duminică, 9 ianuarie 2011

Despre Mișcarea Socialistă

Sîntem asaltați în diverse moduri de ”Mișcarea socialistă” ca formă sau organizare (?) politică sau de către reprezentanți ai acesteia.
Nu resping ideea că în cadrul acestei inițiative (aproape stră-vechi !) ar putea exista și comuniști (pentru că nu și-au putut organiza partid propriu), dar Mișcarea socialistă -care este tot una cu ”social-democrată”, numită în felurite chipuri păcălitoare- este esențialmente anti-comunistă . Iar aceasta este, de la 1847, o axiomă care, evident, nu mai trebuie să fie demonstrată.
O luptă istorică între ea și Comunism s-a dat de la apariția ”Menifestului Partidului Comunist” -cînd Marxa început și a statuat clarificarea luptei politice muncitorești pentru un regim democrat- și pînă la începutul secolului al XX-lea, cînd Lenin a zdrobit definitiv intenția nemernică a inamicilor comunismului de a se arăta drept ... comuniști; comuniștii și-au păstrat numele, dublat (pleonastic) de sinonimul bolșevici, iar cei mai periculoși inamici ai comuniștilor, deci ai regimului democrat, socialiștii, cu infinitele lor numiri și forme cameleonice, au fost eternizați cu expresivul supranume care îi particularizează în ridicola lor postură, menșevici.
După 45 de ani de regim democrat, nimeni, în afară de burghezo-moșieri și slugile lor, la care am mai adăuga doar ca simplă constatare pe oligofreni, nu mai poate avea curajul politic și ideologic, elementar și vulgar, de a se numi socialist și să spună că ar vrea... regim democrat !
De altfel, nici un cuvînt din Statutul și Programul socialiștilor acestui secol nu este din izvorul adevărurilor comuniste; orice absolvent de gimnaziu le-ar putea spune acestor oportuniști: sînteți burghezi (sau conduși de burghezi) -dovadă omniprezența dv inclusiv în mijloacele de comunicare în masă și averile pe care le mișcați-; susțineți robia religioasă, ceea ce vă descalifică definitiv ca politicieni, situîndu-vă în cloaca faunei anti-umane; propovăduiți și practicați asuprirea națională prin desființarea Statului Național, a Poporului și chiar a Partidelor politice și mocirlirea lor în entități suprastatale, tipice pentru odioasele imperii (cum este acum Uniunea Europeană); acceptați și practicați exploatarea socială de către burghezo-moșierimea proprie și cea imperială; ați lichidat toate drepturile și libertățile democratice orinde v-ați strecurat ca ciuma: învățămîntul gratuit, sănătatea gratuită, locuri de muncă asigurate de stat, liniștea și ordinea publică; sugrumați drepturile și libertățile altor popoare și state, participînd, alături de forțele fasciste agresoare, la decimarea victimelor, amintiți-vă cîteva ”isprăvi” recente săvîrșite în solda Bușiblerilor și vedeți-vă în oglinzi nemernicia: Panama, Irak, Somalia, Albania, Iugoslavia, Afganistan, iarăși Irak...
Cine vreți să vă urmeze ? Nu mai sînt trădători nemernici (îi aveți deja pe toți), nu mai sînt proști, nu mai sînt amnezici, nu mai sînt săraci care nu văd bogățiile, luxul și desfrîul vostru... Sînt, din păcate, tot mai mulți robi, asupriți și exploatați, dar ei au nevoie de comuniști care să-i ducă la Puterea proprie, deci la Libertate și Dreptate, ci nu în lanțurile nimicirii voastre spre a vă spori averile și desfătarea...
Moarte Robiei de orice fel, Asupririi Naționale, Exploatării sociale !
Trăiască Socialismul !
9 ianuarie 95
Prof. Gheorghe UNGUREANU

2 comentarii:

Un comunist spunea...

Ca sa intelegeti cum se comporta de fapt un prim-ministru auto-intitulat "socialist", cu tot cu Partidul lui la fel de "Socialist" cititi ce se intimpla in Grecia.

Politia guvernului "socialist" reprima violent protestele populatiei declansate de masurile de sacrificiu similare cu cele din Romania decise de F.M.I.

Accesti pagina:

http://www.ziare.com/articole/masuri+austeritate+grecia


Asa zisii "socialisti" sint tradatori ai cauzei maselor populare si in plus produc confuzie de termeni, induc in eroare, deoarece sint capitalisti pur-singe fara nici o vointa de a instaura Socialismul. Cei care vor o Societate Socialista reala, bazata pe proprietatea comuna a principalelor mijloace de productie, se numesc COMUNISTI.
.

Anonim spunea...

VEZI MISCAREASOCIALISTA VREM NATIONALIZARE PARTID UNIC SI SALARIU MINIM 2000 LIE CITESTE SI DA MAI DEPARTE