duminică, 6 noiembrie 2011

Scrisoare către Președinte

Nu-i mai scriu direct Președintelui Republicii –așa cum le scriam, în timpul regimului democrat, lui Gheorghe Gheorghiu-Dej, Chivu Stoica, Nicolae Ceaușescu...- pentru că la poarta dumnealui e unul cu pușcociu care-mi oprește orice intenție de a-l vătăma pe Președintele Republicii cu reclamații, petiții, propuneri și sugestii (în care pișcătoriul vede numai insulte, calomnii și minciuni, deși Președintele a preluat –cred că din scrisorile mele- cîteva elemente fundamentale pentru poporul nostru.. Dar o fac cel puțin pentru cititorii ziarului electronic; poate unii mă vor pîrî de susținător (mai ales că am dezvăluit, încă din anul 88/2004 că l-am votat pe tovarășul Băsescu). Gestul meu prinde contur în pagină pentru a-mi exprima satisfacția pentru critica esențială pe care șeful statului a adresat-o ”justiției”; este pentru a doua oară (după mine) cînd o persoană formulează în public o acuzație complectă la adresa ”justiției” criticînd-o că face și pe Puterea, și pe Justiția, și pe Administrația. Cu această ocazie, chiar dacă Președintele n-a folosit concret expresia- a ieșit la iveală inepția desăvîrșită a telectualilor, inclusiv juriști și, mai ales, a celor care fac pe jurnaliștii, care folosesc termenul Putere la plural, amestecîndu-l –absolut impardonabil- cu Administrația și Justiția, despre a căror ”separare” lălăie fără rost... Aș putea acum să-i scriu Președintelui că în Romînia post-decembristă contrarevoluționară sînt trei lucruri rele de primă mărime: ”Justiția” –deși există și magistrați serioși și corecți, chiar și în județul Argeș- , telectualii trădători și cîinii vagabonzi. Am -și țin la dispoziția Președintelui- soluții radicale și eficiente pentru toate aceste rele; dacă am avea parlament adevărat, sau dacă Președintele ar face uz complect de prerogativele sale, totul ar fi ușor și simplu de corectat (chiar în sistemul anti-democratic post-decembrist). În absența pîrghiilor necesare, masele populare –care suportă efectele acțiunii celor trei Rele- nu au decît soluția propriei organizări politice, pentru ca, prin aceasta, să realizeze îndepărtarea contrarevoluției și revenirea la regimul democrat; în 96 (2012) ar putea avea un asemenea prilej. 5 noiembrie 95 Prof. Gheorghe Ungureanu

Un comentariu:

Pentru Socialism ! spunea...

De acord; aș dori să-mi spuneți ce să fac, tehnic vorbind (căci eu nu mă pricep și nu am un tehnoredactor cu mine). Explicați-mi ce este ”link” sau, de fapt, punctați 1, 2, 3, 4... mișcările.
Vă mai precizez că mă interesează ”colaborarea” numai dacă sînteți comunist (căci eu nu scriu decît pentru comuniști); ceilalți își pierd timpul, deoarece eu nu intru în dispute cu nimeni.
9 noiembrie 95
Prof. Gheorghe Ungureanu