miercuri, 19 mai 2010

Strada ucide Politica !

Circul "sindicalist" de astăzi ne-a demonstrat încă o dată (dacă mai era nevoie, pentru unii) halul de degradare în care ne-a prăbuşit Contrarevoluţia; ca urmare, mergînd (ipotetic) pe ideea organizării luptei de clasă, ne putem gîndi pe mîinile cui au ajuns treburile ţării care se aflau, pînă la 22 decembrie 72 E.D. (1989), în seama detaşamentului de avangardă format din cei 3.800.000 de trădători...
Spectacolul penibil, căci aceasta s-a petrecut astăzi în Piaţa ruşinoasă a ... Înfrîngerilor, ne-a arătat cum ne-au batjocorit peceriştii timp de 20 de ani, nelăsîndu-ne să ne realizăm nici măcar o asociaţie muncitorească, nici un sindicat şi, desigur, nici un partid democrat; de aceea organizaţiile antisindicale care sînt în realitate comandouri guvernamentale, antimuncitoreşti şi anti-democratice, i-au scos pe lălăitori în stradă, spre a se văita, cu cheltuieli imense, că sînt gata să moară... de foame ! În timp ce graşii, autoprezentaţi ca "lideri" de sindicat, nu mai puteau respira şi vorbi de ... bunăstare şi grăsimi...
Stimaţi oameni ai muncii, aflaţi dacă nu ştiaţi, amintiţi-vă dacă aţi uitat: Strada ucide Politica ! Politica, fiind cel mai serios, cel mai frumos şi cel mai necesar fapt vital pentru fiecare şi pentru întreaga comunitate, nu se face în stradă, printre trîmbiţe şi surle, pe grămezi de gunoaie şi-n damfuri de alcool, după sute de kilometri parcurşi fără odihnă şi fără hrană, ci într-un climat corespunzător, neapărat şi strict organizat, absolut reprezentativ şi ordonat !
Pentru a ne înţelege, repet cel mai simplu lucru, uitat sau ascuns de toată lumea: Politica este un sistem de concepţii şi idei pentru organizarea şi conducerea societăţii, acceptate legal şi puse în practică; nepuse în practică rămîn, bună dar simplă, ideologie ! Nimic din ceea ce aţi văzut astăzi nu a fost politică, ci anti-politică !
Nu este treaba celor 30 (sau 70) de mii să-l dea jos pe Boc sau pe Băsescu ! Ei sînt unde se află prin Puterea politicii, nu prin forţa hăulitorilor. Noi, oamenii muncii trebuie să-i înlăturăm pe băşiboci folosind aceleaşi pîrghii -politice- prin care ei ni s-au urcat pe grumaz.
Iar dacă totuşi, vrem să le cerem ceva, înainte de a-i înlătura, pentru a depăşi o situaţie dificilă, să le cerem ce ne trebuie, iar ei pot face cu uşurinţă:prezenţa liberă la mijloacele de comunicare în masă naţionale, de stat, a reprezentanţilor politici ai oamenilor muncii, în spaţii egale cu celelalte forţe politice; stabilirea de preţuri unice la toate produsele, controlate de guvern care să fie periodic mereu micşorate; înlăturarea din ţară a băncilor străine şi introducerea unui ecart maxim obligatoriu de 1 %. Pot urma şi alte măsuri, toate admisibile în statul actual anti-democrat (capitalist), dar utile nu numai pentru capitalişti, ci şi pentru toţi oamenii muncii, mai ales pentru cei cu venituri mici.
Cum sîntem, după anul 73 E.D. o ţară fără producţie, bazîndu-ne existenţa pe consum (de mărfuri mizerabile aduse de imperialişti), toţi vom putea supravieţui, căci, micşorînd preţurile şi menţinînd nivelul salariilor şi pensiilor, furnizorii de mărfuri vor aduce tot mai multe, producătorii şi intermediarii îşi vor menţine un nivel (bun dar moderat) de venituri, care vor asigura, prin impozite, menţinerea sau chiar sporirea bugetului de stat. Pe termen scurt şi mediu, soluţia este bună; între timp, să ne organizăm politic, iar în 2012 toate Consiliile locale şi judeţene, primăriile şi parlamentul să aibă în partea cea mare pe cei care sînt în societate partea cea mare: Muncitorii şi Ţăranii ! Iată soluţia noastră - politică, nu pinguinire !!!
JOS CAPITALISMUL ! TRĂIASCĂ SOCIALISMUL !!!
Prof. Gheorghe UNGUREANU
19 mai 94

2 comentarii:

JL F spunea...

Va trimiti un mesaj de sprijin si solidaritate cu poporul roman din partea unei organizatii a Partidului Comunist din Venezuela, primit prin intermediul blogului meu si cu rugamintea de a-l transmite partidelor comuniste din Romania.

Solidaritatea Partidului Comunist Venezuelean cu muncitorii români

Organizaţia Miranda Centro del Partido Comunista de Venezuela a trimis pe adresa acestui blog, http://imbratisare.blogspot.com/2010/05/solidaridad-del-partido-comunista-de.html, o Rezoluţie de sprijin, exprimându-şi solidaritatea cu muncitorii români.

„Organizaţia Internaţională Miranda Centro del Partido Comunista de Venezuela îşi exprimă solidaritatea cu clasa muncitoare şi cu poporul român care îşi extinde lupta împotriva impunerilor imperialismului, ale UE şi ale FMI, dar şi ale supusului guvern român”, a declarat tovarăşul Rafael Gonzalez, care a mai comentat:

„În general se cunosc puţine lucruri despre lupta ţărilor din Europa de Est. Presa capitalistă se încăpăţânează să prezinte această parte de lume – cea care a format în secolul XX grupul de ţări democratice populare în drumul lor spre Socialism – ca pe o lume moartă şi conformistă, unde se întâmplă puţine lucruri ce au legătură cu lupta clasei muncitoare”.

În numele Organizaţiei Comuniste Miranda Centro del Partido Comunista de Venezuela, Rafael Gonzalez adaugă: „în această lume a Europei Orientale se dau lupte, subterane adesea, sau legale, în toate aceste ţări ale căror guverne doresc să rescrie istoria pentru a face pierdut din ea comunismul şi comuniştii, să nege şi să şteargă amintirea marilor realizări sociale obţinute în educaţie, sănătate, avans economic în general, solidaritate mondială cu ţările aflate în lupta pentru obţinerea suveranităţii şi alte realizăti”.

Guvernanţii acestor ţări şi aliaţii lor, colonialiştii Europei Occidentale, au impresia că şi-au atins obiectivul. Dar în realitate stau pe un butoi de pulbere cărora chiar ei îi aprind fitilul. Asta se întâmplă acum cu clasa muncitoare română, cu tovarăşii comunişti români integraţi în aceste mişcări, care au ieşit în stradă şi au mişcat nu doar Bucureştiul ci şi România, Europa şi întreaga lume”.

„Într-un soi de Blitzkrieg social, politic, revendicativ, semnalează camaradul Rafael Gonzalez, 40.000 de persoane, cu pancarte revendicative, afişe şi materiale de propagandă, au respins măsurile impuse prin pachetul neoliberal pe care guvernul vrea să le impună. Dar dincolo de asta există un important conţinut politic în mobilizarea din România”.

Şi completează cele spuse anterior când explică faptul că: „Este un fapt important comparaţia pe care o prezintă în stradă poporul român. Prin propaganda sa îşi manifestă respingerea faţă de impunerea măsurilor, dar în acelaşi timp, semnalează faptul că „înainte, cu comuniştii se trăia mai bine” şi nu doar atât, ci şi faptul că au existat în mulţime multe portrete cu tovarăşul Ceauşescu, ultimul preşedinte comunist. În acelaşi timp s-a cerut declanşarea grevei generale acum”.

Tovarăşul Rafael Gonzalez semnalează în încheiere în numele Organizaţiei Miranda Centro del Partido Comunista de Venezuela importanţa protestului din punct de vedere revendicativ în perspectiva greve generale anunţate pentru 31 mai, iar printre solicitări se află alegerile anticipate pentru crearea unui nou spaţiu de putere care să ofere soluţia crizei în termenii ridicaţi de popor”.

În ultimul rând, Organizaţia Miranda Centro del Partido Comunista de Venezuela îşi extinde solidaritatea cu poporul român în aceste zile de luptă, urmărind şi reflectând în presa digitală toate mobilizările acestuia.

Fuente: PrensaPopularSolidaria http://prensapopular-comunistasmiranda.blogspot.com/ Correo: pcvmirandasrp@gmail.com

Pentru Socialism ! spunea...

Tovarăşe Luis Forneo,
Vă mulţumim dv. şi Organizaţiei Miranda Centro del Partido Comunista de Venezuela pentru mesajul transmis ca semn şi acţiune de solidaritate cu masele populare din Romînia, cu organizaţiile politice ale acestora.
Din păcate, noi nu avem posibilitate să comunicăm prin mijloacele de comunicare în masă, toate fiind total închise pentru noi, aflate la dispoziţia statului contrarevoluţionar şi a forţelor sale politice. De aceea noi solicităm mereu, de 20 de ani, -şi repetăm acum- ca primă acţiune revoluţionară pe plan mondial, reorganizarea INTERNAŢIONALEI COMUNISTE.
Atunci cînd poporul romîn a avut un regim politic democrat, a dat tot sprijinul său internaţionalist tuturor care s-au aflat în nevoie; acum, după 20 de ani de dezastru global abătut asupra noastră, mesajul Partidului Comunist din Venezuela este primul semn de solidaritate internaţională cu poporul romîn.
Vă mulţumesc şi vă rog, din nou, să transmiteţi Partidului Comunist Venezuelean Apelul nostru anterior "Pentru Internaţionala Comunistă !"
Cu salutări tovărăşeşti !
13 iunie 94
Prof. Gheorghe UNGUREANU