Esența ne-democrată a partidelor ”comuniste”

”Comuniștii” cunoscuți pînă în prezent, indiferent din ce secol își trag seva, numele și renumele, nu au demonstrat în nicio țară că sînt democrați, adică bolșevici, ba chiar s-au dovedit total ignoranți cu privire la definirea politicii și a esenței democrate intrinseci a partidului cuprinsă obligatoriu în conținutul noțional al termenului, Partidul însemnînd, neapărat, o parte a societății, iar partea aceasta are o elită care prețuiește, înfăptuiește și reprezintă, exprimă și apără Munca producătoare de bunuri materiale și spirituale, fără de care societatea s-ar prăbuși, fiind cea a Comuniștilor autentici, Bolșevicii. Aceasta în timp ce aceia care disprețuiesc și doar folosesc rezultatele Muncii altora, dar vorbesc mincinos despre Eroii care duc înainte societatea sînt inamicii cei mari ai Muncii și ai Oamenilor Muncii, ei sînt Menșevicii, numiți în mod debusolant social-democrați, partea cea mai retrogradă și mai reacționară a societății, întrecînd cu mult în rău pe Răii titulari – Burghezii, Moșierii, Bancherii. În accepțiunea întemeietorilor partidului Comunist, Marx și Engels –care n-au știut și nici n-au vrut să-și numească fătul ”al Comuniștilor”- partidul imaginat de ei pentru construirea societății democrate și umane a viitorului, Socialismul, avea două hibe esențiale: 1. era organizat, format și condus de Intelectuali anti-democrați, deci anti-bolșevici și 2. nu era Partid adevărat, adică parte a unei societăți, ci un conglomerat supranațional, ceea ce înseamnă nici mai mult nici mai puțin decît structură falsă, esențial anti-partidică, meritul fondatorilor constînd în aceea că au lansat pe piața politică ideologia comunistă și chemarea la organizare politică a Clasei Muncitoare, Lenin este cel care a ruinat și mai mult templul Doctrinei Comuniste –pe care, în același timp, l-a înălțat și l-a extins- cuprinzînd , din interes strategic, în conținutul noțional și organizatoric și alte categorii decît ale Muncitorilor, în primul rînd Țărănimea, de care însă, în afara frazelor mincinoase, mereu s-a ținut departe, el purtînd în sînge distanța socială, ca progenitură moțșierească, purtător de titluri nobiliare. Un Partid al Comuniștilor trebuie să aibă în adunări generale, conferințe și congrese, în organele de Putere, ca reprezentanți ai săi, cel puțin 80-85 % Muncitori și Țărani, iar conducătorii intelectuali ai organizațiilor Comuniste trebuie să depună eforturi imense și infinite pentru a obține votul spre a fi aleși în funcții, dar Puterea în țările în care Comuniștii au condus și conduc societatea, trebuie să aibă reprezentate, în procentul corespunzător din societate, toate celelalte categorii și clase sociale care dispun de numărul suficient de votanți pentru a-și promova cel puțin un reprezentant. Este esențial ne-democrată societatea în care clasele sociale înlăturate de la Putere (prin violență, pe cale revoluționară sau prin alegeri) nu-și pot trimite reprezentanții proprii în Putere (inclusiv persoanele fizice care nu mai au funcții de conducere în stat), ori aceștia sînt înlăturați de pe scena politică sau chiar din viață pentru învinuiri ideologice (altele adică decît faptele penale de drept comun, pentru care nu pot fi scutiți de răspundere). Pentru a demonstra falsitate ori temeiul real al susținerilor mele, oricine poate verifica documentar dacă în cei o sută de ani ai Socialismului, în cele peste 50 % din țările lumii, a existat Putere Democrată sau nu; cercetînd, veți constata că în Puterea Națională (legislativul țării) nu numai că nu au fost reprezentate clasele sociale ale Muncii în procent de 80-85, dar că acestea nu au avut în Putere nici un Muncitor și nici un Țăran ! Despre ce să mai vorbim ? Niciodată un Soviet Suprem sau Comitet Central al PCUS cu 80-85 %, sau măcar 51 %, Muncitori și Țărani nu ar fi votat desființarea statului democrat și… dispariția partidului ”Comunist”… Organismele în discuție însă nu aveau nici de sămînță Muncitori și Țărani, ci numai bogați și îmbogățiți, toți ruginiți pe poziții de conducere în organisme de partid și de stat, în stere să comită crime abominabile împotriva propriilor tovarăși și chiar foști conducători și ocrotitori ai lor. La noi, cultul deșănțat al personalității l-a indus în eroare și pe Muncitorul conducător, Nicolae Ceaușescu, astfel încît, din abuz și înfîmfare, nefirești pentru un Comunist, a găsit a fi noprmal să-i critice, exagerat și pe nedrept, pe cîte un Constantin Pîrvulescu ori Gheorghe Cristescu pe motivul -care ar trebui să fie prezent în orice adunare de alegeri- că au sugerat sau au propus alegerea altui conducător… 5 noiembrie 100 e.d. Prof. Gheorghe Ungureanu