vineri, 1 septembrie 2017

Felicitări Primului ministru !

Pentru prima dată în cei 27 de ani ai Contrarevoluției, auzim un Prim-ministru afirmînd în public o grea suferință a marii majorități a poporului: jefuirea de către bănci, infracțiune mîrșavă pe care întreaga guvernare post-decembristă, de esență despotică, a înființat-o și a încurajat-o. Exemplul personal de jefuit este o realitate crudă practicată împotriva fiecărui cetățean, uimitor fiind faptul că, iată, în PSD, cea mai de dreapta gașcă ”politică”, există și o persoană de… stînga ! Îl felicităm pentru opinia sa și apreciem că este de mare importanță pentru toți cetățenii precum și pentru evoluția guvernului și a forței sale de a guverna, ca autoritățile de stat (Puterea, Administrația și Justiția) să-și schimbe esențial atitudinea, în Lege și Practică, față de libertatea post-decembristă a băncilor, de esență vcandalizatoare, să fie îngustată drastic și chiar eliminată. Aceasta se poate realiza, extrem de simplu și de eficient, printr-o prevedere în lege ca ecartul să fie de un procent maxim de 1, în felul acesta realizîndu-se o protecție fermă nu numai a cetățenilor, ca persoane fizice care apelează la bănci pentru împrumuturi, ci și a statului însuși care nu se va mai îndatora, mai ales față de jefuitorii externi, cu consecințe grave decontate în final tot pe seama fiecărui cetățean. Extinzînd înțelegerea raportului dintre autorități și bănci (interne și, mai ales, externe, internaționale și mondiale) este necesar ca nicio entitate bancară să nu poată exista și funcționa pe teritoriul țării cu scopul jefuirii populației, fiind necesar un control sever și permanent al autorităților, acestea avînd datoria constituțională să-i ocrotească pe cetățeni. Această ocrotire se poate materializa prin diferite forme și mijloace, una fiind de maximă și urgentă importanță: eliminarea prin lege a tuturor comisioanelor evidente sau ascunse. Eliminarea oricărei perceperi jefuitoare, în afara ecartului de 1 % ar face posibilă o măsură de corecție a salariilor demențiale practicate în bănci și a luxului nelimitat și batjocoritor care caracterizează viața patronilor și conducătorilor. O asemenea perspectivă de esență justițiară ar putea determina eliminarea din viața societății a băncilor străine, ceea ce ar îmbunătăți fundamental întreaga organizare și conducere a statului și s-ar putea pune bazele unei democratizări politice, total inexistentă în cei 27 de ani post-decembriști, precum și pentru ieșirea de sub apăsarea dezastruoasă a imperiilor brutale –cunoscute și necunoscute- așezate pe grumazul nostru. 31 august 100 e.d. Prof. Gheorghe UNGUREANU

Niciun comentariu: