luni, 7 ianuarie 2013

Lălăiala extremistă ca expresie a succesului Tîmpitizării

        Sergiu Nicolaescu, mare ca regizor și actor, autodegradat (și degradant) după 22 decembrie, s-a comportat lamentabil jucîndu-și rolul (real, pe scena țării) în mascarada contrarevoluționară și apoi ca politician de dreapta, gudurîndu-se și gudurat de gașca peceristă, multiplicată în sute de ipostaze de-a lungul celor 23 de ani...
        A avut însă și poziții publice demne, evidențiind, repetat, în interviuri, superioritatea netă a Socialismului (regimul democrat în care a avut la dispoziție tot ceea ce i-a trebuit pentru a-și realiza marile filme și impresionantele roluri), față de mizeria esențialmente specifică a Capitalismului post-decembrist care a degradat sau a lichidat totul: realizări materiale de excepție, fonduri financiare, siguranța și echilibrul întregii populații, optimismul poporului, care s-a dovedit –cînd a fost stăpîn pe soarta sa- priceput, harnic, inteligent, iubitor al Patriei...
        Dar a plecat înălțîndu-se într-o aureolă demnă de Om Liber care, desigur, cum era firesc, le-a otrăvit mațele ciumate ale celor din SC Prăvălia BOR, permanent manifestată, potrivt specificului, împotriva Umanității, Demnității și Libertății, motiv pentru care nu ne-a surprins ieșirea lor la rampă cu ocări împotriva trupului celui demn, care nu mai putea răspunde, dar care și-a urmat traseul prestabilit, spre cinstea soției supraviețuitoare a marelui regizor și actor.
        Nimicnicia însă, și-a găsit loc și moment de afirmare plenară: Tîmpitizații, aflați sub patrafirul robiei celei mari, au ținut să participe în număr mare la plecarea Maestrului dar nu ca să-l glorifice onorîndu-i memoria și realizările, dînd Demnității și Libertății Cezarului ceea ce i se cuvine, ci pentru a-i necinsti soția supraviețuitoare, chiar pentru... devotamentul ei !
        Pentru a vedea în ce hal de autodenigrare îi poate împinge pe unii Robia, indusă zi de zi, ceas de ceas, minut de minut, în orice secundă curgînd peste spațiul public romînesc după acel 22 decembrie Negru: Rușine ! Rușine ! era glasul Nimicniciei...
        Memoria maestrului, trimis deseori în parlamentul Contrarevoluției –inclusiv cu voturile multor zeci de mii de alegători- merita o însoțire de laudă a ultimului drum, pentru dumnealui Maestrul și pentru soția-i devotaă, de tipul Glorie ție, Om Liber ! Cinste ție, soție devotată
Rușine vouă, Tîmpitizaților !
6 ianuarie 96

Prof. Gheorghe UNGUREANU