duminică, 19 decembrie 2010

Succes comuniştilor moldoveni !

Reproduc un comentariu înscris în urma comunicatului privind renumărarea voturilor la alegerile anticipate din 28 noiembrie 94 (2010) din Republica Moldova:

Urăm succes comuniştilor !
După renumărarea voturilor apare certă posibilitatea ca, împreună, comuniştii şi PDM să deţină conducerea Guvernului şi a Parlamentului, dacă Preşedintele PDM va avea înţelepciunea necesară în acest moment istoric, menit să elimine nesiguranţa politică din ultimele 18 luni, care a debutat cu dezmăţul derbedeilor şi rătăciţilor din 7 aprilie 2009 şi ar fi pus în mare pericol întreaga evoluţie a ţării.
Sensul principal al pericolului este împingerea ţării în mocirla Imperiului European, poate chiar şi în blocul militar agresiv de tip fascist, NATO.
Din păcate şi partidul democrat, condus de tovarăşul Voronin precum şi PDM optează pentru intrarea Republicii Moldova în Imperiul Cotroman Romano-German. Cumplită eroare !!!
Poate că, aflaţi în majoritate la Putere, comuniştii şi cei care pînă de curănd se declarau tot comunişti, vor fi capacitaţi mai uşor la clarificări esenţiale, de către masele populare şi vor abandona Drumul Dezastrului.
Prof. Gh. UNGUREANU,
Preşedintele Partidului Comuniştilor (Nepecerişti) - din Romînia
19 decembrie 94

7 comentarii:

Sondaj CSOP spunea...

Cercetarea CSOP recenta ne spunea că 60% dintre românii trăitori azi cred că acea idee numită generic comunism a fost, în sine, o idee bună. Concret, 45% dintre concetăţeni cred că ideea comunistă a fost o idee bună, dar prost aplicată, iar alţi 15% dintre ei cred că ideea comunistă a fost atît bună în sine, cît şi bine aplicată. În fine, de reţinut că, scrutîndu-şi trecutul, 83% dintre noi consideră că n-au avut de suferit pe timpul regimului trecut contra 10 la suta care considera ca au avut de suferit sub diferite forme.

Anonim spunea...

MISCAREASOCIALISTA VREM NATIONALIZARE PARTID UNIC SI SALARIU MINIM 2000 LEI CITESTE SI DA MAI DEPARTE

Sondaj IRES spunea...

Conform unui sondaj realizat de Institutul Român pentru Evaluare şi Strategie (IRES), 23% din cei chestionaţi cred că Ion Iliescu este vinovat pentru lichidarea sotilor Nicolae si Elena Ceauşescu. Pe locul doi se clasează „cei care conduceau România la acea dată”, iar pe locul trei – completul de judecată.

Studiul realizat în perioada 19-21 decembrie 2010 mai arata ca 60% din respondenţi regretă moartea Presedintelui Ceauşescu, iar cei care afirmă că o duc mai rău decât înainte de 1989 sunt cu un procent mai mulţi (61%).

Impresionant este numărul celor care condamnă executarea lui Nicolae şi a Elenei Ceauşescu fără o judecată corectă : 84%.

64% din populaţie este convinsă de implicarea unor forţe externe în zilele Revoluţiei, iar 51% nominalizează Uniunea Sovietică drept principal agent de influenţă în evenimentele din decembrie 1989.

Pentru Socialism ! spunea...

Ca excepţie, răspund lui "Anonim":
Înţeleg acum caracterul retrograd şi reacţionar al opiniilor dv. căci "vrem" vă arată integrat în "Mişcarea socialistă", adică faceţi parte din cea mai de dreapta organizare politică din contemporaneitate; noi, comuniştii, NU VREM PARTID UNIC (adică numai PCR, cum sînteţi acum, de la 1948 şi pînă la 23 decembrie 94/2010); nu vrem naţionalizare totală şi nici salariu de ... 2.000 de lei, ci atît cît producem real, minus fondul de acumulare pentru reproducţie lărgită.
Vom accepta -cînd vom fi la guvernare- şi existenţa "Mişcării socialiste", precum şi a oricărui partid constituit pe criteriul clasei sociale, inclusiv pe cele burgheze, faudaliste, sclavagiste etc -dacă vor avea susţinători !- dar nu şi pe cele interzise de constituţia democrată (de atunci): religioase, fasciste, teroriste, extremiste, etnice.
Vă urăm succes !
Prof. Gheorghe UNGUREANU,
23 decembrie 94

Anonim spunea...

MISCAREASOCIALISTA VREM NATIONALIZARE PARTID UNIC SI SALARIU MINIM 2000 LEI CITESTE SI DA MAI DEPARTE

Cetatean spunea...

Perspective U.E. accesati pagina:


http://www.cotidianul.ro/133349-Europa-si-saracii-ei



.

EdebiMevzulaR spunea...

Vedeti Tovaraşe Ungureanu?
De'aia nu mai au oameni ıncredere..
Aia ce e ın Moldova e namol roşu, nu communism.Şi sincer ımi pare rau ca am postat ştirea alegerilor pe blog şi am mai pus şi İnternationala cand de fapt se potrivea Mezdeche...dansul din buric.

Mişkarea socialista, am intrat eu pe blogul vostru, cred ca e mai indicat numele de burghezia socialista...

Cu respect,