miercuri, 29 august 2012

Sugestie


Sugestie pentru politicieni și jurnaliști



Este scandaloasă profunda și totala ”nepricepere” la politică a tuturor actanților care flecăresc despre aceasta, deși (cei mai) mulți au făcut studii, inclusiv politice, în timpul regimului democrat cînd învățămîntul era, ca principală caracteristică, științific.

În totală contradicție cu lumea toată, sînteți ridicoli și penibili lălăind, 24 de ore zilnic, cu termeni fundamentali, fără respectarea proprietății lor; sînteți, desigur, plătiți bine pentru această abatere, dar trebuie să meditați la faptul că populația (votanții dv) are cel mai mare dispreț pentru... cloaca politică, iar vina vă aparține !

Voi ilustra cu un singur exemplu (în lucrările mele există multe): calificarea ”de stînga” și, respectiv, ”de dreapta”, cînd este vorba de partide sau de politicieni.

Deși la noi nu există partide, ci găști peceriste, toate de dreapta, din interesul de a menține afluența voturilor înspre cea mai importantă, PSD, aceasta este prezentată... de stînga ! Gașca nu are nicio boabă din Doctrina Comunistă (căci numai aceasta este Stînga !), are în frunte pe cei mai grași și groși reprezentanți ai Burgheziei, Moșierimii și Bancherilor, a înfăptuit toate cele mai anti-democratice și anti-naționale banditisme în perioada 1989-2012, desființînd practic economia națională, Statul însuși, ne-a îmbrîncit în ghearele Godzilei (NATO) și în cel mai dezastruos și despotic imperiu –poreclit Uniunea Europeană- ne-a batjocorit moneda națională, ne-a vîndut străinilor solul și subsolul, este pe cale să ne desființeze Limba...

O zdrobitoare dovadă recentă este prieteșugul în U.S.L. cu ... Dreapta titulară – P.N.L. (salvat în 2008 de la pieire și săltat abuziv în parlament) și fantomaticul, tot titular al Dreptei, P.C.

Culmea este că USL nu este doar simplu de dreapta ci, în realitate, de... extremă dreapta și chiar mai mult ; vedeți, spre edificare, comportamentul găștilor reunite, puciștii din ultimele luni, în frunte cu Plagiantul șef și cu Scăpatul-din-țîțîni care s-a visat, printre smucituri, înlocuitor al Aleșilor...

Ne bucurăm că la referendumul abuziv din 29 iulie a.c. Poporul le-a dat cu flit circarilor și sperăm ca Președintele Republicii să închidă unele porți pe unde se zbenguiesc bezmeticii, iar în acest domeniu jurnaliștii adevărați ar avea greu Cuvînt.

29 august 96

Prof. Gheorghe UNGUREANU

Niciun comentariu: