joi, 20 octombrie 2011

Sînt DAC din țara DACIA și vorbesc limba DACĂ !

Răsspund la întrebările unor persoane fizice adresate mie direct, în legătură cu recensămîntul populației din aceste zile; cei care mi le-au pus doreau, cred, să aibă un model sau un precedent (căci știau care este poziția mea). Nu recomand nimănui să facă la fel, dacă nu simte sau nu știe de ce și cum să declare. Eu voi declara pentru mine, din profundă convingere veche și permanentă: sînt DAC, din țara DACIA și vorbesc limba DACĂ !; nu sînt ateu, ci om liber ! Așa am declarat și la recensămîntulo anterior, iar în cărțile, articolele și studiile mele aceste idei reprezintă permanenta nedezmințită. Astfel, nimic din ceea ce gîndesc nu se potrivește cu atitudinea ciocoilor peceriști care construiesc, pricepuți și devotați, Capitalismul. Cu o excepție: voi declara, ca și pînă acum, că sînt de cetățenie romînă, căci, vrem-nu-vrem, țara -neabandonîndu-ne credința față de Neam, Glie și Limbă, ne considerăm Vatra încă Țară, chiar îmbrîncită în Mocirla U.E.- se numește cu porecla de acum 150 de ani. Trăiască DACIA ! 20 octombrie 95 Prof. Gheorghe Ungureanu

3 comentarii:

Poze nunta Mara spunea...

Domnule profesor, aveti mare dreptate. Dar sunt putini cei care gandesc ca dumneavoastra, din pacate prea putini.

Gheorghe Ungureanu spunea...

Stimate tovarășe,
Toți cei puțini -pornind de la UNU- se înmulțesc unu și cu unu; noi sîntem acum doi, mi-au mai telefonat doi, total patru...
26 oct. 95
Prof. Gheorghe Ungureanu

Anonim spunea...

chestia cu tovarasia nu pica chiar bine -ma rog cine vrea asa nu i problema om cinstit sa fie --cu cetatenia romana ...ai o scuza ca nu se sub apreciasera tiganii romi.....altfel cum ai fi de acord..credita e sfita-trebuie sa crezi in ceva alt fel cu convingerile pe care le ai ....vin de undeva deci exista un duh /un spirit....ca n om fi ca sergiu sa ne crematorizam........