Cătușele Globalizării

15. Clamarea prostească a unirii. Cel mai important lucru în existența unei comunități, în mod deosebit a unui popor, îl constituie obținerea și păstrarea unității naționale, cu statornicie în Vatra formării sale. De aceea toate popoarele lumii, din toate timpurile consideră că Dezideratul național este Unirea, principiu pe care noi, Comuniștii, l-am înscris la loc de cinste în Programul și Statutul Partidului Comuniștilor. Acest principiu, ca Deziderat Național, nu funcționează însă în toate aspectele, ci numai în raport cu Națiunea, cu Patria, neavînd aplicație în domeniul social-politic, unde clamarea lui este nu numai ne-necesară, ci foarte periculoasă și duce la blocarea evoluției. Mulțimea numită popor este formată din punct de vedere social din părți diferite, uneori numeroase, cu interese specifice, deseori opuse, adică antagoniste, mai ales în orînduirile ante-democrate: Sclavagismul, Feudalismul, Capitalismul; clamarea unității lor sociale este nu doar o naivitate, ci în primul rînd o pornire contraproductivă, cauză a stagnării societății ori chiar a unui proces de regres. Oameni luminați, cu înțelegere și atitudine progresiste –fără a fi comuniști- au perceput și au exprimat acest adevăr de multă vreme și aș evoca doar exemplul lui Ion Creangă de la mijlocul secolului al 19-lea, cu povestirea despre Moș Ion Roată și Unirea: toți oamenii simplii au înțeles ușor și imediat, Boierul nu, căci nici nu putea înțelege… Unirea, națională, în alt caz, într-o singură Patrie a aceluiași Popor se realizează exclusiv de către cei pentru care ea este o necesitate obiectivă – oamenii muncii, indiferent de numele avut de-a lungul istoriei de clasa socială aparținătoare. Bogații nu au avut niciodată nevoie de unire, nu le-a trebuit, în mod obiectiv, o singură Patrie, căci ei nu au Patrie; singurul țel și singura cauză pentru eforturile lor este Banul, cu el la teșcherea, bogaților nu le trebuie Patrie. De aici ușurința cu care ei acceptă Globalizarea și contribuția pe care o dau și o cer de la aceasta. Facem, într-o paranteză, precizarea de maximă importanță privind una din erorile (cu explicație evidentă, prezentată în cărțile mele) înscrise de Marx în lucrările sale precum și în ”Manifestul Partidului Comunist” (observați singularul, deși se referă la organizațiile comuniste din toate țările) redactat și publicat împreună cu Engels: ”Muncitorii nu au patrie. Lor nu li se poate lua ceva ce nu au” . Pe principiul acesta a fost concepută –eronat- și Internaționala Comunistă –deși faptul că s-a simțit nevoia organizării ei, înseamnă că se organizaseră deja, cum știm, partide comuniste naționale- Internaționala evoluînd timp de aproape un secol, în primul rînd prin… involuții, cu consecințe grave și catastrofale, care nu pot fi imputate adversarilor, ci chiar conducătorilor partidelor ”comuniste”. Astăzi, după 150 de ani de la apariția organizată a Mișcării Comuniste, Internaționala proprie nu există, în vreme ce Burghezii, Moșierii, Bancherii și alți Bogătași sînt mai uniți ca niciodată într-o solidaritate de clase exploatatoare, asupritoare și înrobitoare, încît le-a fost extrem de ușor să elimine toate drepturile și libertățile claselor exploatate, asuprite și înrobite, punîndu-le cătușe specifice Globalizării. Iar Oamenii Muncii, în loc să se organizeze politic, ies în stradă ca să-i ucidă, în toate sensurile, inclusiv cel propriu, comandamentele naționale sau imperiale ale Ocultei regresive globalizatoare, aceasta la chemarea insistentă a unor unelte ale Răului care își strigă cu emfază calitatea de… comuniști ! Cînd un popor este despărțit, cu sau fără voia sa, în mai multe state, este normal ca părțile să dorească și să acționeze pentru realizarea unității naționale, în sensul de a (re)uni aceste părți într-un singur stat; unele reușesc, altele nu, dar este forte important ca (re)unificarea să se facă în sens pozitiv, așa cum s-a întîmplat, după zeci de ani de războaie, cu cele două Vietnam, sau în sens negativ, cum s-a petrecut cu cele două Germanii, prin trădarea gorbaciovului și abandonarea incredibilă a statutului propriu de stat democrat de către Germania Democrată. În lume există multe alte cazuri de națiuni care au state diferite sau un stat și părți din alte state, din prima categorie fac parte și Romînia cu Republica Moldova, cele două China, cele două Yemen, cele două Coreea, cele două Pakistan, Ciad, Sudan, iar din a doua categorie menționăm pe cel mai mare popor fără Patrie, Kurzii, apoi Macedonia… Unirea statelor cu organizare politică diferită nu se poate admite în sens negativ, cum s-a întîmplat în Germania și cum doresc hoardele fasciste și imperiale să se nimicească Republica Moldova -neocupată de fasciști, singurul teritoriu Dacic liber în prezent- dacă s-ar uni în situația actuală cu Romînia ocupată. Deci clamarea unității naționale a Republicii Moldova cu Romînia este o atu=itudine prostească extrem de periculoasă, cîtă vreme Romînia nu mai este un stat suveran și independent. Unirea va fi actuală, necesară și politică, numai după eliberarea Romîniei de sub cizma celor două imperii, USA și UE; iată un nou Deziderat Național pentru a cărui împlinire este foarte important sprijinul Federației Ruse, marea și vechea noastră ocrotitoare (în ciuda unor abateri de la această constanță). 22 ianuarie 100 e.d./ 2017 Prof. Gheorghe Ungureanu