vineri, 27 martie 2009

Batjocorirea poporului prin buget

Reprezentanţii infractorilor reuniţi în Parlament au hotărît, prin încălcarea flagrantă a Constituţiei, a legilor speciale, a Convenţiei Europene şi a Declaraţiei Universale a Drepturilor Omului adoptată de O.N.U. ca banii colectaţi de la ÎNTREGUL POPOR să fie utilizaţi, fără acordul şi în dispreţul poporului, chiar împotriva lui, spre folosul unor societăţi comerciale numite biserici !
În starea de dezastru a economiei naţionale, cu învăţămîntul prăbuşit, cu sănătatea abandonată, ca interes de stat, cu incultura pusă în locul Culturii, cu Patria dezonorată sau chiar desfiinţată, cu lăudarea deşănţată a împeriului care ne înghite şi a blocului militar agresiv fascist, NATO, care ne sugrumă, parlamentarii ne fură ultimul leu pentru a ne îngreuna şi mai mult JUGUL ROBIEI, jefuindu-ne de bănuţii tuturor pentru a construi OPT SUTE DE BISERICI pentru burticile cîtorva...
Se impune să luăm bine seama la această măsură batjocoritoare prin care bănuţii tuturor servesc numai unora şi să cerem blocarea acestui jaf inadmisibil care este, cert, anticonstituţional !
Dacă parlamentul crede că se pot da sume importante pentru opţiuni intime, apoi banii trebuie distribuiţi pentru toate opţiunile religioase şi anti-religioase; eu vreau ca, împreună cu cei de acelaşi comportament cu mine, să construim o clădire în care să proslăvim Libertatea în faţa tuturor formelor de Robie, în primul rînd cea religioasă. De ce banii noştri, încasaţi obligatoriu de Stat, ca impozit, să fie folosiţi împotriva opţiunii noastre ??? Dacă ne jertfim pentru a ne împlini opţiunile intime, apoi trebuie să beneficiem toţi de sacrificiile tuturor ! Nu vi se pare normal, stimaţilor parlamentari ?!?
Rugăm Guvernul să desprindă din suma bugetară alocată pentru înrobirea neamului prin religie (şi de ce numai o religie ?) partea care corespunde, procentual, celor nereligioşi şi anti-religioşi -adică oamenilor LIBERI- şi să ne fie alocată pentru a ne construi şi noi un lăcaş al oamenilor liberi !
Jos Robia ! Trăiască LIBERTATEA !
Prof. Gheorghe UNGUREANU, Preşedintele Partidului Comuniştilor (Nepecerişti)
27 martie 93

Niciun comentariu: