joi, 30 noiembrie 2017

Iarăși despre Internaționala Comunistă

Încă din decembrie 73 e.d./ 1989, am tipărit și am difuzat un manifest-program al Partidului Comuniștilor, cînd nu știam că în PCR toți cei 3.831.000 de membri sînt, au fost și vor fi lepădături trădătoare -exceptînd pe cei trei Martiri asasinați- am enunțat și apoi am redactat și un proiect pentru reorganizarea Internaționalei Comuniste, desființată în fapt încă din deceniul al treilea, dar exterminată formal în anul 31 e.d./1948, cel mai grav act de sinucidere din tot secolul care a trecut de la Manifestul Partidului Comunist (1847). Desființarea celui mai important forum internațional revoluționar a fost opera menșevicilor care formau majoritatea în conducerile colective ale partidelor comuniste, inclusiv în Uniunea Sovietică și în celelalte state în care au avut loc revoluții socialiste, puterea fiind preluată insurecțional (în cele mai multe) sau prin alegeri (Spania). Cuvîntul de ordine era continuarea Internaționalei a II-a (Engels) condusă explicit de către menșevici, spre deosebire de Internaționala a III-a Comunistă, întemeiată de V.I. Lenin, condusă tot de menșevici dar care strigau în gura mare că sînt... bolșevici, aceasta fiind tactica indusă de Lenin, el însuși (de fapt) menșevic, dar doritor de a-și menține și spori adeziunea și voturile Claselor sociale fundamentale – Muncitorimea și Țărănimea. Fac o paranteză pentru a vă anunța cu anticipație că sper ca în anul 101 e.d./ 1918 să pot finaliza și publica două cărți de maximă importanță pentru clarificarea trecutului nebulos și cu o evoluție sinuoasă, precum și pentru proiectarea unui traseu clar, bine definit și explicat deschis pentru Mișcarea Comunistă internațională: ”Secolul Libertății” și ”Lenin a fost bolșevic ori menșevic ?” Accept și îi prezint drept coautori sau colaboratori pe toți cei care îmi pot furniza informații certe, bazate pe studiu în arhive, despre componența nominală și apartenența socială a tuturor persoanelor care au făcut parte din parlamentele țărilor (7 Noiembrie anul 1 e.d./ 1917 – 6 noiembrie 101 e.d./ 2017) în care au învins revoluțiile socialiste, țări prezentate în cartea mea ”Dicționar Politic (științific)”. Studiind aceste liste, fie și parțial, veți vedea și veți înțelege de ce la jubileul primului Centenar al Libertății au fost prezenți, la Leningrad și la Moscova, foarte puțini comuniști (sau niciunul), toți cei care au bîrîit vorbe din cîmpul semantic al Doctrinei Comuniste, reprezentînd partide comuniste sau numai interese proprii, fiind, în realitate, menșevici; în Romînia, în cei 28 de ani scurși de la Contrarevoluție, nu a apărut nici un pecerist care să stăpînească, măcar parțial, vreo esență a Doctrinei Comuniste, dar prin internet, întruniri, cluburi, ”partide”-găști anti-comuniste, în presă, declamă fraze goale cîteva zeci (cei mai mulți peceriști cu carnet sau peceriști fără carnet anterior). Cînd vom analiza listele cu parlamentarii ”comuniști”, veți înțelege de ce noi abia în șapte ani am putut complecta lista cu semnăturile de susținere pentru Partidul Comuniștilor, de ce Partidul Comuniștilor din Republica Moldova, revenit la Putere prin alegeri organizate de guvernul anti-comunist (!), a ajuns la numai șase Deputați, (din aproape 100 !) toți fruntașii, telectuali, desigur, devenind Ghimpi, Lupi, Filați, Dodoni... Demersul pe care vi-l anunț este de importanță covîrșitoare pentru secolele și mileniile următoare, căci realitatea și gravitatea în profunzimea consecințelor viitoare, ca și pentru Secolul Libertății scurs deja, au paralizat esențele Doctrinei Democrate, nedefinită și neaplicată, deci nepropusă și necunoscută de masele populare, pînă în prezent în tot șirul de la Karl Marx la Ghenadi Ziuganov, acesta putînd, totuși, provoca un reviriment de excepție pentru că mai are, încă, 20 % reprezentare în parlament, pe care o va pierde în curînd, deoarece reprezentanții Clasei Muncitoare și Țărănimii sînt... telectuali (sigur menșevici, licențiați, doctori, doctori docenți, cademicieni...). Ei, acolo, în Federația Rusă, ca oriunde, nu cunosc, nu susțin și nici nu vor să susțină interesele claselor sociale fundamentale, singurele deplin revoluționare, Muncitorimea și Țărănimea –deși nu sînt manifest de dreapta ca în Romînia. Vedeți cîți Lălăitori sînt prin interneturi care nu pricep nimic despre soluția lor vitală ? Toți strigă ”Trăiască PCR !” Care PCR ?!? El este murit pentru toate mileniile, din 22 decembrie, metamorfozat, cu toate cele 3.831.000 de cadavre scrumite, în desăvîrșiți anti-comuniști (cum au fost și pînă la murire). Amintiți-vă de spusele Poetului: ”Nu-nvie morții, e-n zadar, copile !” 29 noiembrie 101 e.d. Prof. Gheorghe Ungureanu

marți, 28 noiembrie 2017

Robert Mugabe

Zeci de ani, în timpul regimului democrat, aveam știri permanente despre luptătorii eroici din multele state africane (și nu numai) care, după cel de-al doilea Război Mondial, și-au organizat lupta istorică pentru cucerirea independenței de sub jugul colonialist, cele mai multe, după obținerea victoriei și a independenței, au continuat cu măsuri revoluționare specifice construirii Socialismului, cum se petrecea în toate continentele lumii, cunoscut fiind că Secolul trecut (al XX-lea) a fost primul secol al Erei Democrate, inaugurată de Marea Revoluție Socialistă din Octombrie, a cărei victorie a marcat începutul celei mai umane și mai democrate societăți, Socialismul, la 7 Noiembrie 1917, care a devenit anul 1 al Erei Democrate, de curînd trecută la anul 101. În această evoluție ascendentă s-a aflat și poporul din Zimbabwe, aceasta fiind una din cele 67 de state care au evoluat spre Socialism, în lupta pentru independență avînd un rol de frunte Robert Mugabe, devenit, în 1980, la cucerirea independenței, primul ministru al noului stat, apoi Președinte al Republicii, funcție pe care a onorat-o pînă în aceste zile, cînd ofițeri superiori aflați în subordinea sa legală au intervenit în cursul normal al vieții social-politice și i-au cerut Președintelui să demisioneze. Așa cum s-a întîmplat în multe alte zeci de state cu regim politic democrat, s-au produs schimbări radicale după complotul anticomunist din 1989 pus la cale de marele trădător Gorbaciov; lipsite în mare parte de sprijinul complex, cel puțin politico-ideologic, din partea sistemului socialist, forțele armate din noile țări au început să fie puternic înarmate de către statele agresoare, în primul rînd USA, apoi determinate să formuleze pretenții de așa-zisă democratizare. Probabil aceasta a fost evoluția în în Zimbabwe, de unde nu mai aveam știri reale în ultimii 28 de ani, căci în Romînia acestor ani nu se transmit prin mijloacele de comunicare în masă decît minciuni, calomnieri ale Poporului nostru și laude la adresa agresorilor fasciști din cele două imperii, care ne țin ocupată Patria. Forțele destabilizatoare imperialiste au speculat desigur ca și în celelalte state, strucura politică bipolară, așa cum a venit din anii luptei de eliberare națională, tip ZANU – ZAPU și au alimentat divergențele, bineînțeles în defavoarea exponentului democrat, Președintele statului, care era cel mai vechi conducător de stat din lume (37 de ani). Aflat sub presiuni insistente, poate chiar în arest la dispoziția armatei, Președintele Mugabe a fost nevoit să demisioneze, știre îndelung repetată la toate posturile, spre marea satisfacție a imperialiștilor. În vreme ce rivalul său, demis de către Președinte din funcția de Vicepreședinte cu puțin timp în urmă, a revenit la funcția, vacantă de-acum, oferită de generalii puciști, care i-au presat și pe cei din conducerea partidului să-l demită, anterior, din calitatea de conducător al partidului, lăsîndu-l pensionar la 93 de ani; credem că trecutul lui glorios l-a salvat de la o îndepărtare violentă și de la un sfîrșit tragic, căci demența militarilor ademeniți de imperialiști n-are limite, cum știm din multele exemple de militari zurbagii care au devenit monstruoși dictatori fasciști: Spania (Franco), Portugalia (Salazar), Congo (Mobutu), Indonezia (Suharto), Chile (Pinochet)... Pretestul intervențiilor puciste a putut fi oferit de slăbiciunea unor președinți de a-și împinge în față soțiile mai tinere, în unele cazuri, devenite celebre, proiectul fiind, chiar vremelnic, împlinit, cum ne amintim: Juan Peron (Argentina), Ferdinand Marcos (Filipine), cum se întîmpla și în trecutul îndepărtat al Poporului Dac: regina Tomiris –care avea capitala în orașul Tomis (Constanța)- i-a urmat la tron viteazului ei soț, pierit în luptă acum 2.500 de ani, apoi și-a pus priceperea, energia și eroismul în slujba apărării Marelui Regat Dac (erau în ascultarea ei și cei din partea cea mare a Dacilor, Massageții, străbunii Rușilor de astăzi) și l-a învins pe îngîmfatul Cyrus cel Mare căruia i-a tăiat capul, plătindu-i astfel pentru că poftise la Patria și la nurii ei... Înțelegem că s-au petrecut multe alte lucruri care au oferit prilejul puciștilor să intre în acțiune de insubordonare și ne gîndim în primul rînd la intenția Președintelui de a o promova pe tînăra lui soție În funcția supremă, proiect imposibil de acceptat într-o țară cu regim democrat, mai ales după 37 de ani de continuitate în funcție (dar se mai întîmplă). Figură emblematică de valoare revoluționară pentru secolele 20-21, Robert Mugabe rămîne o proieminentă personalitate mondială alături de alte și ne gîndim în primul rînd, din vecinătate, la Nelson Mandela. Îi urăm Președintelui Mugabe, devenit pensionar, încă ani mulți, pînă la și peste 100. 28 noiembrie 101 e.d. Prof. Gheorghe Ungureanu

Circul Străzii

Am scris deseori, în articole și în cărți, despre rolul nociv al Străzii atunci cînd ea are scopuri demolatoare, așa cum s-a întîmplat la noi, fără excepție, de la 22 decembrie-cel-negru (1989) și pînă astăzi; Strada, turbată, vrea să măture totul și să transforme Țara în pustă selenară, pregătită astfel să fie înfulecată de fasciștii construirii Globalizării... Oridecîte ori se fac asemenea afirmații, apar chemări cu și mai hotărîtă violență verbală, gestică și acuze la caracterul de Mămaligă al celui mai răbdător Popor din lume, spre a-l determina să intre în jocul autodistrugerii; mai rău este că cei ademeniți să-și vînture ifosele în stradă nu știu, nu pricep și nici nu vor să priceapă că imense cheltuieli pentru mobilizarea ieșirii în stradă și pentru susținerea ei într-o ”permanență” activă, se fac pe seama bugetului -și așa grav tulburat- al țării, unde se adună bănuții cu sudoare, cu lacrimi, cu jale și chiar cu sînge. Îmi pare că cei mai activi mobilizatori în destabilizare sînt acei (în special) tineri care primesc sîmbrie de la ocupanții străini ai țării și care promovează demențial sintagma ”ciuma roșie” cu referire la gașca dreptei sălbatice devoratoare numită PSD, deasupra căreia rînjește Criminalul șef, Ion Iliescu. Aș vrea să le spun iubitorilor de Stradă sălbatică un lucru simplu: această gașcă peceristă nu are nimic în comun cu acea culoare asumată și ponegrită în mod strategic. Apoi, sub patrafirul Rînjitorului ”marginalizat” și ”surghiunit” –care ne-a pus deasupra organelor de stat pleașca maghiară UDMR, adevăratul vandalizator al țării- se află toate celelalte găști, toate peceriste, în care se mișcă în viermuire procentul marilor infractori (cam 1 %) care umplu, direct ori prin reprezentanții slugarnici ai lor, toate structurile Puterii (și, evident, ale Administrației), acestea făcîndu-și și o ”justiție” pe potriva și trebuințele lor. Acei două-trei sute de mii de îmbuibați, umflați pe seama exploatării noastre, sînt cei care ne storc de ultimii bănuți și aprovizionează Strada cu rătăciți și scaieți... Fiind o țară temeinic organizată anti-calitativ, Romînia permite, prin toate autoritățile ei, batjocorirea tuturor elementelor specifice ale celui mai vechi și mai brav popor din Europa, Poporul Dac, poreclit Romîn, unde vin, nestingheriți, ca la ei acasă, rătăciți sălbatici din pustele mongole, să ne dea lecții, bucurîndu-se de prostirea populației care umple străzile care, speculate, înlesnesc manevre politice ale gunoaielor ridicate pe grumazul țării în urmă cu 28 de ani... Imediat prind grai toți prostituații, inclusiv sărmanii sclavizați și cerșetori din Vestul pestilențial și sălbatic al Europei –care s-a întremat în ultimii 28 de ani pe seama secătuirii Romîniei și a altor țări fost democrate în Centrul și Estul continentului- toți, într-un cor aiuritor și ucigaș, îndemnînd la ieșirea în Stradă, pentru o și mai profundă disoluție, care să pregătească ”salvarea” de tip... globalizare; ea vine și devine autoritară prin vîrfurile nocive plantate misterios și dezarmant, chiar de către Stradă, peste Cotroceni și Victoria, pentru ca, din nou, temeinic organizată în înțelese grupări ”opuse”, ea să-și slobozească săgețile otrăvitoare, pentru ca circul să continuie. Clasa Muncitoare, formînd un fond social profesional de excepție, poate primul din Europa sau din lume, o masă compactă formată din milioane de oameni, aflați în plină formă și putere creatoare, a acceptat și a săvîrșit distrugerea cvasitotală a industriei, a agriculturii, a comerțului, a desființat în fapt economia națională și a dat viață economiilor și societăților occidentale intrate anterior în putrefacție, dar nu-și conștientizează starea și misiunea istorică în propria țară... În loc să se organiozeze politic, ea face demonstrații, se autoproclamă inexistentă, în vreme ce îndeamnă la schimbări în ”clasa”... politică ! Nici nu există stupiditate mai mare: șapte-opt milioane de oameni ai muncii care asigură existența poporului, spun ei înșiși, ca și ceilalți șapte-opt milioane, formînd Țărănimea, ”Care clase, nu mai există clase !”, dar un pumn de lighioane îmbuibate și asasine formează... clasă ”politică”, ceea ce este, înainte de toate, un nonsens in terminis ! Acest circ, promovat de Stradă, ne scufundă și mai mult și mai aprig în groapa dispariției, spre bucuria ”vampirilor” care ne călăresc mințile și sufletele dezorientate, dar și, la propriu, orașele, satele și buzunarele, lăsîndu-ne cu buza umflată și făcîndu-ne apți pentru... expiere. Avem însă -și încă- un remediu simplu: organizarea politică. O schimbare pozitivă nu poate veni decît din interiorul nostru, ca oameni și ca Țară, pregătit în organizații de Partid. Cei doi-trei la sută de îmbuibați, împreună cub servitorii lor, și-au organizat multe sute de găști pe care le-au numit, impropriu, ”partide”, peste care tronează Rînjitorul Criminal. De ce dv, Muncitorilor, dv., Țăranilor, nu veniți la propria organizație – Partidul Comuniștilor ?!? Aici vă e locul, ci nu în Strada ucigătoare ! 27 noiembrie 101 e.d. Prof. Gheorghe Ungureanu

duminică, 26 noiembrie 2017

100 de voluntari !

Un tînăr mi-a sugerat astăzi o soluție pe care o consideră ”super” pentru organizarea Partidului Comuniștilor în întreaga țară, astfel încît ”să scăpăm” de infractori, iar la alegerile viitoare să avem candidați în toate localitățile și în toate județele. I-am reproșat că, dacă are asemenea idei, putea să vină de cînd partidul este înscris oficial, din 1996, ca să se înscrie și să candideze la toate alegerile. S-a mai gîndit uneori, dar abia acum s-a hotărît. L-am rugat să formuleze propunerea, iată: - Vă propun să faceți un anunț în ziare sau la internet, chiar și pe foi volante, prin care să solicitați voluntari, cîte doi-trei din fiecare județ, în total 100 de voluntari, pe țară, pentru contactarea cetățenilor spre a se înscrie în Partid. Aceștia să aibă la ei documentele necesare. Cu primii doi-trei din fiecare județ să faceți contract de colaborare, cu clauze clare și certe... - Ce ai pretinde ca să fii unul dintre cei 100 ? - Cîteva, puține, condiții: 1. Să mă lăsați să înscriu numai pe cei care nu au fost în PCR, pentru că au trădat, în totalitate, 2. Să fie numai Muncitori și Țărani, tineri, vîrstnici, angajați, șomeri, pensionari, bărbați, femei, de orice etnie, dar nu bogați, 3. Să ne puneți pe noi în listele de candidați ca să fim Consilieri, Primari, parlamentari... - ”Super !!!” i-am spus folosind formula lui. Este exact ce prevede Statutul nostru, accept; chiar de azi voi redacta anunțul, ca un fluturaș. Drept recompensă ? - Păiii, dacă sînt voluntar... - Chiar dacă... Cei 100 de voluntari, vor împlini cea mai importantă sarcină, în condițiile în care în regimul nostru politic, de esență despotică și chiar fascistă, nu avem acces la mijloacele de comunicare în masă. De aceea propun totuși să anunțăm o recompensă: morală, politică și... financiară. Să concretizăm: o diplomă de onoare a Partidului pentru minimum 10 membri înscriși din zece localități, propunere de candidat la alegeri pe primul loc după preferință, scutire de plata cotizației timp de 100 de luni de zile, dar considerat că este plătit, ultimele două recompense doar în cazul în care colaboratorul se înscrie și el în Partid. - Super ! Suprasuper ! Angajamentul fiind încheiat, am hotărît să redactez și să public acest anunț.. Adaug unele precizări: Voluntarii urmează să-mi scrie, pe hîrtie trimisă prin poștă, în care să-și ofere disponibilitatea și să adauge: copia CI/ BI, adresa exactă unde locuiesc, telefon (fix, mobil), fax, adresa electronică, alte aspecte esențiale. Precizez că așteptăm voluntari și din afara țării, cîte doi-trei din fiecare țară (cetățeni Romîni). Tuturor care mă contactează le voi trimite documentele de lucru. Aștept scrisori pe adresa: Prof. Gheorghe Ungureanu, Oraș Curtea de Argeș, strada Elena Cuza, bloc B 3, scara D, apart. 62 parter, județul Argeș, tel/ fax 0248.722546, mobil 0745.056752, adresă electronică daciapcn@yahoo.com Alte informații: ziar electronic ”Pentru Socialism !”, date privind înscrierea oficială a Partidului Comuniștilor în Lista Partideleor politice la Tribunalul București, literatură de specialitate: articole din ziarul menționat (care va reapărea și pe hîrtie), cărți cu conținut politic ale autorului Gheorghe Ungureanu (cu plata ramburs), Documentar special (gratuit). Cu urări de sănătate și împliniri pentru fiecare cititor, familie și tovarăși ! 26 noiembrie 101 e.d.. Prof. Gheorghe Ungureanu

sâmbătă, 11 noiembrie 2017

Datoria istorică a Jubileului

Răspund acum la o întrebare în mod firesc așteptată; scrisesem o parte a textului cînd am fost apelat și am avut o lungă convorbire cu Vicepreședintele Constantin Dascălu. Tema este ce le-aș fi spus și pro-pus participanților la sărbătorirea Centenatului MRSO. Încă din anul 73 al Erei Democrate, chiar din ianuarie 1990 (în calendarul iudeo-masonic), am elaborat texte fundamentale pentru Doctrina Comunistă, deosebită, în esențe, de ceea ce pretinșii bolșevici numesc ”marxism-leninism”, limitînd și strangulînd, spre și pentru Dreapta, caracterul deschis și sistemic al materialismului dialectic. Am scris despre toate în articole, le-am publicat în cărțile mele pe care puțini le-au citit și le citesc, căci toate mijloacele de comunicare în masă sînt la mîna exclusivă a anti-comuniștilor peceriști, în vreme ce Partidul Comuniștilor nu poate face niciun pas, orice încercare fiindu-i blocată de nămolul de peceriști care sporește în progresie geometrică, prin tinerii fără carnete, pe măsură ce unii ies din viață, în progresie artitmetică. Iată despre ce trebuia să se vorbească la Leningrad (cred că nimeni n-a protestat față de pîngărirea anti-istorică a numelui acestui oraș în care s-a schimbat istoria) și la Moscova: 1. MRSO nu a fost un puci, cum îl batjocoresc unii, ci o Revoluție, prima din istoria Omenirii, care a instaurat bazele social-politice ale societății mult visate –Socialismul- prin aceea că a instituit Puterea Democrată, exprimată neechivoc, fizic, prezenți în stradă –fără Lenin, fără Troțki, fără Stalin, fără Plehanov, fără Zinoviev, fără Kamenev, care au pregătit-o, însă, ideologic, politic-organizatoric și mobilizator, prin presa comunistă care circula clandestin dar imens- de către Muncitori, Țărani și Soldați, înarmați, chiar sub administrația guvernului provizoriu și împotriva acestuia, declarat (genial, de către Lenin !) inamic al Revoluției, astfel înlăturat, iar Puterea a revenit celor de drept Puternici. 2. Din păcate, Puterea Democrată, Revoluționară, a durat numai o noapte și o jumătate de zi, căci conducătorii pesediști –prezenți acum la tribună în fața sălii arhipline de cei care au cucerit Puterea prin Revoluție- au numit guvernul cel nou în care s-au pus ei, iar din Putere au dispărut cei care au făurit-o: Muncitorii, Țăranii și Soldații; aceasta este pecetea stranie, anti-democrată, deci anti-comunistă a primului secol al Erei Democrate ! Vorbele acestea ar fi trebuir să fie betonate în esența textului sau cuvîntării tovarășului Ziuganov; ele i-ar fi adus 85 de procente la viitoarele alegeri. Momentul pierdut va reveni, poate la finalul următprului secol. 3. De ce s-a întîmplat așa ?!? Pentru că Revoluția Bolșevică a fost furată de Menșevici ! ”Confiscată”, cum ar zice Criminalul șef de la noi. Toți, în toate statele în care s-a instaurat regimul politic democrat (poate, cu excepții în Cuba și Albania, dar trebuie cercetat) s-au declarat Comuniști bolșevici și au fost, după exemplul lui Lenin, menșevici anti-bolșevici, care au lălăit despre Politică, despre Democrație, despre mase populare, despre partid, despre alegeri, despre Socialism, construit dificil, deseori sucit, ajuns uneori caricatură, ca în schemele grotești de tip Orwell-Păun… 4. Dacă putem, cînd și cum să reparăm ? La eventuala întrebare pusă de tovarășul Ziuganov –oaspeții săi, interni și externi, toți menșevici, n-o puteau silabisi- l-aș fi sprijinit pe loc: Conducerea Partidului Comuniștilor autentici, adică Bolșevici –al ”Comuniștilor”, ci nu doar ”Comunist” !- trebuie să aparțină Bolșevicilor, adică celor mulți. Condiție sine qua non, altfel Partidul, ca și Puterea, se situează în afara noțiunii ”democrație”. Concretizez: un partid al Comuniștilor trebuie să aibă, obligatoriu, ad validitatem, în conducerea executivă circa 85 % Muncitori și Țărani, iar în Puterea statului (legislativ), spre a fi democrată, Muncitorii și Țăranii trebuie să ocupe, obligatoriu, prin Constituție, circa 85 procente. La jubileul Centenarului de aur al Omenirii, PCFR ar fi trebuit să aibă, în afară de tovarășul Ziuganov și alți vreo 10-14, Muncitori și Țărani în procent de 85. În plus, spiritul Bolșevic impune o repartizare absolut justă din punct de vedere teritorial și al vîrstei, precum și al etniei și naționalității. 5. Esența Doctrinei Comuniste detestă secretul, inclusiv al votului ascuns, atît în Partid cît și pentru Putere, exclude profesionalismul în politică, precum și calificarea ca inamici a adversarilor politici. 6. Internaționala Comunistă este o necesitate vitală, ca centru de studii și dezbateri teoretice, de acumulare, analiză și sinteză a practicii revoluționare, fără structură organizatorică de conducere. 10 noiembrie 101 e.d. Prof. Gheorghe Ungureanu

joi, 9 noiembrie 2017

”Tovarășe Bolșevic, de ce n-ai fost la Moscova ?”

Vreau să le mulțumesc celor care-mi transmit aprecieri și felicitări pentru conținutul articolelor mele, precum și celor care îmi pun întrebări incitante ori sîcîitoare, ba chiar și celor care îmi critică ideile, din simpatie ori cu adversitate sau cu dușmănie ofensatoare și autoritară ori cu venin nociv (specific peceriștilor)… De multă vreme m-am gîndit cu mare entuziasm la posibila participare a mea la marele jubileu de la Leningrad și Moscova, iar de cîțiva ani speram să fiu în stare ca să (re)fac frumoasa călătorie din timpul regimului democrat în cele două localități, pentru a-mi expune rezultatele cercetărilor mele și a prezenta cîteva lucrări și propuneri privind viitorul Mișcării Comuniste Internaționale. Nu aveam în vedere o posibilă atitudine retrogradă a conducerii Partidului -care se prezintă a fi al lui Lenin- de asemenea grad încît, în calitate de Președinte al Partidului Comuniștilor, să nu fiu invitat la manifestațiile aniversare; nu am primit totuși invitație, deși m-am adresat tovarășului Ziuganov, dar am solicitat sprijin și la alți tovarăși. Cu greu m-am asigurat de posibilitatea de a împrumuta suma necesară pentru deplasare (transport, cazare și masă), însă fără invitație nu se poate obține viză de intrare în Federația Rusă, necontînd nici faptul că, din vechime, Noi și Rușii aparținem aceluiași mare Popor Dac, iar Partidul tovarășului Ziuganov pretinde că este al Comuniștilor Ruși… La noi există mai multe găști de peceriști –care se prezintă cu emfază a fi… Comuniști, după ce și-au asasinat conducătorii în clocote de entuziasm și satisfacții și, probabil, aceștia s-au dus la sărbătorirea Centenarului Erei Democrate, chiar fără să știe de aceasta și, mai ales, fără s-o înțeleagă și s-o accepte; dar ei au legături, au bani și… multă nerușinare. Nu-i vorbă -și recunosc îndurerat- că ei sînt cei care seamănă cu Partidul lui Lenin, ci nu eu (și Partidul Comuniștilor), adică sînt toți ce au fost marii conducători din Rusia Sovietică: social-democrați, adică… Menșevici. Iată de ce, stimați tovarăși -care mă întrebați cu compasiune sau bucurie, mă certați ori mă batjocoriți- nu am fost la Moscova, eu fiind Bolșevic, totalmente devotat claselor sociale fundamentale ale Poporului nostru –Muncitorimea și Țărănimea- trădate sistematic și mortal de către lepădăturile peceriste (la fel putem spune ”peceusiste”). Nu și-au putut permite tovarășii, care mai au totuși adeziunea a 20 % din electoratul rus prezent la alegeri, nu și-au putut permite ca cineva să le spună de la tribuna Centenarului că ei, tot timpul celor o sută de ani, au fost ceea ce sînt – Menșevici, așa încît au căzut eroic în zadar mari organizatori și conducători ai Partidului declarat Bolșevic, numindu-i, exemplificativ, pe Troțki, Kamenev, Zinoviev, alții și alții…între care Stalin însuși, detronat (post mortem) moral și politic, în ciuda mărimii și meritelor lui incomensurabile, motiv pentru care nu a putut avea loc lîngă Lenin în faimosul mausoleu din Piața Roșie. Greu de acceptat, dar să sperăm că nu se va întîmpla tot așa și la cel de-al doilea Centenar; atunci vom avea o majoritate confortabilă de state cu Putere Democrată în parlamentele cărora majoritari vom fi Bolșevicii, iar cei care vor visa la Capitalism, Feudalism, Sclavagism se vor zbate din răsputeri să intre în parlament cu unu-doi reprezentanți; rețineți, vă rog, măcar cei care înțelegeți și vă plac ideile mele, esențialmente democrate, că sub Puterea Democrată nicio persoană nu va avea de suferit, în niciun fel, din motive de idei politice retrograde și reacționare: ”pedeapsa” lor va fi, exclusiv, insuccesul. Atunci, la cel de-al doilea Centenar va fi organizat nu doar la Moscova și Leningrad, ci în toate statele lumii, cîte un stand cu operele tovarășului prim Bolșevic autentic victorios, textele adăugînd numele meu, spre satisfacția miliardelor de Muncitori și Țărani, Sfinții cei adevărați ai Planetei. Pretutindeni se va cînta Internaționala, pionierii vor intona Imn Legămîntului pionieresc, lumea va intra, după sărbătorire, în al treilea Centenar, anul 201 e.d., Internaționala Comunistă va purta numele meu, iar poeții vor presta divina lor artă la al sutelea Festival al Poeziei Militante Revoluționare în Limba Dacă, vorbită de peste jumătate din populația Planetei… Pentru a vă bucura din plin de toate acestea, puteți intra în Partidul Comuniștilor… 8 noiembrie 101 e.d. Prof. Gheorghe UNGUREANU

marți, 7 noiembrie 2017

7 Noiembrie !

Astăzi se încheie primul secol al Erei Democrate. În urmă cu un secol s-au împlinit pentru întîia oară cele mai înalte și îndreptățite aspirații ale claselor și categoriilor sociale exploatate, asuprite și robite care, prin Munca lor, produc toate bunurile materiale și spirituale necesare pentru asigurarea existenței și progresului întregii societăți, caracteristică valabilă pentru toate statele antedemocrate. Mobilizați de conducerea colectivă a Partidului Social-Democrat (între cei mai activi remarcîndu-se I.V.Stalin și Lev Troțki) și de sovietul din orașul Petrograd -care conducea teoretic guvernul provizoriu- toți acționînd sub direcționarea ideologică a Comitetului Central aflat în străinătate, în care își asumase rolul conducător V.I. Lenin, deși era mereu prezent însuși Plehanov, veteranul mișcării, Muncitorii, Soldații și Țăranii au ocupat străzile și Palatul guvernamental, au înlăturat și au arestat guvernul provizoriu, totul sub Puterea revoluționară a celor mulți. Pe drept cuvînt cucerirea Puterii de către masele populare, sub conducerea unui partid propriu, caz unic în istoria Omenirii, reprezintă deschiderea unei noi etape în evoluția societății omenești, total și esențial diferită de ceea ce a putut exista în mileniile anterioare; pentru acest motiv am numit Era Democrată, noua evoluție începută la 7 Noiembrie 1917, moment pentru care am inițiat o nouă numerotare a curgerii Timpului, anul vechi 1917 devenind anul 1 al Erei Democrate. Dar nici măcar acest lucru nu l-au înțeles lepădăturile peceriste, care n-au avut în minte și în gușă decît vorbe goale despre socialism, partid, politică, putere, democrație, neexistînd nici măcar un membru de partid care să nu se lepede de ceea fornăia pînă la 22 decembrie-cel-negru. Imaginați-vă că lighioanele istorice au găsit (de adevărat sau fals) cîte 250 de nume ca să-și încropească ”partide” –burgheze, moșierești, etniuce, religioase, legionare- în baza acelei aberații iliesciene din 1989, numită ”legea partidelor”, dar între cei 3.831.000 de peceriști nu s-au putut găsi 250 ca să-și înscrie propriul partid sub numele pe care-l scandau demențial zi și noapte… La 23 martie 79 ed./ 1996 am înființat Partidul Comuniștilor, după mai mult de șase ani de eforturi, neputînd finaliza documentele nici în 1991, nici în 1993, căci grupurile de peceriști cu care colaborasem la strîngerea de semnături, nu au vrut partid democrat și s-au retras, urmînd un război lung de peste zece ani cu autoritățile interne și cu cele ale imperiului (acestea acceptînd însă înscrierea partidului) pentru oficializarea înscrierii, dar niciodată nu am putut candida pînă în 2016 din lipsă de candidați, deoarece peceriștii, fără excepții, îi blocau pe toți doritorii de înscriere în partid și de candidatură, peste tot acționînd profund blocada peceristă împotriva Doctrinei Comuniste. La 7 Noiembrie anul 1 e.d. nu se întîmpla așa; din acea zi toate clasele și categoriile sociale se puteau organiza politic, toți conducătorii Comuniști, în frunte cu Lenin, Troțki, Stalin, Zinoviev, Kamenev ș.a. (Plehanov plecare cu un an mai devreme) nu se opuneau acestei organizări, cum au făcut și fac la noi peceriștii, nici chiar după ce și-au numit partidul Comunist și Bolșevic, ei avînd însă gîndul ascuns –acela de a rămîne social-democrați- pe care și l-au îndeplinit în totalitate, chiar vorbind de mase populare, de bolșevici, de doctrina marxist-leninistă, de construirea Socialismului și Comunismului… (Într-o carte separată dezvoltăm această temă). Pentru această deschidere spre libertatea de organizare politică stătătoare a fiecărei clase sociale, cu posibilitatea de accedere la Putere și de a institui Puterea Democrată, 7 Noiembrie este cel mai mare eveniment de sărbătoare din întreaga istorie a Omenirii. Cum au înțeles partidele ”comuniste” să cinstească și să fructifice acest eveniment putem vedea cu ușurință din realitatea că, după primul secol al Erei Democrate nu există nici un stat cu Putere Democrată și, din cele peste 50 % din state în care s-au instituit regimuri politice democrate, astăzi nu mai sînt decît cîteva; unele chiar construiesc, sub conducerea Partidului Comunist… Capitalismul ! Mai notăm un aspect iarăși cunoscut: există un singur stat din întreaga planetă în care un partid democrat nu poate funcționa: Romînia. Cum se explică aceasta ? Se pot inventa tot felul de explicații, una este certă și simplă: Romînia era țara cu cel mai mare ”partid comunist” din lume (procentual), în care totalitatea lepădăturilor s-au declarat și sînt, după ce și-au asasinat conducătorul, anti-comuniste… Nu de aceea numai Partidul Comuniștilor de la noi nu a fost invitat la Leningrad și la Moscova ?!? I-a fost cuiva teamă că le voi spune cele de mai sus ? În ciuda lor, a lepădăturilor, strigăm cu cea mai profundă voce: Trăiască 7 Noiembrie ! 6 noiembrie 100 e.d. Prof. Gheorghe Ungureanu

luni, 6 noiembrie 2017

Esența ne-democrată a partidelor ”comuniste”

”Comuniștii” cunoscuți pînă în prezent, indiferent din ce secol își trag seva, numele și renumele, nu au demonstrat în nicio țară că sînt democrați, adică bolșevici, ba chiar s-au dovedit total ignoranți cu privire la definirea politicii și a esenței democrate intrinseci a partidului cuprinsă obligatoriu în conținutul noțional al termenului, Partidul însemnînd, neapărat, o parte a societății, iar partea aceasta are o elită care prețuiește, înfăptuiește și reprezintă, exprimă și apără Munca producătoare de bunuri materiale și spirituale, fără de care societatea s-ar prăbuși, fiind cea a Comuniștilor autentici, Bolșevicii. Aceasta în timp ce aceia care disprețuiesc și doar folosesc rezultatele Muncii altora, dar vorbesc mincinos despre Eroii care duc înainte societatea sînt inamicii cei mari ai Muncii și ai Oamenilor Muncii, ei sînt Menșevicii, numiți în mod debusolant social-democrați, partea cea mai retrogradă și mai reacționară a societății, întrecînd cu mult în rău pe Răii titulari – Burghezii, Moșierii, Bancherii. În accepțiunea întemeietorilor partidului Comunist, Marx și Engels –care n-au știut și nici n-au vrut să-și numească fătul ”al Comuniștilor”- partidul imaginat de ei pentru construirea societății democrate și umane a viitorului, Socialismul, avea două hibe esențiale: 1. era organizat, format și condus de Intelectuali anti-democrați, deci anti-bolșevici și 2. nu era Partid adevărat, adică parte a unei societăți, ci un conglomerat supranațional, ceea ce înseamnă nici mai mult nici mai puțin decît structură falsă, esențial anti-partidică, meritul fondatorilor constînd în aceea că au lansat pe piața politică ideologia comunistă și chemarea la organizare politică a Clasei Muncitoare, Lenin este cel care a ruinat și mai mult templul Doctrinei Comuniste –pe care, în același timp, l-a înălțat și l-a extins- cuprinzînd , din interes strategic, în conținutul noțional și organizatoric și alte categorii decît ale Muncitorilor, în primul rînd Țărănimea, de care însă, în afara frazelor mincinoase, mereu s-a ținut departe, el purtînd în sînge distanța socială, ca progenitură moțșierească, purtător de titluri nobiliare. Un Partid al Comuniștilor trebuie să aibă în adunări generale, conferințe și congrese, în organele de Putere, ca reprezentanți ai săi, cel puțin 80-85 % Muncitori și Țărani, iar conducătorii intelectuali ai organizațiilor Comuniste trebuie să depună eforturi imense și infinite pentru a obține votul spre a fi aleși în funcții, dar Puterea în țările în care Comuniștii au condus și conduc societatea, trebuie să aibă reprezentate, în procentul corespunzător din societate, toate celelalte categorii și clase sociale care dispun de numărul suficient de votanți pentru a-și promova cel puțin un reprezentant. Este esențial ne-democrată societatea în care clasele sociale înlăturate de la Putere (prin violență, pe cale revoluționară sau prin alegeri) nu-și pot trimite reprezentanții proprii în Putere (inclusiv persoanele fizice care nu mai au funcții de conducere în stat), ori aceștia sînt înlăturați de pe scena politică sau chiar din viață pentru învinuiri ideologice (altele adică decît faptele penale de drept comun, pentru care nu pot fi scutiți de răspundere). Pentru a demonstra falsitate ori temeiul real al susținerilor mele, oricine poate verifica documentar dacă în cei o sută de ani ai Socialismului, în cele peste 50 % din țările lumii, a existat Putere Democrată sau nu; cercetînd, veți constata că în Puterea Națională (legislativul țării) nu numai că nu au fost reprezentate clasele sociale ale Muncii în procent de 80-85, dar că acestea nu au avut în Putere nici un Muncitor și nici un Țăran ! Despre ce să mai vorbim ? Niciodată un Soviet Suprem sau Comitet Central al PCUS cu 80-85 %, sau măcar 51 %, Muncitori și Țărani nu ar fi votat desființarea statului democrat și… dispariția partidului ”Comunist”… Organismele în discuție însă nu aveau nici de sămînță Muncitori și Țărani, ci numai bogați și îmbogățiți, toți ruginiți pe poziții de conducere în organisme de partid și de stat, în stere să comită crime abominabile împotriva propriilor tovarăși și chiar foști conducători și ocrotitori ai lor. La noi, cultul deșănțat al personalității l-a indus în eroare și pe Muncitorul conducător, Nicolae Ceaușescu, astfel încît, din abuz și înfîmfare, nefirești pentru un Comunist, a găsit a fi noprmal să-i critice, exagerat și pe nedrept, pe cîte un Constantin Pîrvulescu ori Gheorghe Cristescu pe motivul -care ar trebui să fie prezent în orice adunare de alegeri- că au sugerat sau au propus alegerea altui conducător… 5 noiembrie 100 e.d. Prof. Gheorghe Ungureanu

duminică, 5 noiembrie 2017

”Unde sînt bolșevicii ?”

În înternet sînt numai anti-comuniști, iar cei care, neparticipînd la acțuni politice organizate, nu știu că sînt anti-comuniști, dar doresc o societate democrată, așa cum a fost prezentată în lucrările marxiștilor, motiv pentru care iau ca etalon de simpatie și adeziune ”partidul comunist” PCR, cel care a creat și a condus societatea cu regim politic democrat din perioada 1945-1989. De la o asemenea poziție, mi-au venit întrebări și reproșuri, dar și susțineri în raport de conținutul articolului anterior (”Centenarul Menșevicilor”), centrul de preocupare fiind ”Care sînt bolșevicii și de ce comuniștii de pînă acum, precum și anti-comuniștii, îi acuză pe peceriști că au fost și sînt… bolșevici ?”. Pentru cine se pricepe la Politică și este adept (și cunoscător) al Doctrinei Comuniste, totul este foarte simplu, de aceea și răspunsul meu va fi tot simplu: 1. Bolșevici organizați nu au existat pînă în prezent (de la 1847), cu o excepție, pe care sînt onorat să v-o prezint: Partidul Comuniștilor (dar numai cel din Romînia, nu și cel din Republica Moldova ori din alte țări, cu nume eventual identic). Dar nu numai atît: n-au existat nici Partide, în respect față de proprietatea termenilor și nici preocupări pentru definirea Politicii și Partidului (cu unele excepții superficiale prezentate în cartea mea ”Dicționar Politic (științific)”. Gînditori comuniști favorabili bolșevismului (nenumit așa decît de pe vremea lui Lenin) au existat, ideile lor avînd un rol strategic: K. Marx, Fr. Engel, V.I. Lenin, dar niciunul nu a făcut nimic pentru organizarea unui partid bolșevic autentic, deoarece toți erau anti-bolșevici, adică social-democrați, Menșevici (aparținînd și servind interesele burghezo-moșierimii). Așadar, în Centenarul Socialismului nu au existat comuniști bolșevici (cu excepția notată mai sus), motiv pentru care nici un delegat intern sau extern la festivitățile Centenarului de la Leningrad și Moscova nu este -și nu poate fi- Comunist autentic, Bolșevic. Invitația și prezența mea acolo –de unică importanță epocală- ar fi tulburat mințile și psihicul celorlalți ”Comuniști” din Rusia și de pretutindeni. 2. Acuza permanentă și extrem de dură pe care contrarevoluționarii, în frunte cu Criminalul-șef Ion Iliescu, o aruncă în obrazul ”comuniștilor” peceriști, cum că ar fi Bolșevici, are același scop pe care, timp de un secol și mai bine, l-au avut Marx și Engels la 1847, apoi V.I. Lenin în secolul al XX-lea, pentru atragerea la luptă revoluționară a celor mulți – Muncitorii, Soldații, Țăranii. Găselnița, izvorîtă din inteligența, arhicunoscută și apreciată, a lui Lenin, a avut efect total: fără să înfăptuiască vreo acțiune revoluționară, Lenin mai ales (și grupul lui) s-au trezit, la 25 Octombrie 1917 (stil vechi) conducătorii unei revoluții înfăptuită deja de Muncitori, Soldați și Țărani, aceștia desemnîndu-i pe revoluționarii doctrinari (prin articole și cărți) drept conducători ai primului stat democrat din lume.. A doua zi însă, cînd organul de Putere Revoluționară din noaptea precedentă s-a transformat, sub conducerea lui Lenin, în organ de Putere Statală și în Guvern, s-a petrecut ce doar Lenin știa în mintea lui (și bănuiau cei din grupul conducător): Muncitorii Soldații și Țăranii nu făceau parte din Putere; de aceea Puterea, în tot timpul Secolului Socialist, nu a devenit Putere Democrată, doar vorbele și tezele fiindu-i favorabile; mulțimea culegînd însă beneficiile regimului politic democrat. Lipsiți de prezența în Putere a celor Mulți, conducătorii partidelor ”comuniste” au pierdut în fața tuturor încercărilor contrarevoluționare; revedeți, pentru edificare: revoluțiile victorioase de după 7 Noiembrie anul 1 e.d. din Ucraina, Basarabia, Bielorusia, Țările Baltice, Bavaria, Ungaria, apoi războiul civil din Spania (1936-1939) și Grecia, înlăturarea guvernului democrat din Turcia, Indonezia (1965), Chile (1973), complotul mondial anti-comunist din anul măcelului european (1989) etc etc, toate culminînd cu încredibila crimă monstruoasă de la Moscova (1991-1993) de sub bagheta bestiei anti-bolșevice și anti-comuniste, gorbaciovul, care a orchestrat desființarea primului stat socialist și dizolvarea partidului însuși; nimeni nu s-a ridicat în picioare, gorbaciovul se mișcă liber, nu într-o cușcă de închisoare sau în mormînt, ci în propria țară exterminată, pe care o numea, cu nerușinare, Patrie… Bolșevicii, dacă ar exista, ar striga aceste lucruri la Leningrad și Moscova… Dacă ar fi existat 1.000.000, 100.000, 10.000, 1.000 de Comuniști autentici, Bolșevici, nu se întîmplau aceste crime monstruoase, la fel ca în țara noastră unde, din 3.831.000 de peceriști, toți anti-bolșevici, nu au fost patrioți decît… trei, pe care puhoiul în puroi i-a asasinat în mod mișelesc. 4 noiembrie 100 e.d. Prof. Gheorghe Ungureanu

