămîne o proieminentă personalitate mondială alături de alte și ne gîndim în primul rînd, din vecinătate, la Nelson Mandela. Îi urăm Președintelui Mugabe, devenit pensionar, încă ani mulți, pînă la și peste 100. 28 noiembrie 101 e.d. Prof. Gheorghe Ungureanu