luni, 16 ianuarie 2017

Cătușele Globalizării

9. Amestecul populațiilor Succesul imperialismului în proiectarea și realizarea Globalizării are o primă dovadă în declanșarea tulburărilor social-economice și politice soldate cu începerea fenomenului de emigrare în masă a populațiilor dintr-o țară sau mai multe înspre o singură zonă, cea care pare mai ademenitoare. În cazul dat, această zonă este Europa, nu pentru că ar asigura imigranților condiții mai bune, ci pentru că scormonitorul procesului –care este USA- vrea să se asigure de rezultate inițiale –care să nu mai permită resorbirea populațiilor părăsitoare de Vatră- și, foarte important pentru dirijorul fenomenului, acesta să poată distruge, prin mijloace neobservabile, șubredul imperiu (european) încropit abuziv care, cu timpul, îi devine obstacol și inamic. Și mai simplu exprimat: USA a lansat ”Bomba” cea mare, adică ISIS, în Orientul Mijlociu, a potențat-o pînă la explozie după care a solicitat sprijinul Federației Ruse în scopul dezamorsării, aceasta și-a făcut datoria, iar presiunea și-a găsit orificiul pentru detensionare spre Europa, salvîndu-se astfel starea de dezastru și de ocupație din Irak, Afganistan și altele, precum și ”salvarea” vechiului stat, model de stabilitate și de evoluție normală, în respectul pentru alții și al altora, Siria. Cu motivări diferite –de la dispariția programată a locurilor de muncă pînă la spiritul de aventură și de afaceri dubioase- comunități imense, formate în primul rînd din tineri plini de vitalitate și formați în cultul Muncii, cu profesii bine asimilate, mai ales cei din Romînia, Republica Moldova, Ucraina, Rusia și alte state din spațiul ”sovietic”, au fost alungate din Patriile lor, cele mai numeroase din Romînia și Siria, aciuîndu-se, deseori în condiții de sclavie, în țările mai mari din Europa Occidentală. Cu excepția Romînilor de etnie Dacă, toți ceilalți s-au constituit imediat (dacă nu erau înainte pregătiți) în formațiuni fățișe ori ascunse pentru apărarea intereselor dar și pentru acțiuni ofensive, de esențe și forme violente, și-au stabilit imediat localizări de sedentarizare și au făcut să apară șandramale religioase, sătucuri, orășele de tip bantustan și bidonville, unde au apărut ”granițe”, ca o ironie a înlocuirii granițelor dintre state, unde autoritățile nu prea mai au acces. Afronturi cumplite, cotidiene, la adresa băștinașilor, s-au făcut simțite în toate aspectele vieții: costumație, apucături de robi religioși, urlete, țipete și zbierăte pe străzi și alte locuri publice, violențe de tot soiul, împușcături și omoruri, violări ca scene de distracție și satisfacție bestială, însemne și drapele nu numai ale statelor din care provin transfugii, ci mai ales ale unor organizații revolute prezentate drept ”revoluționare”, chiar cu efigia lui Che Guevara, nu de puține ori ajungîndu-se la atacuri armate și măceluri în numele unor drepturi… sfinte. Peste toate tronează și separă de localnici, unindu-i pe ”ocupanții” sosiți cu ranița, primele cătușe ale Globalizării, prezente în toată Europa: hîrîiala anglo-americană, limba mondială… Sînt deja țări în care limba ocupanților globali, americanii, se pretinde și-și solicită statutul de limbă oficială, în vreme ce limbi internaționale, universale, ca Franceza, Spaniola și mai ales Germana au devenit dubluri în propriile Patrii; Patrie ? cuvînt devenit și înlăturat, chiar condamnat, ca indezirabil. Iată cum, oameni buni, dacă mai puteți înțelege, ne așteaptă sclavia cea mare, în jurul unui ”turn al Babilonului”, la dispoziția ”Fratelui cel Mare”, refăcut în Vatra Europei; sugerez recitirea cărților lui George Orwell și Gheorghe Păun, despre Globalizarea tip Soceng. Noi, Dacii (porecliți Romîni), din Romînia, Republica Moldova, celelalte teritorii Dacice, ne puteam sustrage de la acest demers al Morții, avînd cele mai mari bogății și realizări social-economice în 1989, cu condiții de Muncă și de Viață pentru o sută de milioane, dacă nu ne împiedica acel mamut imens format din cei 3.831.000 de peceriști, toți anti-comuniști, anti-democrați, constructori ai Capitalismului, Imperialismului și Globalizării, care-și zic și acum, cu nerușinare, comuniști, în frunte cu Criminalul șef Ion Iliescu. Apreciez că avem încă timp și spațiu (”ultima sută”) spre a ne reveni; totul este ca monstrul să-și trădeze… trădarea ! 16 ianuarie 100 e.d./ 2017 Prof. Gheorghe Ungureanu

Niciun comentariu: