luni, 9 ianuarie 2017

Cătușele globalizării

2. Calendarul internațional În lume există zeci și sute de calendare, cu un număr tot mai mare cu cît ne întoarcem în timp deoarece fiecare comunitate avea propriul sistem de evidențiere a curgerii timpului. Cel mai des în comunitățile organizate (tip statal) se începea o nouă numărare a anilor la fiecare nouă domnie sau la fiecare dinastie (domnie continuată în cadrul unei familii conducătoare), neexistînd interdependențe nici măcar între state mari, vecine ori depărtate. Intenția de ”subjugare” față de un sistem unic, sugerînd deja viitoarea globalizare, a fost concepută ca modalitate de a evidenția dezideratul politico-religios evreiesc ”o turmă și un păstor” care străbate ca un liant peste patru milenii de încrîncenată șmecherie, cu creșteri în intensitate după inventarea isusului ca personaj central pentru atitudinea de frondă a evreilor față de stăpînirea sclavagistă romană și a preocupărilor de libertate națională, aspecte care, combinate cu represiunea romană, au determinat răspîndirea treptată a invențiilor mistico și mitico-religioase (rezultate din compilații ale multor texte anterioare, venite în special dinspre Orient). Din secolul al IV-lea e.n. (notare evreiască) a început o ofensivă susținută pentru impunerea, prin structuri religioase și bisericești, a unui calendar care să puncteze locuri și momente pentru adunarea sclavilor religioși pentru a fi îndoctrinați prin dresaj și pentru a-și depune ofrandele pentru bunăstarea celor care le administrau minciuni ademenitoare și înfricoșate perspective în caz de nesupunere. Eforturi deosebite pentru alinierea la un sistem unic de evidențiere a timpului scurs ori programat s-au făcut în perioada de la cea de-a doua jumătate a secolului al 16-lea pînă pe la jumătatea secolului al 18-lea, după mai multe secole în care statele cedaseră bisericilor (care le erau ajutoare prețioase în exercitarea exploatării sociale și a asupririi naționale) practica și dreptul de a se amesteca în inventarea și modificarea calendarelor. Datorită extinderii relațiilor internaționale, cu unele colaborări sau efecte chiar mondiale, încep să apară utilizări mai largi ale calendarelor bisericești în cancelariile statelor, ceea ce va determina, în secolul al 19-lea și mai ales al 20-lea, utilizarea tot mai frecventă, la nivel internațional, a unui singur calendar, chiar dacă în interiorul țărilor și chiar al bisericilor se foloseau -și se folosesc și astăzi- multe tipuri de calendare, cu mai mici sau mai mari deosebiri și diferențe. Astfel, de vreo 80 de ani se utilizează la nivel mondial, prin organisme suprastatale, un singur calendar oficial: cel evreiesc, aceasta constituind o gravă enormitate, pecete de retard pusă pe fața Omenirii și a statelor care se consideră (fără temei) suverane și independente. Tăcerea lor este lipsită de justificare, mai ales în cazul celor două țări superpopulate, China și India, care, împreună au peste 1/3 din populația Planetei. Rețineți, vă sugerez, că prima formă concretă de globalizare, punînd cătușe pe libertatea și suveranitatea naționale, a fost, în concret, realizată prin oficializarea, pe neobservate, a unui calendar internațional unic. Noi am propus de mai mulți ani, un alt calendar care să ne scoată de sub tirania celui evreiesc, acesta fiind lipsit de orice justificare rațională și fără vreo perspectivă, subliniat de evoluția spre dispariție a națiunii evreiești, iar noul calendar să pună în valoare despărțirea de preistorie și intrarea în Era Democrată, marcată de cel mai mare Eveniment Istoric al lumii cunoscute – Marea Revoluție Socialistă din Octombrie, de la care anul acesta se împlinesc 100 de ani. De remarcat că există un prim exemplu uluitor: Președintele Boliviei, Evo Morales, a dispus în iunie 2016 (anul 99 al Erei Democrate) să se renunțe la calendarul evreiesc și în Bolovia, spre cinstea poporului său, s-a trecut la utilizarea vechiului calendar indigen național, Bolivia aflîndu-se acum în anul 5.525. 9 ianuarie 100 e.d./ 2017. Prof. Gheorghe UNGUREANU

Niciun comentariu: