vineri, 7 septembrie 2012

În decembrie nu vor fi alegeri !


Partidul Comuniștilor (Nepeceriști) denunță pregătirile abuzive pentru ”alegeri” parlamentare în decembrie 2012. Pregătite de găștile peceriste burghezo-moșierești, autonumite partide, aceste ”alegeri” nu vor fi decît, la fel cu toate cele de după 1989, simple votări la care nu vor candida decît reprezentanții a 10-12 % dintre alegători.

Aceasta deoarece partidul nostru sau candidațI independențI reprezentînd masele populare nu-și pot prezenta candidatura din cauza condițiilor discriminatorii prevăzute de legile care încalcă grosolan drepturile fundamentale ale cetățenilor, garantate de Constituție, de Convenția Europeană șI de Declarația Universală adoptată de ONU.

”Partidele” existente în Romînia nu sînt, în fapt, partide, ci găști de interese ale reprezentanților infractorilor, iar partidul comuniștilor sau independenții de stînga nu se pot înscrie în cursa electorală fiind blocați de birurile mari și condițiile insurmontabile impuse de legile anti-constituționale, în condițiile în care constituția însăși conține dispoziții contradictorii, retrograde și reacționare (fiind impusă de aceleași găști).

Masele populare știu deja și trăiesc sub povara consecințelor date de aceste realități sumbre, ceea ce se poate observa ușor din nivelul mereu redus al participării la votări, care scăzuse pînă la 36 %, existînd perspectiva de a ajunge în cădere pînă la 20 %.

În aceste condiții se impune, pe de o parte, mobilizarea comuniștilor din partid și a altora înspre candidaturi independente și, pe de altă parte, intervenția autorităților europene –care poartă vina comună cu infractorii interni pentru distrugerea țării noastre- pentru reglementarea generală a cadrului de organizare a partidelor politice și a alegerilor.

Este necesar, mai întîi, să se îndeplinească întocmai și urgent hotărîrea suverană a Poporului privind parlamentul unicameral, fără de care nu se poate legal face niciun pas înante. Abia după aceea să se adopte o lege corectă a partidelor politice –fără restricții și taxe abominabile- care să reprezinte toate clasele și categoriile sociale, ci nu numai pe ciocoii peceriști.

Pentru situația că nu se renunță la mascarada votării din decembrie, considerăm că singura modalitate a maselor populare -și în primul rînd este vorba de Țărănime și Muncitorime- de a ne exercita drepturile electorale este candidatura independentă, cu alternativa boicotării absolute a circului electoral.

Apreciem că orice alt mod de constituire a unui parlament ilegitim va determina o continuare a prăbușirii generale a ceea ce mai este din Stat, Țară și Popor.



7 septembrie 96

Prof. Gheorghe UNGUREANU,

Președintele Partidului Comuniștilor (Nepeceriști)



Niciun comentariu: