vineri, 31 iulie 2009

Nu sîntem „Noul PCR” !

Răspund unor sesizări şi critici, venite din partea comuniştilor şi de la alţii.
La un post de televiziune a fost invitat tovarăşul Petre Ignat (Ignatenco, Ignatencu) care s-a prezentat ca Preşedinte al partidului Noul Partid Comunist Romîn, iar redacţia emisiunii a precizat în subtitlu „Liderul comuniştilor romîni”.
Despre prestaţia tovarăşului P. Ignat, facem următoarele precizări:
”Noul Partid Comunist Romîn” nu există; tovarăşul Ignat a fost iniţiatorul constituirii unui nou partid, numit astfel, iar ceea ce a realizat era ”Comitetul de iniţiativă” pe care dumnealui l-a lichidat o dată cu semnarea adeziunii de intrare în Partidul Comuniştilor (Nepecerişti) şi a unui Protocol încheiat cu noi.
Primirea în Partidul Comuniştilor nu este încă validată, iar continuarea prezentării în numele acelui Comitet de iniţiativă ne lasă să înţelegem că şi-a anulat de facto înscrierea în Partidul Comuniştilor (mişcare posibilă şi necriticabilă, noi acceptînd, fără explicaţii, ieşirea oricărei persoane din Partidul Comuniştilor).
Cît priveşte porecla de ”liderul comuniştilor romîni”, aceasta este, desigur, expresia batjocurii în care excelează televiziunile burghezo-moşierimii post-decembriste ale peceriştilor (noi avînd acum-la corectura textului- şi acceptînd explicaţia că sintagma aparţine exclusiv Redacţiei televiziunii).
Pentru comuniştii romîni -care nu au fost membri ai P.C.R.- înscrişi în Partidul Comuniştilor (Nepecerişti), P.C.R., fie că este cel vechi sau altul nou, rămîne duşmanul nostru politic permanent, noi neavînd posibilitatea -psihică, materială, intelectuală, morală, politică- de a-l trece în categoria firească de adversari politici...
Înţelegem mîhnirea şi mînia comuniştilor şi a simpatizanţilor de la noi şi din Republica Moldova pentru eventuala ofensă adusă comuniştilor în general cît mai ales celor din cele două ţări, iar posturile de televiziune care vor să prezinte -profesionist !- telespectatorilor opiniile oficiale ale comuniştilor, ar trebui să ştie că se pot adresa conducătorilor comunişti ai partidului înregistrat în evidenţele Tribunalului Bucureşti.
Felicităm pe comuniştii din Republica Moldova -şi personal pe tovarăşul Vladimir VORONIN, Preşedintele Partidului Comuniştilor din Republica Moldova şi Preşedinte al Republicii- pentru rezultatele obţinute în alegerile din 29 iulie a.c., care demonstrează că, în ciuda acţiunilor duşmănoase, huliganice şi vandalizatoare, inspirate de forţe retrograde şi reacţionare, Partidul se bucură de o puternică susţinere populară !
Reducerea însă, a sprijinului votanţilor trebuie să fie tema principală de reflecţii pentru conducerea Partidului, putînd fi multe şi diferite explicaţiile: s-a abandonat în Republica Moldova regimul democrat (?), au fost prea blînde reacţiile statului faţă de violenţele inimaginabile din aprilie împotriva regimului democrat (?), Partidul Comuniştilor, fiind de guvernămînt, nu mai construieşte Socialismul (?), nu se asigură dezvoltarea industriei şi agriculturii socialiste (?), s-a abandonat sistemul preţului unic (?), se permite existenţa băncilor burgheze ???
Jos Burghezia şi Moşierimea ! Moarte Capitalismului şi Imperialismului ! Trăiască Socialismul !
Prof. Gheorghe UNGUREANU, Preşedintele Partidului Comuniştilor (Nepecerişti)
31 iulie 93

7 comentarii:

JL F spunea...

http://www.kaosenlared.net/noticia/pequena-historia-partido-comunista-nepecerista-rumano

Anonim spunea...

de ce stergeti postarile Tovarase? Este firesc?

Pentru Socialism ! spunea...

Atenţie pentru Redactori !
Rugăm insistent să ne respectaţi principiul prezentării noastre: NU SE ŞTERGE NICIUN COMENTARIU DE LA NIMENI (cu atît mai mult de la adversari).
Precizez că, în întreaga perioadă, am şers, eu personal, numai două texte proprii pentru corectări. Nu am şters şi nu voi şterge niciun comentariu. Cititorii ne vor deosebi în acest fel de alţi autori şi alţi politicieni !
Prof. Gheorghe UNGUREANU
8 august 93

Anonim spunea...

Cu respect domnule Ungureanu, sunt Patrascu Vasile, persoana care nu cu mult timp in urma v-a transmis printr-o scrisoare opiniile unui individ din Bucuresti cu care am vorbit la spitalul militar despre comunism si despre anumite partide de acest fel din Romania. Am citit pe blog si vreau sa zic ca sunt bucuros ca ati combatut excelent viclenia unora cum este Ignat de la partidul acela comunist si sper ca in continuare sa-i demascati pe toti impostorii care dupa revolutie se cred mari comunisti.
Astept un mesaj si pe mail-ul pe care l-am comunicat prin scrisoare.

Pentru Socialism ! spunea...

Tovarăşe Vasile Pătraşcu,
V-am scris imediat, în ziua cînd am primit scrisoarea. Probabil, cauze care-mi scapă ori stîngăcii ale mele (privind aspectele tehnice ale comunicării) au făcut ca mesajul meu să nu vă parvină.
Vă mulţumesc pentru preocuparea dv. şi, dacă sînteţi comunist, vă puteţi adresa tovarăşilor din Piteşti sau direct mie.
N.P.C.R. nu este un "partid", ci a fost un Comitet de iniţiativă, al cărui Preşedinte, tovarăşul Petre Ignat a complectat adeziune la noi, iar eu consider că, de la data depunerii adeziunii (ulterior şi alţi membri ai Comitetului respectiv s-au înscris în Partidul Comuniştilor Nepecerişti), acel comitet s-a dizolvat automat "de facto". Sperăm ca în scurt timp să se limpezească toate lucrurile.
Cu salutări tovărăşeşti ! Trăiască Socialismul !

Anonim spunea...

Nu e ciudat ca cineva sa completeze cererea de adeziune în partidul unei persoane care tocmai l-a numit anticomunist în acelasi articol în care anunta acesta "hotarâre" ?

Pentru Socialism ! spunea...

Nu, nu este ciudat, tovarăşe Anonim; lucrurile se limpezesc, pe baza unor explicaţii de la o parte şi de la cealaltă, în viziunea că ceea ce îi uneşte pe doi oameni -care se declară amîndoi comunişti- este mai important decît greşelile, să zicem, sau interpretările lor.
De altfel, persoanele în cauză, eu şi tovarăşul Ignatencu, avem o mai veche colaborare în domenii largi de luptă comunistă, antifascistă, activitate internaţionalistă etc.
Tocmai faptul că s-a depus o cerere de înscriere în partidul înregistrat oficial şi acceptarea acesteia de către conducătorul Partidului, înlătură imaginata bănuită ciudăţenie; sînteţi într-o asemenea situaţie ? Puneţi-mă la încercare !
Prof. Gh. Ungureanu
3 septembrie 93