sâmbătă, 4 noiembrie 2017

Centenarul Menșevicilor

La Leningrad au început manifestările ocazionate de împlinirea unui veac de la victoria Marii Revoluții Socialiste din Octombrie, cel mai mare eveniment din istoria cunoscută a Omenirii (de 255.000 de ani), săvîrșit de Muncitorii, Soldații și Țăranii Ruși. Cel mai important Centenar revine ca o coroană de lauri acestor categorii sociale, dar și lui Vladimir Ilici Lenin și altor conducători ai Partidului Comunist (numit acum) al Federației Ruse (căruia Lenin, din motive strategice, i-a zis bolșevic), dar și Doctrinei Comuniste și fondatorilor mișcării comuniste internaționale organizate, K. Marx și Fr. Engels, M.R.S.O. fiind prima împlinire statornică a năzuinței milenare (după încercările cunoscute din anii 1848 și 1871) exprimată de materialismul dialectic și istoric, mod de gîndire și de acțiune specific maselor populare, victime ale Exploatării, Asupririi și Robiei. Victorioase în peste jumătate din țările lumii, revoluțiile socialiste, mai ales în Europa și Asia, au instaurat regimuri politice democrate din inițiativa și sub conducerea partidelor comuniste sub imboldul tezelor bolșevice, Poporul nostru Dac fiind implicat în cea de-a doua victorie, în Ucraina, apoi în cea de-a treia, la Chișinău, iar la scurt timp, tot între primele succese ale Socialismului, în Ungaria unde a fost instituită Puterea Sovietică, sub conducerea unui comunist originar din teritoriul Romînesc, Bela Kun. Partidul Comunist al Uniunii Sovietice, care și-a pierdut între timp esența din paranteză, pusă de Lenin (Bolșevic), a abandonat și cea mai importantă realizare a gîndirii bolșevice a acestuia, Internaționala Comunistă, ajungînd, după trădarea incredibilă a gorbaciovului, să fie scos în afara legii chiar de către conducătorul nominal al PCUS, cel mai mare ticîlos din istoria Omenirii, care a pus tunurile pe parlamentul țării cu aleșii poporului aflați în ședință (caz unic). Refăcut și devenit P.C. din Federația Rusă, este, sub conducerea lui Ghenadi Ziuganov, organizatorul Centenarului unic de valoare și importanță mondială, cu festivități organizate la Leningrad și Moscova între 1 și 7 Noiembrie 100 e.d., pentru care un comitet și-a adus contribuția încă de la începutul anului centenar, format din conducători ai partidului de la nivel național și teritorial, unii fiind parlamentari. La festivități vor fi prezenți, probabil, reprezentanți ai altor partide comuniste, între care nu am avut onoarea să fim invitați… Tovarășul Ziuganov va explica, desigur, de ce conducătorii partidului și ai statului au desființat și partidul comunist și statul sovietic, de ce din unanimitatea locurilor în parlament Comuniștii nu mai dețin decît 20 %, pe cine și de ce vor fi votat Muncitorii, Țăranii și Soldații care au instaurat Puterea Democrată Revoluționară la 25 Octombrie 1917, de ce în Comitetul pregătitor al Centenarului nu sînt decît intelectuali, partidul este alt ceva decît spunea Lenin… Dacă ar fi prezenți cei din garda veche, făuritorii partidului, declarați menșevici, Plehanov, Troțki, Kamenev, Zinoviev, Lenin însuși, s-ar bucura, în mod cert, că a învins menșevismul, așa cum s-a întîmplat în toate statele cu regim politic democrat în întreg secol al Socialismului… De ce, oare ?!? Pentru că –vom vedea ce opinii are și tovarășul Ziuganov- în nicio țară din cele peste 50 % din întreaga lume nu a fost instaurată Puterea Democrată, pe care nici un Muncitor, nici un Țăran, nici un Soldat nu ar fi părăsit-o, ducîndu-se la inamici și votînd pe cîte un Jirinovski sau Putin… O excepție parțială, semnificativă, există totuși: Republica Socialistă Albania, singura țară care, după complotul antisocialist din 1989, a reinstaurat, pe cale revoluționară, regimul democrat, dar a fost apoi nimicită de acțiunile agresive ale blocului militar fascist NATO. Cred că abia la sfîrșitul următorului Centenar vom putea vorbi de reale partide ale Comuniștilor de tip bolșevic –așa cum pretindea dar nu făcea Lenin- care să lupte și să instaureze regimul politic democrat și Puterea Democrată, pe care, în primul centenar, nu a înțeles-o, nu a programat-o, nu a definit-o nici un partid comnunist, toate rămînînd în slujba social-democrației, adică în serviciul bogătașilor (așa cum au fost inițiatorii – Marx, Engels, Lenin). 2 noiembrie 100 e.d. Prof. Gheorghe Ungureanu